Primarul din Târgu Jiu cere demisia directoarei grădiniței unde s-au cerut declarații pe propria răspundere în caz de cutremur / Declarația a fost eliminată de ISJ Gorj, în urma unui control

1.396 de vizualizări
Grădinița cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși” / Foto: Marcel Romanescu Facebook
Primarul din Târgu Jiu cere demisia directorului Grădiniței cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși”, Camelia Balanescu. „Situația creată în cadrul instituției, acolo unde părinții au fost puși să semneze o declarație pe propria răspundere în caz de cutremur, este de neacceptat, a declarat primarul Marcel Romanescu pe pagina sa de Facebook.

„Trei dintre clădirile în care funcționează creșa și grădinițele administrate de directoarea Camelia Bălănescu sunt noi”. De aceea, acțiunea directoarei este „bizară și nejustificată”, potrivit primarului.

„Reacția Inspectoratului Școlar a fost foarte blândă având în vedere gravitatea celor întâmplate”, a declarat Marcel Romanescu. 

Postarea integrală a primarului din Târgu Jiu:

„Cer demisia directorului Grădiniței cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși”, Camelia Bălănescu! Situația creată în cadrul instituției, acolo unde părinții au fost puși să semneze o declarație pe propria răspundere în caz de cutremur, este de neacceptat!

Și sunt motive serioase în acest sens. În primul rând, 3 dintre clădirile în care funcționează creșa și grădinițele administrate de directorul Camelia Bălănescu sunt noi, aici primăria investind sume considerabile. Este vorba despre cea mai moderna creșă din zona Olteniei (zona Debarcader), grădinița cu program normal din zona Lotrului și grădinița din zona Brândușei, iar clădirea din strada 11 Iunie a beneficiat, de asemenea, de investiții importante. De aceea, acțiunea doamnei respective este bizară și nejustificată, mai ales că dumneaei nu a semnalat vreo problemă în acest sens.

Directorul Camelia Bălănescu nu a respectat recomandările Inspectoratului Școlar de a organiza, în această perioadă, un program special pentru copii, așa cum s-a întâmplat în cazul altor unități de învățământ, și a ales să inducă panica în rândul părinților. Aceștia au avut dreptate să se revolte, având în vedere reacția iresponsabilă a conducătorului instituției de învățământ care, în mod evident, nu face față funcției pe care o deține. Iar reacția Inspectoratului Școlar a fost foarte blândă având în vedere gravitatea celor întâmplate. Un manager bine pregătit își arată valoarea în situații de criză și nu clachează în fața problemelor, oricât ar fi de dificile”.

Declarația pe propria răspundere a fost eliminată de ISJ Gorj, în urma unui control, potrivit Gazeta de Sus.


3 comments
  1. Această doamnă Bălănescu a fost edeucatoare a copilului meu si din cauza comportamentului brutal si inadecvat pe care l-a avut la adresa copilului meu am fost nevoit sa-l mut la alta gradinita. am sesizat conducerea gradinitei de la acea vreme dar nu s-a luat nici o masura. Sunt mirat ca a ajuns director.

  2. În opinia mea, toți politrucii pe care sistemul clientelar îi numește în funcțiile de directori și inspectori ar trebui trimiși la plimbare; pentru că de acolo vin toate nenorocirile, și fuga de răspundere a plolitrucilor. Păi, ei au vrut să dea vina pe părinți, pentru că ei sunt plătiți să stea degeaba, doar să încaseze salariul. Și, primarele, nu cunoaște cum ajung indivizii în CA? nu-s doar căței de partid?

    1. Educatoarea Bălănescu a fost demisă în anul 2021 de Inspectoratul Școlar Județean Gorj
      când a fost director la Gradinita Lumea Copiilor cauza comportamentul agresiv la adresa salariaților și grave carențe manageriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Cele cinci dosare ale lui Andras Istvan Demeter, ministrul Culturii: o achitare după dezincriminarea faptei, două clasări ale procurorilor, o renunțare la urmărirea penală și un conflict de interese / Demeter, în fața unui judecător: Sunt „o victimă a unui sistem care greșește”

Andras Istvan Demeter, actualul ministrul al Culturii din partea UDMR, a fost implicat, de-a lungul timpului, în patru dosare penale, iar într-o altă speță, în contencios administrativ, Înalta Curte de…
Vezi articolul

Programul Școală după școală cu masă inclusă și școli în care elevii să învețe într-un singur schimb nu se poate generaliza în următorii șase ani, spune ministrul Ligia Deca / Amendamentele în acest sens ale USR au fost respinse

“Această idee de generalizare a învățământului cu școală după școală, opțional, nu obligatoriu (…) se poate realiza, însă nu în intervalul acela de timp”, adică până în 2030, a spus…
Vezi articolul

Sondaj Salvați Copiii: 63% dintre copii, părinți și profesori își doresc să revină la școală în ianuarie 2021, în condițiile în care 47% dintre elevi nu dețin toate resursele ca să învețe online

Organizația Salvați Copiii România solicită deschiderea școlilor în luna ianuarie 2021, printr-un apel publicat pe pagina de Facebook. 63% dintre copii, părinți și profesori își doresc să revină la școală…
Vezi articolul