E ora 15:00 cand profesoara Simona Hanca, de 53 de ani, intră pe zoom să-și predea ora de informatică online la un liceu clujean. Toată lumea o ascultă cu atenție. Nimeni nu scoate un sunet. Pare o oră obișnuită, dar nu e. Simona Hanca are cancer în stadiul patru. Metastatic. Nu renunță. Lucrează. Predă.
Face asta de 25 de ani. Acum are 18 ore pe săptămână.
Are zile în care nu se poate ridica din pat, iar atunci când nu reușește, apare Puiu, cu care este împreună de 32 de ani. Colegi de facultate, soț și soție, iar acum camarazi de suferință.
„Muream demult dacă nu era el. El e sufletul meu și mă ține în viață. Mă ia în brațe când mi-e rău, mă duce, mă spală, nu vă puteți imagina ce ajung să facă doi soți în ani de zile. Și cum suferința asta se transmite. El e sprijinul meu. El și Andra, fiica mea.”
Puiu ar vrea să-i preia toată durerea dacă ar fi cu putință. Să o ia cu o mănușă de magician și s-o facă să dispară sau, dacă nu, măcar să ajungă la el. Orice, doar să-i lase în pace soția. Dar nici de-al naibii nu se duce. E a ei. O poartă prin tot corpul din 2017.
- Pentru Simona Hanca, operațiile și tratamentul împreună cu costurile de spitalizare se ridică la suma de 42.500 euro, urmând sa fie efectuate în afara României.
- Dacă doriți să o sprijiniți, puteți face donații pe numele Simona Hanca în următoarele conturi:
- CONT LEI: RO90BTRL01301201914477XX
- CONT EUR: RO52BTRL06604201914477XX
- Se poate dona și pe facebook, accesând pagina „Împreună pentru Simona Hanca/ Together for Simona”
Citește povestea integrală pe G4Media.ro, sub semnătura jurnalistului Cătălin Suciu
Raluca Pantazi
Mandita Baias
Mihai Peticilă
C.I.
4 comments
Ei, lasati povestile. Cand se simte rau cineva de la o boala reactioneaza in mod diferit. Fiecare om are modul sau de a surmonta necazul si durerea. Unii se afunda in munca, dupa cum e si cazul doamnei, altii plang de durere prin casa, altii aleg sa se destinda sau sa se distreze. Dupa cum ii face fiecaruia bine la trup si la suflet. Nu e un fel standard. Asta nu inseamna ca un bolnav grav ca doamna care nu mai preda online e de condamnat sau nu are dureri sau ca trebuie promovat DOAR acest stil de depasire a greutatilor. Nu exista doi oameni la fel si ca atare nu exista nici prag al durerii si suferintei asemanator.
Perfect de acord. Uneori am impresia ca, in ziua de azi, daca nu iti arati durerea intr-un anumit fel, nu contezi. Imediat se trezesc unii si altii sa iti arate ca durerea ta e mai putin importanta. E probabil si consecinta emfazei – uneori ridicola! – pusa pe cazuri sociale foarte vizibile si folosirea in mod frecvent si ipocrit a copiilor, pentru a sensibiliza publicul.
Foarte bine spus. Eu sunt cadru didactic care de obicei nu na plang, desi am probleme mari de sanatate. Tocmai pentru ca nu m am plans precum altii, in perioada online am surprins neplacut. Pentru ca nesimtit fiind, asa, om sanatos tun cam vreau sa mi las elevii mai moale si nu ma prea gandesc la ei. Aveti dreptate. Ca sa fii compatimit trebuie sa arati suferinta. Restul e …poveste. Eu suferinta pot sa mi o strig si n gura mare, dar n o sa mi o arat. N am nevoie de mila publicului.
Copii au efectul ăsta. Asa este.