Profesorii cu 25 de ani vechime și gradul I pot obține reducerea normei didactice cu două ore, atrag atenția sindicatele într-o adresă către inspectorate: Școlile trebuie să țină cont de cererile depuse, la constituirea posturilor și catedrelor

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” au transmis o adresă comună către inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în care atrag atenția că profesorii cu gradul didactic I și peste 25 de ani vechime beneficiază, conform legislației în vigoare, de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Documentul a fost emis pe 17 ianuarie 2025 și subliniază obligația școlilor de a respecta acest drept legal. Adresa este semnată de președinții celor două federații sindicale, Simion Hăncescu și Marius Ovidiu Nistor și poate fi consultată integral mai jos în articol.

„Federațiile noastre au fost sesizate cu privire la faptul că există situații în care s-a transmis verbal unităților de învățământ că, în prezent, cadrele didactice cu gradul didactic I și peste 25 de ani vechime în învățământ nu ar mai beneficia de reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu 2 ore săptămânal, astfel că acestea nu mai pot depune cererile în vederea valorificării dreptului în cauză”, scriu sindicatele.

În adresă, sindicatele invocă prevederile art. 9 alin. (8) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2025-2026, aprobată prin ordinul de ministru nr. 7495/02.12.2024:

Cadrele didactice care beneficiază de reducerea normei didactice de predare, fără diminuarea salariului, conform prevederilor legale în vigoare, depun cereri în perioada constituirii normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular propriu. (…) După începerea cursurilor, consiliile de administrație din unitățile de învățământ pot aproba cereri privind reducerea normei didactice de predare a cadrelor didactice, în condițiile art. 207 alin. (12) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul ISJ/ISMB.”

De asemenea, sindicatele amintesc că reducerea normei didactice este garantată prin art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, care stabilește că:
Până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și cu gradul didactic I”.

În concluzie, documentul subliniază faptul că „școlile trebuie să țină cont de cererile depuse în acest sens, în etapa constituirii posturilor/catedrelor la nivelul unităților de învățământ ce se desfășoară în prezent”. Totodată, inspectoratele școlare sunt rugate să asigure respectarea prevederilor legale de către conducerile unităților de învățământ.

FOTO DOCUMENT Adresa FSLI și FSE „Spiru Haret” despre reducerea normei didactice, din 17.01.2025:

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Reducerea amânată de Guvern a normei didactice pentru profesorii cu vechime mai mare de 15 ani încurcă reducerea normei pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani, din legea anterioară. Sindicatele cer Ministerului Educației să clarifice baza legală pentru fiecare categorie
OFICIAL Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica din anul școlar 2026-2027, după încă o amânare
7 noiembrie 2024 – Metodologia de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026 trebuie aprobată până pe 15 noiembrie. Reducerea normei de predare pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se aplică de anul școlar viitor, după ce prevederea a fost amânată în 2023
14 decembrie 2023 – Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I, amânată de Guvern pentru anul școlar 2025-2026 – proiect
15 noiembrie 2023 – Norma didactică pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal din anul școlar 2024-2025. Cererile se depun în perioada constituirii normei didactice și la începutul lunii septembrie – proiect
1 noiembrie 2023 – SURSE Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica de anul viitor școlar / Cadrele didactice trebuie să depună o cerere la director
7 septembrie 2023 – Reducerea normei didactice pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se aplică din acest an școlar? Răspunsul sindicatelor: E o problemă. Toate catedrele au fost făcute până la 1 septembrie, iar legea a intrat în vigoare din 3 septembrie. Surse din minister spun că s-ar aplica de anul școlar viitor, dar legea Educației nu prevede niciun termen specific
11 iulie 2023 – Norma didactică a profesorilor cu peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I poate fi redusă cu două ore, fără ca salariul să fie afectat, prevede noua lege a Educației
Exit mobile version