Profesoara Violeta Dascălu anunță că a revenit în țară, recunoscătoare pentru ajutorul oferit: Mi-ați mai dat o șansă la viață! / Fosta directoare a Școlii Gimnaziale „Ferdinand I” a făcut un apel umanitar în noiembrie 2022 pentru a avea acces la tratament într-o clinică din Turcia

1.697 de vizualizări
Foto: Playouth.ro
Este un nou început și primul pas spre vindecare, scrie profesoara de Geografie Violeta Dascălu, pe Facebook, într-un mesaj în care anunță că s-a întost acasă după două luni și jumătate de analize și investigații la o clinică specializată din Turcia. În noiembrie 2022 scria că suferă de cancer hepatic în stadiul IV și că tratamentul din România „nu mai funcționează”, făcând un apel umanitar pentru a primi ajutor de la comunitate.

„Am revenit, ieri, acasă, după 72 de zile petecute la Clinica Anadolu, din Istanbul. Vă mulțumesc, pentru că, prin ajutorul oferit mi-ați mai dat o șansă la viață! Este un nou început și primul pas spre vindecare. Deocamdată, continui tratamentul în țară, monitorizăm rezultatele și cu siguranță va trebui să merg periodic la evaluare, la clinică. Vă doresc sănătate și ceea ce mi-ați oferit să se întoarcă la voi înmiit”, scrie Violeta Dascălu.

Cine este Violeta Dascălu

A fost profesoară de Geografie timp de 31 de ani, din care peste 20 de ani i-a dedicat managementului unităților de învățământ. Este și autoare de manuale școlare și de materiale auxiliare.

În 2017, fosta directoare a primit din partea Ambasadei SUA la București premiul „Femei Curajoase”. Ce rețineau cei de la ambasadă: „În ultimii opt ani, ea a fost directoarea Şcolii Gimnaziale Ferdinand I din cartierul Obor din Bucureşti. Şcoala are peste 700 de elevi în clasele I-VIII, mulţi proveniţi din medii defavorizate. Adăugaţi la acest lucru salariile scăzute ale profesorilor, sălile mici de clasă, foarte puţine materiale de predare şi lipsa unor programe de pregătire ale profesorilor şi aveţi reţeta a ceea ce s-ar putea transforma într-un dezastru. Însă în calitate de director, doamna Dascălu i-a impulsionat pe elevii săi şi pe profesori să se dezvolte în acest mediu dezvoltând parteneriate şi inovând. Opoziţia la starea de fapt şi la ideile profund înrădăcinate poate pune în pericol poziţia socială şi uneori cariera unei persoane. Violeta a demonstrat curaj contestând percepţiile populare despre copiii defavorizaţi şi luând atitudine împotriva stării de fapt.

Violeta Dascălu colaborează cu universităţi, cu o academie de teatru, cu poliţia şi chiar cu Federaţia de Arte Marţiale. Drept urmare, studenţii predau în weekend cursuri gratuite de programare elevilor săi. Studenţi sosiţi din Franţa, Germania şi Spania prin intermediul programelor de schimb îi învaţă pe elevi limbi străine. Iar un ONG local i-a îndrumat pe copii în crearea unei grădini de permacultură, pe care elevii o întreţin şi care promovează lucrul în comun, alimentaţia sănătoasă, libertatea de a crea, independenţa şi, mai presus de toate un motiv de mândrie.

Deşi peste o treime dintre elevii de la şcoala doamnei Dascălu se califică pentru asistenţă socială, doar opt au abandonat şcoala în 2016, faţă de 50 în 2010. Şi deşi nouă alte şcoli au refuzat să accepte un copil cu dizabilităţi grave, doamna Dascălu a primit-o pe fetiţă în şcoala ei şi s-a asigurat că beneficiază de o educaţie adecvată. Acest devotament este trăsătura care o evidenţiază cu adevărat”.

Violeta Dascălu a fost declarată în anul 2018 „Directorul anului pentru inovare”, de către Asociația pentru Valori în Educație. Organizatorii competiției remarcau atunci că „a redus abandonul școlar de la 6,5% în 2013, la 1,7% în 2018. 15 profesori din 35 ţin cel puţin o ora pe săptămână afară, indiferent de anotimp, iar în programul Școala după școală elevii au activităţi în aer liber cel puţin 3 ore/zi”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectorii școlari și directorii să fie aleși prin concurs – campanie Declic cu peste 1.500 de semnături: „Detașarea trebuie să fie o excepție, nu regulă, așa cum dictează acum partidele” / Toți inspectorii școlari și 1.300 de directori sunt puși din pix

Peste 1.500 de persoane cer încetarea numirilor politice pentru inspectorii școlari și directorii de școli, printr-o petiție adresată ministrei Educației, Ligia Deca, lansată de platforma Declic. „Detașarea [în funcție –…
Vezi articolul

Premierul Orban către miniștri, în prima ședință de guvern: Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple. Aștept să fac febră musculară de la semnarea deciziilor de eliberare din funcții

„Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple, păstrați doar oamenii competenți”, le-a transmis premierul Ludovic Orban miniștrilor săi, în declarația susținută la începutul primei ședințe de guvern.…
Vezi articolul
Ordinul privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie

Reprezentanții elevilor, despre reorganizarea agenției care acreditează și evaluează extern toate școlile: Desființarea acestei instituții sau reducerea atribuțiilor sale ar crea un precedent foarte periculos

Reprezentanții elevilor nu sunt de acord cu modificarea atribuțiilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), modificări cerute recent de Asociația Școlilor Particulare, spunând că „ar crea…
Vezi articolul

Repartizarea la liceu 2024, exemplul dat de Inspectoratul Școlar Județean Iași: Dacă vei nota în fişa de înscriere un număr mic de opţiuni, există pericolul să nu fii repartizat

Volumul I al broșurii de admitere la liceu 2024 a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Documentul conține atât recomandări pentru elevii care vor susține Evaluarea Națională 2024, cât…
Vezi articolul