Primăria sectorului 3 cere municipalității să-i predea execuţia lucrărilor la sălile de sport de la şase şcoli, deoarece sunt ‘lăsate în paragină’ de peste doi ani

1.273 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Directorii a șase şcoli din sectorul 3 se plâng de faptul că elevii sunt obligaţi să facă orele de sport în clase, având în vedere că fostul teren este acum ocupat de şantierele sălilor nefinalizate, potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 3, remis Agerpres.

Şcolile generale nr. 92, nr. 199, nr. 75 ‘Leonardo da Vinci’, nr. 112, ‘Benjamin Franklin’ şi nr. 67, din sectorul 3 nu fuseseră dotate cu săli de sport, au avut doar terenuri în aer liber.

Directorii şcolilor afectate se plâng de faptul că elevii sunt obligaţi să facă orele de sport în clase, având în vedere că fostul teren este acum ocupat de şantierele sălilor nefinalizate, de peste 2 ani, spune primăria sectorului 3. 

Municipalitatea a început să amenajeze săli de sport la aceste şcoli, însă din 2020 şantierele sunt „lăsate de izbelişte”, iar aceste construcţii, parţial edificate, au început deja să se degradeze.

Primăria sectorul 3 vrea să preia execuția lucrărilor şi să termine lucrările, pentru ca orele de sport să se poată desfăşura în condiţii normale. A făcut în ultimii doi ani zece solicitări scrise, iar situaţia a fost prezentată şi direct primarului general, se precizează în comunicatul primăriei.

„Ne-au spus că în momentul în care vor rezilia contractele cu cele două companii municipale care fuseseră desemnate să realizeze aceste lucrări ne vor preda aceste obiective de investiţie”, a explicat Marius Popescu, şef serviciu în Direcţia de Investiţii şi Achiziţii din cadrul Primăriei Sectorului 3.

Foto: © AnnatamilaDreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scandalul admiterii schimbate – Andronescu: Nu am fost în situația de a publica în Monitorul Oficial / Ministerul Educației: Ordinele au fost transmise spre publicare în Monitor

Declarații contradictorii în scandalul examenelor vocaționale și de limbă amânate și apoi menținute a se desfășura pe 15-17 mai 2019. “Un ordin devine ordin când se publică în Monitorul Oficial.…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

„Profesorii sunt lipsiți de apărare”, reacția Federației Sindicatelor din Educație după cazul de la Colegiul „Ion Creangă” din București / Cer parlamentarilor și Guvernului să includă în viitoarele legi ale Educației măsuri de protecție pentru cadrele didactice

Noua lege trebuie să redea autoritatea profesiei didactice susține Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ într-un comunicat de presă. Aceasta solicită Guvernului să intensifice măsurile de prevenire a actelor de…
Vezi articolul

Șase medalii pentru lotul de elevi olimpici români, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2023 din Albania / Marius Perianu, profesor coordonator: O performanță excepțională pentru cele mai grele subiecte din ultimii 4-5 ani

Lotul de elevi olimpici români au obținut trei medalii de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO) 2023, ținută la Tirana,…
Vezi articolul