OFICIAL Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica din anul școlar 2026-2027, după încă o amânare

50.162 de vizualizări
Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I, prevăzută în Legea învățământului preuniversitar, a fost amânată de Guvern până la începutul anului școlar 2026-2027. Este vorba despre ordonanța de urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024.

Prin OUG nr. 156 din 30 decembrie 2024, aplicarea alin. 11 de la art. 207 (Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023) a fost amânată până la începutul anului școlar 2026-2027.

Articolul 207 (11) prevede că „norma didactică de predare-învățare-evaluare prevăzută la alin. (4) lit. d), f) și h) pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului.”

Foto: captură – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Art. 207 – „(12) Norma didactică a personalului prevăzut la alin. (11) se poate reduce ca urmare a solicitării cadrului didactic, adresată directorului unității de învățământ preuniversitar.

(13) Personalul didactic de predare și de instruire practică, care beneficiază de reducerea normei didactice, poate avea dreptul la remunerarea activității în regim de plată cu ora sau cumul de norme doar după efectuarea normei complete prevăzute la alin. (4) lit. d), f) și h)”, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Edupedu.ro a scris că Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au solicitat Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să clarifice urgent categoriile de profesori care pot beneficia de reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Această cerință a venit în urma prorogării aplicării prevederilor pentru profesorii cu peste 15 ani vechime, până în anul școlar 2026-2027, conform OUG nr. 156/2024.

Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Reducerea amânată de Guvern a normei didactice pentru profesorii cu vechime mai mare de 15 ani încurcă reducerea normei pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani, din legea anterioară. Sindicatele cer Ministerului Educației să clarifice baza legală pentru fiecare categorie
7 noiembrie 2024 – Metodologia de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026 trebuie aprobată până pe 15 noiembrie. Reducerea normei de predare pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se aplică de anul școlar viitor, după ce prevederea a fost amânată în 2023
14 decembrie 2023 – Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I, amânată de Guvern pentru anul școlar 2025-2026 – proiect
15 noiembrie 2023 – Norma didactică pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal din anul școlar 2024-2025. Cererile se depun în perioada constituirii normei didactice și la începutul lunii septembrie – proiect
1 noiembrie 2023 – SURSE Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica de anul viitor școlar / Cadrele didactice trebuie să depună o cerere la director
7 septembrie 2023 – Reducerea normei didactice pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se aplică din acest an școlar? Răspunsul sindicatelor: E o problemă. Toate catedrele au fost făcute până la 1 septembrie, iar legea a intrat în vigoare din 3 septembrie. Surse din minister spun că s-ar aplica de anul școlar viitor, dar legea Educației nu prevede niciun termen specific
11 iulie 2023 – Norma didactică a profesorilor cu peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I poate fi redusă cu două ore, fără ca salariul să fie afectat, prevede noua lege a Educației


7 comments
  1. Despre gradatiile de merit ale profesorilor nu se spune nimic? Sunt date cu dedicație specială oare?

  2. de ce trebuie sa li se reduca norma? asa Hai sa reduce si la medicii cu 15 ani vechime. Si la judecatori, procurori, politisti, pompieri.

  3. adică copii învață în 3 schimburi iar norma profesorilor scade. asta înseamnă că trebuie angajați profesori. Romania educata se face cu fundul, nu cu capul…

  4. sindicate nu mai sunt in învățământ …exista niste domni care ies uneori și se joacă de a sindicatul …dar se joacă singuri

  5. La Sfântul Așteaptă. Ati mai inghitit si galusca asta de la mincinosii astia.
    Trebuie sa mai scada populatia școlară ca sa primiti. Peste vreo 10 ani. Pana atunci, va mai pacaleste, nu care cumva sa plecati si sa ratati beneficiul vietii. Asadar, vedeti-va de viata voastră ca nu o sa vedeti asa ceva in curand.

  6. Sindicatele ce păzesc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Piruetă completă a ministrului Cîmpeanu în 6 luni. Februarie 2022: Nu ne putem asuma descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor / Mai: Vor trece la primării / Iulie: Descentralizarea va avea loc în 2 ani și cadrele didactice își vor pierde statutul / August 2022: Nu e normal să își piardă acest statut de cadru didactic, avem o criză de profesori. Nu vom putea da palatele copiilor în administrarea primăriilor

În doar 6 luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a schimbat fundamental părerea de două ori despre descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor, lucru care implica și pierderea statutului de cadru didactic…
Vezi articolul

Promisiuni în programul de guvernare: Investiții în programe de after school – școala de la 8 la 17 – muzee și centre de știință, grădinițe și laboratoare, introduse în Planul Național de Redresare și Reziliență care va aloca 6% din bani pentru Educație

PNRR a fost rescris pentru domeniul Educație, potrivit noilor detalii apărute în programul de guvernare al guvernului Cîțu. Au fost introduse în planul de 34,4 miliarde de euro măsuri ca…
Vezi articolul

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, își publică diploma de licență la Universitatea Bioterra / Despre Universitatea Athenaeum: „Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Pentru asta îmi cer scuze”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-a publicat, joi, publică diploma de licență obținută în anul 2015 la Universitatea Bioterra. El spune despre faptul că într-un CV a scris că este licențiat…
Vezi articolul

Trei universități din România dispar din Clasamentul internațional al universităților QS. Babeș-Bolyai și Universitatea din București rămân în categoria 801+

Schimbare dramatică în clasamentul internațional al universităților Quacqarelli-Symonds, înregistrată de universitățile din România: trei dintre instituțiile de învățământ superior românești prezente anii trecuți în rankinguri nu au mai prins top…
Vezi articolul

Suma pentru masa la școala rămâne 15 lei pe zi pentru fiecare elev și în 2025. Numărul elevilor din programul „Masă sănătoasă” a crescut doar cu 11.000 în acest an școlar, față de precedentul – proiect de HG

Un nou proiect de Hotărâre de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă sănătoasă” (PNMS) a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Suma per elev a rămas aceeași, 15…
Vezi articolul