Profesor de matematică din județul Cluj, arestat preventiv sub acuzația de agresiune sexuală. Ar fi abuzat două eleve de 14 și 15 ani

1.127 de vizualizări
Foto © Charnsitr | Dreamstime.com
Un profesor de matematică a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat de două infracțiuni legate de agresiune sexuală a doi minori, a decis Judecătoria Cluj-Napoca, scrie Agerpres. Ar fi vorba despre două eleve de 14 și 15 ani pe care le-at fi atins în mod inadecvat, prin constrângere, precizează instanța.

Profesorul ar avea vârsta de 63 de ani, potrivit presei locale, care mai notează că actele de agresiune sexuală s-ar fi produs la domiciliul acestuia.

„Conform unui tipar infracțional constant, le-a supus pe victimele minore, în vârstă de 14 respectiv 15 ani la acea dată, elevele sale, unui proces sistematic de manipulare psihologică de tip grooming, sens în care, prin constrângere și punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința, a săvârșit asupra acestora multiple acte de natură sexuală (…)”, scrie în decizie.

Redăm comunicatul de presă:

„Structura de comunicare din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este abilitată să aducă la cunoștința publicului următoarele:

La data de 04.07.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile față de o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni ce aduc atingere valorilor sociale referitoare la libertatea și integritatea sexuală a doi minori, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, în speță infracțiunile de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), (2) lit. a) și c) C.pen., și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, prev. de art. 2191 alin (1)2, (3) lit. b) C.pen, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.

Prin Încheierea din data de 04.07.2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus admiterii propunerii astfel cum a fost formulată și emiterea mandatului de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile față de inculpat.

În esență, s-a reținut faptul că, inculpatul, în calitate de profesor meditator la disciplina matematică, profitând de cunoștințele sale în domeniul pedagogic, în realizarea unor rezoluții infracționale distincte, dar conform unui tipar infracțional constant, le-a supus pe victimele minore, în vârstă de 14 respectiv 15 ani la acea dată, elevele sale, unui proces sistematic de manipulare psihologică de tip grooming, sens în care, prin constrângere și punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința, a săvârșit asupra acestora multiple acte de natură sexuală (…).

Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Foto © Charnsitr | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Klaus Iohannis, mesaj pentru elevi despre integritate, în timp ce legile educației prevăd amnistierea plagiatorilor: Să nu vă temeți de competiția justă și să nu deveniți niciodată tributari lucrurilor obținute facil – VIDEO

„Să nu deveniți niciodată tributari lucrurilor obținute facil, să protejați valorile democratice, să credeți în știință și în profesioniști, să reacționați în fața abuzurilor și a dezinformării și să nu…
Vezi articolul

Nicio solicitare a Ministerului privind date statistice nu are legătură cu copilul, spune directorul Viforel Dorobanțu: Datele ar trebui culese în alte moduri, în alte baze de date pe care oricum ministerul le are la dispoziție

Directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, atrage atenția că Ministerul Educației cere date statistice de la școli, deși le-ar putea obține din alte moduri, ceea ce îngreunează…
Vezi articolul

Primul laborator inteligent dintr-o școală românească, Smart Lab Inaco, a fost desemnat „Proiectul Educațional Inovator al anului 2021” și va fi premiat la Londra / În Smart Lab, elevii învață folosindu-se de roboți educaționali multifuncționali, de ochelari de realitate virtuală, de creioane, scanere și imprimante 3D

La mai puțin de trei ani de la inaugurarea primului laborator inteligent dintr-o școală publică din România, SMART LAB INACO a fost desemnat câștigătorul secțiunii „Proiectul Educațional Inovator al anului…
Vezi articolul