Privarea de somn a copiilor, algoritmizarea și stările de rău – printre efectele negative TikTok, identificate de Parlamentul francez la audierile în comisie specială, într-un demers de reglementare a rețelelor sociale

183 de vizualizări
TikTok / Foto: Pixabay.com
Comisia de anchetă din Franța privind efectele psihologice ale TikTok asupra minorilor și-a încheiat audierile: algoritmul, privarea copiilor de somn și amplificarea stărilor de rău sunt parte din impactul negativ al aplicației. Se mai adaugă și că platforma refuză să își asume o responsabilitate, avertizează deputații. Raportul final va fi publicat în septembrie, scrie Le Monde.

Comisia de anchetă parlamentară din Franța privind efectele TikTok asupra minorilor a ajuns la finalul celor trei luni de audieri, în cadrul unei anchete declanșate în martie după ce o consultare publică a strâns 30.000 de răspunsuri și peste 150 de experți au fost audiați.

Deputata Laure Miller a declarat că există „efecte psihologice incontestabile asupra celor mai tineri”, subliniind că „nu putem, sub pretextul că unii tineri pot avea recul asupra aplicației, să sacrificăm o parte dintre copiii noștri care pot suferi un impact extrem de nociv de pe urma TikTok”. Potrivit președintelui comisiei, Arthur Delaporte, aplicația acționează ca un „catalizator al stărilor de rău” prin „eficiența algoritmului” care contribuie la „privarea de somn”, potrivit sursei citate.

  • Deși deputații recunosc că TikTok poate răspunde „unor nevoi de socializare ale tinerilor” și poate fi un spațiu de creativitate și informare, Miller a avertizat că aceste beneficii sunt „o picătură de apă”, iar „faptul că există conținut pozitiv nu legitimează existența conținutului negativ”, în contextul în care „algoritmul promovează radicalitatea și negativul”.

Cei doi parlamentari s-au declarat șocați de „negarea responsabilității de către platforme”. „Este cel mai șocant lucru”, a afirmat Delaporte, completat de Miller, care a acuzat „reaua voință” a platformei: „Au mijloacele de a face ceva, dar nu o fac”. Deputații consideră că autoritățile publice sunt adesea paralizate în fața acestei situații, iar „fiecare lună fără reglementare sacrifică tineri”.

Audierile au inclus și reprezentanții TikTok, care au afirmat că siguranța minorilor este o prioritate. „Deloc”, a spus Miller, întrebată dacă a fost convinsă de declarațiile acestora, adăugând că TikTok „dă o lecție frumoasă de limbaj de lemn politicienilor” și „au recunoscut breșe” doar pentru a „evidenția impostura discursului lor”. Potrivit acesteia, TikTok a susținut că „modelul lor economic nu se învârte în jurul tinerilor”, dar refuză implementarea unui sistem de verificare a vârstei deși „au mijloacele tehnice”.

Un moment care a atras atenția publică a fost incidentul cu influencerul masculinist Alex Hitchens, care a închis apelul în timpul audierii. Delaporte a declarat că se analizează posibilitatea unei plângeri pentru nerespectarea instituțiilor. Totuși, parlamentarul consideră că „această audiere a atras atenția asupra comisiei” într-un mod care arată cum „algoritmul rețelelor promovează conținut șocant” în detrimentul „conținutului pedagogic”, mai scrie Le Monde.

  • Parlamentarii consideră că „platformele evoluează mai rapid decât reglementarea”, însă Delaporte afirmă că „se schimbă ceva la nivelul actorilor publici” și că familia victimelor, actorii ecosistemului și părinți îngrijorați au transmis mulțumiri comisiei pentru că a abordat subiectul.

Raportul final al comisiei de anchetă va fi publicat în luna septembrie, împreună cu recomandări privind reglementarea TikTok și a altor platforme.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Medicul Mădălina Vesa: Când e frig, pentru copilul care face mișcare se recomandă un strat de haină de corp, un polar și o geacă, la fel ca la adulți. Nu se pune fular peste gură și nas / Răcelile sunt cauzate exclusiv de virusuri, nu de cald sau frig

Mai multe sfaturi practice pentru felul în care părinții ar trebui să îi îmbrace pe copii în sezonul rece au fost oferite într-un scurt interviu pentru G4Media.ro de medicul Mădălina…
Vezi articolul

La Limba română, planificările calendaristice ale profesorilor neglijează programele școlare – raport al ISJ Buzău / La liceu, programele școlare nu sunt actualizate în concordanţă cu reforma curriculară realizată deja la gimnaziu

Planificările calendaristice ale profesorilor de Limba română sunt uneori tributare manualului, neglijându-se programele şcolare, se arată într-un document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre raportul privind Starea învățământului…
Vezi articolul

Daniel David: Niciun profesor, sindicalist sau nesindicalist, nu-și va permite să nu primească elevii în școală și în clasă. Părinții trebuie să știe că își pot duce copiii la școală

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, pentru TVR Info, că „niciun profesor, sindicalist sau nesindicalist, nu-și va permite să nu primească elevii în școală și în clasă”. Cursurile încep, oficial,…
Vezi articolul