UPDATE Profesor de la colegiul Sfântul Sava din București, reținut pentru că ar fi violat un elev / Suspectul este Sorin Spineanu-Dobrotă, șeful serviciului de examene din CNPEE al Ministerului Educației – surse

[jp_post_view]
Foto: Anemone123 from Pixabay
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început urmărirea penală împotriva unui profesor din București, acuzat că ar fi violat un elev, potrivit unui comunicat al instituției. E vorba despre un profesor de economie de la colegiul Sfântul Sava din București, potrivit informațiilor G4Media.

UPDATE: Ministerul Educației a cerut procurorilor informații despre cazul șefului serviciului examene și concursuri, Sorin Spineanu-Dobrotă, reținut pentru acuzația de viol asupra unui elev și agresiune sexuală asupra altuia, pentru a-l putea suspenda din funcție „în regim de urgență”

El este cercetat pentru două fapte: viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, potrivit comunicatului citat.

Profesorul a fost reținut în urma plângerilor depuse de cele două victime prezumtive.

Potrivit comunicatului:

  • La data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în mun. București, sector 3, inculpatul a întreținut cu persoana vătămată (un băiat în vârstă de 17 ani) un act sexual oral, profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate.
  • La data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuință din mun. București, sector 3, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate.
  • Față de inculpat a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. În cauză urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 3 București cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


6 comments
  1. Nu se poate, dom’le, am auzit de un milion de ori că profesorii de la colegii naționale sunt niște supraoameni, că sunt la ani lumină distanță de proștii ăia care predau în rural, de exemplu, sau la școlile de cartier. Așa ceva nu se întâmplă decât prin colțuri de țară unde n-a ajuns apa caldă, nu se poate, la colegii oamenii sunt statui vii! /s

    Sper că nemernicul ăsta, dacă plângerile se confirmă (că până acum sunt doar cuvintele lor contra cuvântului lui, sper să-l fi înregistrat sau ceva, că altfel un avocat bun îl scoate curat) să înfunde pușcăria.

    Și mă mai întreb cum se face că doi adolescenți apropiați de vârsta legală a maturității nu s-au apărat și nu au plecat imediat, nu cred că i-a forțat fizic. Educația sexuală lipsește multora, iar unii copii efectiv n-au curajul să spună nu unui adult.

    1. Copiii au acces la site uri pt adulti acolo se duc glonț inca din scoala primară. ei vad un comportament se acomodează cu el , nu i șochează cand urgisitul asta le a spus sa -i faca cum au vazut in filme 😡,. aici problema : accesul la materiale cu comportamente ABERANTE. pt ca asta este ce le a cerut acestor copii. Ei deja cred că asta este normalitatea.

      1. Om bun, nu sunt ei prima generație care a avut acces la internet. Nici noi n-am fost crescuți cu puf de păpădie și la adăpost de razele soarelui. Și cu toate astea n-am ajuns să încercăm pe pielea noastră ce-am văzut online.

        1. Unde sunt părinții? Faptele de care e acuzat ăsta sunt de acum 3 ani, de ce doar acum au fost depuse plângeri? Tare mi-e teamă că adolescenții au spus acasă și părinții au tăcut. Sau N-AU spus de teama părinților, ceea ce e și mai rău.

        2. Poate că au fost tentați să afle cum e (până la urmă, și adolescenții au hormoni). Asta nu-l scuză în niciun fel pe nenorocitul ăsta, el e de trei ori mai mare în vârstă decât ei și în poziție de autoritate, evident e un mare dezechilibru de putere între ei. Elevii NU au sex cât sunt în școală, ce fac când sunt maturi și au ieșit din școală e treaba lor strict personală, chiar dacă sunt homosexuali. La 16 ani nu mai merge totuși cu ”i-a îndemnat să facă ca în filme”… deja au ceva discernământ.

    2. Colegiile nu își pot selecta prin concurs profesorii. Ei sunt impuși de minister. Culmea e elevii sunt selectați prin examen. Și după părea mea, la fel ar trebui sa fie și cu profesorii. Cei mai buni elevi , ar trebui sa ajunga la profesori foarte buni .

