Profesoara de istorie Mihaela Țurcănașu, fondatoarea clubului „CN Dezbate” Iași: Acest mod de gândire în care înțelegi și partea adversarului, cum îl poți combate cu argumente reale și nu ridicând tonul – așa s-ar putea dezvolta o societate bazată pe dialog / Elevii sunt încurajați să își înțeleagă mai bine oponenții, să devină empatici

115 vizualizări
ID 332738755 © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Profesoara de istorie Mihaela Țurcănașu, fondatoarea clubului „CN Dezbate” Iași, a explicat cum îi ajută pe elevi acest mod de gândire din cadrul unei dezbateri. „Înțelegi și partea adversarului, cum îl poți combate cu argumente reale și nu ridicând tonul – așa s-ar putea dezvolta o societate bazată pe dialog”, spune profesoara într-un interviu acordat Edupedu.ro.

„Acest mod de gândire în care să înțelegi și partea adversarului, să înțelegi și ce este pro și ce este contra, de ce poate fi logic ce spune cel din fața ta, cum îl poți combate cu argumente reale și nu ridicând tonul și spunând că doar tu ai dreptate pe pământ, așa s-ar putea dezvolta o societate bazată pe dialogDeci îi sprijinim să aibă o gândire critică asupra societății și dezbatem teme actuale”, spune profesoara de istorie Mihaela Țurcănașu.

La Colegiul Național Iași ea a înființat în urmă cu câțiva ani clubul de dezbateri ca activitatea extrașcolară. Momentan, peste 40 de elevi de la clase de gimnaziu până la clasa a XII-a vin o dată pe săptămână la activitățile clubului, activitatea durând cam o oră și jumătate.

„Noi nu ne propunem să facem sub nicio formă politică, dar încurajăm un activism civic. Sub nicio formă nu facem niciun fel de referiri la partide politice din România sau opțiuni. Activismul civic este cu totul altceva: dorința tinerilor și necesitatea societății ca ei să fie implicați, ca ei să înțeleagă activ care sunt consecințele unor alegeri, care sunt realitățile”, mai spune Mihaela Țurcănașu. „De altfel, aceasta este și frumusețea dezbaterii și anume că uneori ești pus în situația de a susține argumente pe o temă pe care de fapt nu o susții tu, ca persoană. În acest mod elevii sunt încurajați să își înțeleagă mai bine oponenții, să devină empatici”, spune profesoara.

Profesorii trebuie să le dea elevilor instrumente ca să gândească corect, crede Mihaela Țurcănașu. „Primul nostru atu este că lucrăm cu copii care își doresc să cunoască. Dar trebuie noi, ca educatori, noi, ca persoane care suntem aici în sprijinul tinerilor, să le oferim aceste oportunități. În momentul în care nu deschidem această ușă, nu încercăm să ajungem la această curiozitate, dându-le acele instrumente care să-i ajute să gândească corect, nu avem dreptul, după aceea să-i judecăm că nu au luat deciziile potrivite, dacă noi nu i-am sprijinit în a-și face o opinie în cunoștință de cauză, în a analiza informațiile corect”, mai spune directoarea adjunctă.

„Elevii dezbat moțiuni, învață să susțină puncte de vedere cu care poate nu sunt de acord, dar învață abilități pentru viață, iar modalitatea este mult mai eficientă decât a-i pune să învețe niște ani și nume”, spune profesoara.

„Astăzi îi dau nota 10 unui elev pentru că a știut toți anii și toate numele și peste 2 săptămâni, dacă îl întreb, nu sunt foarte sigură că mai știe. În schimb, dacă a fost la dezbateri și a avut de exemplu moțiunea: «Acest Parlament consideră că migrația populației în Europa are un rol negativ», o parte va trebui să spună că migranții pot cauza probleme (dezechilibru cultural, economic), iar cealaltă parte, opoziția, ar trebui să vadă că diversitatea înseamnă progres, că acești oameni aduc diversitate care contribuie și la dezvoltarea economică, că în anumite regiuni această forță de muncă a migranților este indispensabilă muncă”, explică Mihaela Țurcănașu, profesoara de istorie.

Citește și:
Domnica Petrovai: Extremismul dintre noi
Mii de tineri și studenți, în stradă vineri seară la Iași, Timișoara și Botoșani, de Ziua Europei 2025: „România spune «nu» extremismului” / „Vrem progres, nu dictatură. Fără frică, fără ură”
INTERVIU Ce este extremismul? Profesoara de istorie Iuliana Căplescu: Unii părinți le spun copiilor să-și întrebe profesorii diriginți sau pe noi, cei de istorie. Ne onorează încrederea / Extremismul nu poate aduce pacea. Este un fapt, nu o opinie
Refuzați impostura, extremismul, agresivitatea socială, lipsa de bun simț. Refuzați patriotismul semidoct. Este un demers de pseudopatriotism și este antiromânesc – mesajul ministrului Educației de Ziua Națională a Tineretului


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 650 de elevi de la Liceul Tehnologic „Eötvös József” din Odorheiu Secuiesc vor învăța două săptămâni online, după ce o expertiză tehnică a arătat că imobilul prezintă risc de prăbuşire / Conducerea școlii a semnalat probleme din 2016, spune primarul actual

Cursurile la Liceul Tehnologic ‘Eötvös József’ din Odorheiu Secuiesc se desfăşoară în sistem online, pentru două săptămâni, după ce o expertiză tehnică a arătat că imobilul în care acesta funcţionează…
Vezi articolul

Elevii din Republica Moldova vor putea participa la olimpiadele din România, plus: 2.550 de burse pentru școală și facultate, inclusiv rezidențiat. Protocol de colaborare în educație între România și Republica Moldova, semnat de miniștrii Sorin Cîmpeanu și Anatolie Topală într-o ședință comună a celor două guverne organizată în premieră la Chișinău

Elevii din Republica Moldova vor putea să participe la olimpiadele și concursurile organizate în România, iar programul de burse de studii pentru elevii și studenții din România și din Republica…
Vezi articolul

Federațiile sindicale din educație cer demiterea ministrului Educației Daniel David, după ce acesta a spus că sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem: Nu sunt simple opinii, reprezintă un manifest pentru autoritarism

Federațiile sindicale din educație trec de la cererile de demisie a ministrului Educației, Daniel David, la cereri ca acesta să fie demis, întrucât „Nu putem accepta un ‘partener’ de dialog…
Vezi articolul

Cîțu: Am văzut că există foarte mulți care vor să își lege și mandatul de un buget. Foarte bine, îl legăm și de execuție / Îi anunț pe membrii cabinetului că la jumătatea anului vom face o evaluare cu mandatele pe masă

Premierul Florin Cîțu a anunțat că cei care au amenințat cu demisia dacă nu primesc un buget mai mare, vor trece și prin evaluarea execuției bugetare la jumătatea anului „cu…
Vezi articolul

Auxiliarele didactice se cumpără doar cu aprobarea părinților și avizul epidemiologic nu este necesar la începutul fiecărui an școlar, reamintește Federația părinților

Avizul epidemiologic se solicită doar la prima înscriere într-o unitate de învățământ, nu la începutul fiecărui an școlar, reamintește Federația părinților într-un comunicat primit de EduPedu.ro, semnat de președintele organizației,…
Vezi articolul