Profesoara care transformă lecțiile online de fizică în ore de bucurie: Cum putem să scoatem o monedă dintr-un pahar cu apă fără să ne udăm?

6.938 de vizualizări
FOTO: ceae.ro
„Cum putem să scoatem o monedă dintr-un pahar cu apă fără să ne udăm?”, i-a întrebat profesoara de fizică Aneta Mihalcsik pe elevii săi. Dacă altădată răspunsurile ar fi venit din băncile din clasă, de această dată răspunsurile au venit din pătrățelele ecranului în fața căruia profesoara își ține lecțiile la distanță, scrie Centrul de Evaluare și Analize Educaționale pe blogul propriu.

Aceasta predă fizica în două unități de învățământ din Arad, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” și Școala Gimnazială „Aron Cotruș”, iar în ultimele două luni și-a văzut, cu regularitate, elevii pe Zoom.

Coordonator județean al programului „Fizica Altfel”, derulat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, Aneta Mihalcsik continuă să folosească și în cadrul lecțiilor online metoda pe care o aplică la clasă – cea a investigației, și le pune copiilor întrebări care să le aprindă curiozitatea.

„Eu, personal, merg pe metoda investigației în continuare. Lecțiile sunt structurate în 5 pași. Le concep copiilor fișe de lucru, pornind clasic de la formularea întrebării de investigat și de la la explorarea întrebării. Încerc să le propun experimente cu materiale la îndemână, din casă, pentru că nu poți să scoți acum părintele la cumpărături. Dacă este vorba despre experimente prea complicate, le atașez un link cu un experiment sau un experiment filmat cu altă ocazie de către mine. Analizăm datele experimentale, explicăm fenomenele iar, în final, fiecare oră are și o parte de aplicare a cunoștințelor, nu foarte dificilă”. povestește profesoara.

Materialele necesare: baloane, rigle, sfere de vată, monede și magneți

Înainte de întâlnirea video, le postează copiilor în platforma Microsoft Teams fișele de lucru și materialele de folosit la experimente. „Copiii trebuie să știe ce vom lucra, ca să se pregătească, să nu întrebe chiar atunci: Mama unde ții folia de bucătărie sau unde sunt baloanele fratelui cel mic?”, spune ea. Printre materialele folosite se numără baloane și rigle, biluțe din hârtie și mici sfere de vată, un capăt de ață și bețe de chibrit, pahare, monede și magneți. Iar dacă le adaugi puțină curiozitate și întrebările potrivite, lecția se transformă în magie, care funcționează, garantat, și la distanță.

De-a lungul timpului, metoda investigației a fost apreciată pentru felul în care reușește să stârnească interesul copiilor, să le stimuleze curiozitatea naturală și să îi determine să se implice în rezolvarea sarcinilor. Elevii își dau seama că descoperirea felului în care funcționează lumea poate deveni o călătorie palpitantă, nu un drum anost prin conţinuturile din programă, așa cum se întâmplă adesea în cazul predării orelor prin metode tradiționale. Aneta Mihalcsik a văzut că bucuria copiilor se păstrează și atunci când metoda investigației este folosită online.

La întrebarea: „Cum putem să scoatem o monedă dintr-un pahar cu apă fără să ne udăm?”, unii copii și-au dat seama că pot folosi un magnet pe interiorul recipientului, iar ceilalți le-au urmat sugestia.

„Ne-am mai jucat cu un magnet alături de care au pus una sau mai multe monede, iar elevii au suflat, astfel încât să creăm o iluzie de sferă la moneda respectivă. La electrizare am electrizat biluțe de vată, ne-am ridicat părul, am ridicat foile din caiet sau biluțe din folie de aluminiu. Am găsit clase foarte active și acest lucru m-a bucurat. Copiii sunt  încântați de predarea la distanță”, explică Aneta Mihalcisk.

Citește articolul integral pe ceae.ro

Edupedu.ro a preluat acest material cu acordul Centrului de Evaluare și Analize Educaționale


3 comments
  1. FELICITĂRI!!!!
    Oare de ce nu se fac comentarii la acest articol?
    Răspunsul e simplu. Profesorii care se plâng mereu nu au citit articolul sau l-au citit dar nu le convine că există și astfel de profesori.

  2. Păi da ! Asta este dovada clară, că cel mai bine invata copiii atunci cand efectiv fac experimente. Nu definitiile interminabile din carti. Experimentul ! El este mama invatarii !
    Asa, poate la examene se va tine cont si de probele practice , la care atat elevii cat si cadrele didactice vor putea dovedi ce stiu mai bine, si cat de bine stiu. Va iesi talentul la iveala. Nu din definitii si toceala, asa cum numai in ROMANIA !
    COPIII sunt mult mai atrasi de astfel de predare !
    Bravo Aneta !

    1. Soro, ce mișto, de-aia sunt elevii „brici” la fizica si altele in liceul real (adică logic). Ca la alea tehnologice nu se pune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înscrieri deschise: lansarea ediției 2025 a concursului de robotică NextLab.Tech, cel mai mare din România. Elevii care studiază robotica au șanse mai mari să câștige mai mulți bani în viață, potrivit cercetărilor internaționale (P)

În cadrul Conferinței naționale pentru profesori NextEd Teach, desfășurate în prezența Ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, a rectorului Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor și a Marilenei Stroescu, inspector…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Orange

Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2025, disponibile gratuit pe Platforma Digitaliada. Profesorul Alin Danciu: Când un elev nu știe să răspundă la o întrebare, poate trece la următoarea, ca la examen

Profesorii și elevii au acces gratuit la teste de antrenament la Matematică și Limba și literatura română pentru Evaluarea Națională 2025 și lecții digitale interactive, pe Platforma Digitaliada. „Dacă un…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Lecție de Matematică Algebră la clasa a VI-a, cu plan de lecție oferit profesorilor, în sistem clasă inversată, cu ajutorul tablei interactive / Profesoara Larisa Dediu: Sunt atâtea platforme care ne ajută încât avem nevoie să ni se dea aceste exemple, să ni se arate cum să le folosim eficient la clasă

Larisa Dediu, profesor de Matematică la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău a fost de acord să le arate tuturor profesorilor interesați, elevilor și părinților, felul în care tehnologia…
Vezi articolul