      1. Și cei mai ”slabi” profesori să ajungă la cei mai ”slabi” elevi, că ei nu merită să învețe de la oameni bine pregătiți, să stea acolo, în prostia lor, așa-i?

        Poți citi de mai multe ori ce-ai scris, poate-poate înțelegi unde e problema?

        PS Colegiile ÎȘI SELECTEAZĂ deja foarte agresiv profesorii. Poate d-ta nu ești din sistem și n-ai idee ce înseamnă colegiu național și ce condiții pot impune la selecția personalului care se transferă în unitate. Sau ce presiuni pot exercita asupra celor nimeriți ”din greșeală” acolo, care nu se adaptează imediat etosului liceului, indiferent cât de viciat (sau extraordinar) ar fi el.

        D-l ăsta ESTE MEMBRU în CNPEE, director în direcția care se ocupă de organizarea examenelor naționale. Nu e fitecine (deși s-a dovedit a fi, din punct de vedere etic, moral și profesional). Dacă se confirmă acuzațiile, era un lup paznic la oi, dar te asigur că avea SPATE, că nu se ajunge în România în poziția lui dacă n-ai niște PCR sau sprijin puternic de la partid. (Putem să ne prefacem că nu-i așa, dar hai să nu ne mai obosim să pretindem că trăim într-o meritocrație). Până ieri, cei de la Sava se mândreau să-l aibă acolo, pentru că, din păcate, să ai oameni puternici politic în școală înseamnă acces la uși deschise la minister când apare o nevoie, ceva, un parandărăt, un aranjament…

    3. Nu au cum sa se apere sau sa plece. Este un barbat adult de 50 de ani versus un baiat de liceu, evident ca adultul are mult mai multa forta fizica. De asemenea nici o fata de liceu nu ar avea nicio sansa in fata unui barbat adult la fel cum nici un baiat de liceu nu are nicio sansa. Un adult are mai multa forta fizica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a

Elevii care intră în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a în septembrie nu vor avea manuale noi, ci vor învăța tot de pe cele aprobate în 2004, înainte să se fi născut / Profesorii lor vor avea „repere”, făcute de alți profesori în 10 zile, drept ghiduri de predare

În noul an școlar 2023-2024, în care cursurile încep pe 11 septembrie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a nu vor…
Vezi articolul

Înregistrarea tuturor elevilor din școlile internaționale în SIIIR și promovarea unei componente de cultură românească în curriculumul acestora – explorate în discuția ministrului Daniel David cu Asociația Școlilor Particulare

Modalitățile de promovare a culturii românești în curriculumul școlilor internaționale din România au fost „explorate” la întâlnirea ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, cu președintele Asociației Școlilor Particulare (ASP), Christian…
Vezi articolul

VIDEO Adaptarea modului de predare de la fizic la online, una dintre propunerile făcute ministerului de Iulian Stanciu, CEO eMAG: Lecțiile online cu o cameră web pusă în clasă nu funcționează. E ca și cum ți-ai face magazin online cu o cameră web pusă în magazinul fizic

Adaptarea modului de predare de la fizic la online este una dintre cele patru propuneri făcute ministerului Educației de Iulian Stanciu, managerul general al celui mai mare magazin online din…
Vezi articolul

Admitere la liceu 2025. 19 clase în plus pentru elevii care intră în toamnă în clasa a IX-a, în județul Cluj / Inspectoratul anunță că școlile private vor înființa 53 de clase în plus față de acest an școlar, pe toate ciclurile

Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță că a aprobat planul de școlarizare pentru anul 2025-2026, cu o creștere a numărului de clase pentru clasa a IX-a. Această decizie vine în contextul…
Vezi articolul

Două posturi de experți au fost scoase la concurs de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație / 4.600 de profesori vor deveni vectori în implementarea evaluării unitare, în cadrul proiectului care va produce standarde de evaluare și notare – documente

Au fost scoase la concurs două posturi de experți de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, potrivit unui anunț al instituției. Posturile sunt în cadrul proiectului „Standardizare…
Vezi articolul

SURSE Excepția prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, a fost eliminată din proiectului Legii învățământului superior

Excepție prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, a fost eliminată din proiectul…
Vezi articolul