Profesorii Merito 2025. 13 oameni de educație au fost premiați la Gală

3.812 vizualizări
Foto: proiectul Merito
Gala Merito 2025 a celebrat miercuri seară excelența discretă din școlile românești, aducând în fața publicului un nou val de cadre didactice care transformă predarea în clasele și școlile în care intră. Au fost 13 premiați.

Raluca Voina, profesoară pentru învăţământul primar și profesoară de Limba engleză, directoare adjunctă la Şcoala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureşianu”, Braşov – premiul pentru Directorul MERITO 2025.

Alina şi Radu Bereteu, profesori de Geografie, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” şi Centrul Judeţean de Excelenţă Arad.

Carmen Vasilica Andriescu, profesoară pentru învăţământul primar, Şcoala Gimnazială nr. 8, Piatra Neamţ.

Tudorel Drăgoi, profesor pentru învăţământul primar, Şcoala Gimnazială Cârţa, Sibiu.

Adrian Ţacu, profesor de Educaţie fizică şi sport, Școala Gimnazială „S. A. Esenin”, Ghindărești, Constanța.

Adrian (Doru) Modrişan, profesor de Informatică, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, Braşov.

Viora Rozorea-Costea, profesoară pentru învăţământul primar, Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Iorga”, Sibiu.

Gabriel Dascălu, profesor de Geografie, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti.

Adriana Popiţan, profesoară pentru educaţie timpurie – Educatoarea MERITO 2025, Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuța cu povești”, Bistriţa.

Oana Dima, profesoară de Limba franceză, Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” şi Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”, Mărășești, Vrancea.

Gabriela Olimpia Sabău, profesoară de Discipline tehnice, Colegiul Tehnologic „Horea”, Marghita, Bihor.

Nicolae Iridon, profesor de Matematică, Şcoala Gimnazială Tilişca, Sibiu.

Gala MERITO 2025 poate fi urmărită aici.

În cadrul Galei Merito 2025, despre profesorii premiați au fost prezentate câteva dintre calitățile care i-au făcut să se remarce în cadrul comunităților lor:

La Brașov, Raluca Voina, profesoară de limba engleză și directoare adjunctă a Școlii „Iacob Mureșianu”, și-a asumat misiunea de a aduce empatia în centrul învățării. Lecțiile sale sunt spații de dialog și creativitate, iar copiii învață să gândească critic încă din clasele primare.

Tot la Brașov, Adrian (Doru) Modrișan, profesor de Informatică la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, reușește să transforme algoritmii în instrumente prin care elevii învață să fie autonomi, riguroși și curajoși.

La Arad, soții Alina și Radu Bereteu predau geografia cu pasiune și rigoare, atât la catedră, cât și în Centrul Județean de Excelență. Iar la București, Gabriel Dascălu, profesor la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, redă geografia elevilor ca o călătorie în sensul profund al cuvântului: cunoașterea lumii și a propriei identități.

Merito 2025 i-a adus în prim-plan și pe învățători și educatori. Tudorel Drăgoi din Cârța (Sibiu), Viora Rozorea-Costea din Sibiu, Carmen Vasilica Andriescu din Piatra Neamț și Adriana Popițan din Bistrița sunt doar câțiva dintre profesorii care oferă copiilor un început de drum temeinic și blând. Lecțiile lor nu sunt doar despre litere și cifre, ci despre încredere, respect și drag de școală.

Oana Dima din Mărășești aduce limba franceză în viața copiilor prin joc și conexiune culturală, în timp ce Gabriela Olimpia Sabău din Marghita deschide poarta către discipline tehnice, pregătind elevii pentru viață și meserie. La Ghindărești, Adrian Țacu predă educație fizică și sport într-un sat pescăresc multietnic, folosind sportul ca limbaj universal al cooperării și respectului.

Nicolae Iridon, profesor de matematică din satul Tilișca, județul Sibiu, este dovada vie că performanța școlară și bunătatea umană nu se exclud. Elevii săi nu învață doar teoreme, ci și cum să creadă în ei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesori de sport din Teleorman, Vrancea și Brăila, în audiență la Ministerul Educației: Săptămâna viitoare ministerul poate spune că e sustenabil să scoți profesorii de sport de la primele clase

O delegație formată din aproximativ 30 de profesori de educație fizică a fost în această dimineață în audiență la ministrul Educației, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanți ai Federației Sindicatelor din…
Vezi articolul

Încep înscrierile pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit pentru profesorii de matematică dornici să crească „motivația, implicarea și înțelegerea elevilor” la orele lor

Asociația Aspire Teachers anunță începerea înscrierilor pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit destinat profesorilor de matematică dornici să-i ajute pe elevii lor să înțeleagă mai bine matematica. Programul, ce continuă o…
Vezi articolul

Ministrul Rafila spune că a discutat cu Ligia Deca despre introducerea în școli a materiei „Educație pentru sănătate” / „Am semnat un protocol în acest sens şi cu Biserica Ortodoxă” / „Un termen rezonabil este anul 2024”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat marţi importanţa introducerii în programa şcolară a disciplinei „Educaţiei pentru sănătate” și a precizat că a avut o discuție în acest sens cu ministrul…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail

Procedura pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2023 a fost trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere…
Vezi articolul