Problemele de predare din școli, relevate de testele internaționale, trebuie discutate și în universități, unde se formează profesorii din preuniversitar – ministrul Educației, Daniel David

499 de vizualizări
Foto: © Antoniodiaz | Dreamstime.com
„Uneori nu conținutul este problematic (…) ci metoda de predare a conținutului”, a apreciat ministrul Educației, Daniel David, într-o recentă ediție Rethink România difuzată de TVR Info. De aceea, a spus el, sunt necesare discuții „nu doar cu colegii noștri din preuniversitar, va trebui să discutăm cu cei din zona universitară”, deoarece „profesorii din preuniversitar se formează în universități”.

El a arătat că analiza unor teste internaționale arată că unele conținuturi din programele românești „se suprapun mult mai bine pe itemii testelor decât ale altor țări care, totuși, au o performanță mai bună decât noi la testele respective”, lucru ce semnalează probleme la nivel de predare. 

Dar, a apreciat el, „nu putem să reproșăm numai preuniversitarului că metodele nu sunt atractive, copiii se plictisesc, nu sunt atenți la ore”.

„Va trebui să regândim aceste metode în care copiii să fie implicați în actul de educație, să fie co-creatori ai propriei educații”, potrivit ministrului.

Declarațiile ministruluI Daniel David pe această temă:  

„Am făcut niște analize pe câteva teste internaționale, în care conținuturile pe care noi le avem în programele noastre se suprapun mult mai bine pe itemii testelor decât ale altor țări, care, totuși, au performanță mai bună decât noi la testele respective. Asta mie ce-mi spune? Că uneori nu conținutul este problematic – că, v-am spus, noi facem conținuturi peste conținuturi – ci metoda de predare a conținutului este problematică. Și acolo va trebui discutat nu doar cu colegii noștri din preuniversitar, va trebui să discutăm cu cei din zona universitară. Profesorii din preuniversitar se formează în universități.

Nu putem să reproșăm numai preuniversitarului că metodele nu sunt atractive, copiii se plictisesc, nu sunt atenți la ore. Putem face și asta, să îi chemăm, facem metode de training astfel încât să nu avem metoda „stai jos și scrie”. Exceptând o singură situație: dacă scopul profesorului este să antreneze scrisul după dictare, e o metodă bună. Dar dacă prin metoda asta vrei să transferi competențe – adică cunoștințe declarative, procedurale sau valori – este o metodă proastă, mai ales dacă dictezi lucruri care există în manual sau la un clic de telefon.

După aceea ne mirăm că după 5-10 minute copiii se uită în altă parte, pe telefon, încep să discute între ei. Și atunci va trebui să regândim aceste metode în care copiii să fie implicați în actul de educație, să fie co-creatori ai propriei educații.”

Ediția „Rethink România” – TVR Info, cu Daniel David (declarațiie de mai sus – de la min. 21.30 în înregistrarea emisiunii):

Foto: © Antoniodiaz | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

Încă 135 de școli și grădinițe au intrat astăzi în scenariul roșu. Ministerul Educației: 789 de unități de învățământ funcționează exclusiv online, iar 11.633 de școli sunt față în față

Încă 135 de școli și grădinițe au intrat astăzi în scenariul roșu, anunță Ministerul Educației. În buletinul zilnic dat publicității cu scenariile de funcționare a unităților de învățământ din preuniversitar,…
Vezi articolul

ReporterIS: Primarul Iașiului acordă gratuit Mitropoliei Moldovei un teren de 7,8 milioane euro pentru un campus școlar / Aici funcționează o școală, unde părinții plătesc taxe anuale de până la aproape 20 de mii de lei, fără costurile legate de mâncare / Tot aici învață fiul cel mic al primarului

Primarul Mihai Chirica propune un proiect prin care Mitropolia Moldovei va primi gratuit un teren de 7,8 hectare din Moara de Vânt pentru a construi un campus școlar. Terenul este…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

DOCUMENT Structura sistemului de educație propusă de președinție în „România Educată”: Bacalaureat „cu trunchi comun” pentru toate tipurile de liceu, Evaluare Națională opțională pentru elevii admiși prin examen la liceu, transferul de la profesional la teoretic, colegiile terțiare nonuniversitare

Liceele vor fi, ca și până acum, de trei feluri, dar vor avea un trunchi comun care va fi folosit ca fundament pentru un “bacalaureat unitar”, bazat pe competențe. Transferul…
Vezi articolul