Probleme cu salarizarea angajaților din creșele nearondate grădinițelor. Indemnizația de hrană și voucherele de vacanță nu se mai acordă angajaților, semnalează sindicatele din Învățământ

1.829 de vizualizări
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Angajații din creșele nearondate grădinițelor nu mai primesc indemnizația de hrană și voucherele de vacanță, după cum se arată în buletinul informativ al FSLI. Potrivit sursei citate, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au cerut prim-ministrului soluționarea acestor probleme „în regim de urgență”.

„Prin adresa comună nr. 269/10.09.2024 și 820/10.09.2024, FSLI și FSE „SPIRU HARET“ s-au adresat Prim-ministrului Guvernului României, solicitând acestuia soluționarea, în regim de urgență, a unor probleme existente în salarizarea personalului creșelor, unități de învățământ cu personalitate juridică, având ca persoană juridică fondatoare autoritățile locale”, se arată în informarea FSLI.

Conform buletinului informativ, nici Ministerul Educației și nici autoritatea administrației locale fondatoare nu asigură fondurile necesare.

De la data la care creșele nearondate unei alte unități de învățământ au devenit unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, nu se mai acordă indemnizația de hrană și nici vouchere de vacanță, întrucât nici Ministerul Educației, nici autoritatea administrației locale fondatoare nu asigură fondurile necesare.”

În document se arată că sindicatele profesorilor au semnalat din 2023 că nu au fost u au fost prevăzute sume pentru plata indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță cuvenite salariaților creșelor nearondate:

„Federațiile sindicale au atenționat, încă din anul 2023, că, în bugetul alocat Ministerului Educației, nu au fost prevăzute sume pentru plata indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță cuvenite salariaților creșelor nearondate – unități de învățământ cu personalitate juridică – și au solicitat să ia toate măsurile necesare pentru plata integrală a drepturilor salariale cuvenite personalului creșelor nearondate, inclusiv a drepturilor restante.”

Care sunt consecințele, potrivit FSLI:

  • „Personalul angajat în aceste creșe nu mai beneficiază de plata indemnizației de hrană, niciunul dintre ordonatorii principali de credite nealocând fondurile necesare pentru plata acesteia.
  • El este discriminat salarial în raport cu angajații creșelor devenite structuri ale altor unități de învățământ deoarece, nici Ministerul Educației și nici autoritatea administrației publice locale, nu alocă fondurile necesare pentru plata indemnizației de hrană.”
Despre creșele trecute la Ministerul Educației

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că, în termen de 3 ani școlari, creșele vor fi arondate grădinițelor:

Art. 248 – „(23) În termen de 3 ani școlari de la data intrării în vigoare a prezentei legi, creșele de stat cu personalitate juridică se reorganizează și se arondează unităților de învățământ cu personalitate juridică, ce au nivel preșcolar cu program prelungit, sau unităților de învățământ care au în structură învățământ preșcolar. Prin excepție, creșele cu minimum 120 de antepreșcolari se pot reorganiza ca unități de învățământ cu personalitate juridică.”

Trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației este prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie. Până acum, niciun oficial nu a explicat public care vor fi efectele preluării creșelor de către Ministerul Educației.

O parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente au trecut sau sunt în curs de preluare de către Ministerul Educației. Astfel, 247 au rămas la primării, iar 148 sunt în subordinea Ministerului Educației.

Edupedu.ro a primit, anul trecut, fluturașul de salariu al unei angajate dintr-o creșă preluată de Ministerul Educației. Ea are un salariu mai mic, deoarece i-a fost schimbată încadrarea, fiind trecută pe postul de „îngrijitoare”, deși înainte era infirmieră. Contabila grădiniței i-a transmis că au fost forțați de către ISMB (Inspectoratul Școlar al Municipiului București – n. red.) să le preia pe aceste posturi, după cum precizează cititoarea: „Ni s-a transmis de către contabila grădiniței, care încercă să ascundă faptul că există postul de infirmieră în EDUSAL, că au fost forțați de către ISMB să ne preia pe aceste posturi sub forma de necalificate”.

Unele creșe au fost preluate încă de anul trecut de Ministerul Educației. Sunt angajați care s-au trezit cu salariile micșorate și cu alte încadrări, așteptând ca sindicatele să le apere drepturile.

Creșele care au rămas în administrarea autorităților locale și nu au fost preluate de Ministerul Educației sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit unui răspuns al Ministerului Muncii transmis pentru Edupedu.ro.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Numeroase sesizări de cazuri în care îngrijitoare și infirmiere din grădinițe și creșe nu au primit salariile majorate de la 1 ianuarie 2024, semnalate de sindicate – document / Acestea cer Ministerului Educației să trimită precizări în teritoriu
Asistentele din școli și grădinițe trec la autoritățile locale / Inspectoratele școlare centralizează situația personalului medical din unitățile de învățământ, potrivit procedurii publicate în Monitorul Oficial


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Un student exmatriculat de la Facultatea de Drept, din grupul celor 45 care ar fi copiat la examen, va fi reprimit la cursuri după ce Tribunalul Constanța a suspendat decizia Universității București în cazul său. Decanul facultății: E o decizie provizorie

Tribunalul Constanța a decis suspendarea deciziei de exmatriculare a studentului Florin Alexandru Cartoafă, potrivit deciziei publicată pe portal.just.ro. Cartoafă este unul dintre cei 45 de studenți exmatriculați pe 2 martie…
Vezi articolul

Toate școlile din județul Gorj, afectat de cutremure, au primit recomandarea Inspectoratului școlar să programeze săptămâna ”Școala Altfel” săptămâna viitoare, prima după vacanță / Șefa ISJ: Sunt luate în calcul și cursurile online

Tuturor școlilor din județul Gorj le-a fost recomandat de către inspectoratul școlar județean să plaseze săptămâna ”Școala altfel” de luni, 20 februarie, adică în prima săptămână de după vacanța de…
Vezi articolul

Luciana Antoci, consilier pe Educație la Cancelaria premierului Bolojan: Din păcate, practica pedagogică se face în continuare doar în colegiile și liceele mari din mediul urban, iar după titularizare cei care vor să devină profesori sunt cel mai des repartizați în școli din mediul rural, care au cu totul alte particularități

Consilierul la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan pe teme de Educației, Luciana Antoci, fost șef al ISJ Iași, a subliniat la  Radio Iași, că există o discrepanță între faptul că studenții…
Vezi articolul

Programul „Micii Grădinari”, derulat în județul Harghita, îi învață pe copii ce înseamnă un stil de viață sănătos, prin consumul de legume din propria grădină. Elevii primesc gratuit pachete de semințe

Interesul pentru programul „Micii Grădinari”, derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, este tot mai crescut, în fiecare an, numărul participanţilor ajungând de la…
Vezi articolul

Elevii, părinții și profesorii care înregistrează și distribuie orele online nu mai pot fi trași la răspundere penal pentru acest lucru. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației: Am transmis școlilor să distrugă toate declarațiile depuse de elevi și părinți anul trecut

Elevii și părinții care înregistrează și distribuie orele online nu mai pot fi trași la răspundere penal pentru acest lucru, potrivit secretarului general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr. Aceasta a…
Vezi articolul

UPDATE Ministrul Sănătății cere menținerea restricțiilor în București: În contextul național și european, măsurile de relaxare constituie un risc major și ar putea pune în pericol redeschiderea școlilor / Mai multe restricții se ridică, de luni, în Capitală

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis o scrisoare către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, în care solicită menținerea restricțiilor în București, subliniind că, în contextul național și european, „măsurile…
Vezi articolul