GRAFIC Profesorii români emigranți – în ce țări s-au dus să predea. Cadrele didactice, pe locul 3 în topul migrației specialiștilor

3.388 de vizualizări
Profesor singur în laborator / Foto: Pixabay.com
Peste 6.500 de profesori de liceu și gimnaziu, învățători și educatori au emigrat din România și și-au cerut recunoașterea profesiei în țările Uniunii Europene, potrivit Bazei de date a profesiilor reglementate a Comisiei Europene. Cadrele didactice sunt astfel pe locul al treilea în topul migrației specialiștilor, după cele 18.597 de asistente medicale și cei 12.103 medici înregistrați în statisticile oficiale.

Cei mai mulți profesori români plecați în străinătate, care au parcurs etapele recunoșterii meseriei în țările în care s-au stabilit sau care au cerut drept de practică în țara gazdă, sunt cei de gimnaziu și de liceu. Vorbim despre nu mai puțin de 5.775 de persoane. Cei mai mulți s-au stabilit, din datele Comisiei Europene, în Marea Britanie, 2.987 de persoane. Pe locul al doilea este Italia, cu 1.151 de profesori, pe trei Germania, cu 671 de cadre didactice.

Învățătorii au avut o orientare diferită, potrivit acelorași date. Din cei 495 de învățători înregistrați în baza de date a profesiilor reglementate, cei mai mulți se regăsesc în Norvegia, 124. Următoarea țară după prezența învățătorilor români este Danemarca, cu 113 cadre didactice din învățământul primar înregistrate.

Deși numărul educatorilor înregistrați în baza de date a profesiilor reglementate a Comisiei Europene este mult mai mic, doar 248, cei mai mulți apar în țările nordice, Suedia (66) și Norvegia (48). Italia este pe locul al treilea.

Cei mai mulți specialiști plecați să lucreze în străinătate și care s-au inregistrat în această bază de date a profesiilor reglementate sunt asistentele medicale, urmate de medici, iar după profesori urmează dentiștii, fiziterapeuții, electricienii, farmaciștii, chirurgii veterinari și lucrătorii sociali.

NOTĂ: Este posibil ca numărul specialiștilor plecați să fie mult mai mare, datele prezentate aici sunt doar cele oferite de către Comisia Europeană pentru profesiile reglementate, pentru care în unele state este necesară înscrierea în registre speciale, obținerea autorizației de practică, recunoașterea profesiei sau echivalarea calificării.

Între 2000 și 2017, România a avut cea mai mare creștere a stocului migrației dintre toate țările membre ale Uniunii Europene. Creșterea a fost de 287%, potrivit ONU. În privința numarului de emigranți raportat la populație, însă, România este pe locul al șaptelea în UE, la 18,2%, pentru că ONU estimează numărul celor plecați peste hotare la 3,58 milioane persoane. Însă există și estimari care urcă numărul emigranților la 5 milioane.

FOTO: pixabay.com


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PNL Iași și primarul Chirica refuză să aplice legea și să-l schimbe din Consiliul de Administrație al școlii pe profesorul care a abuzat copii – 7iași.ro. Directorul: Am făcut două adrese, niciun răspuns. USR-PLUS: Primarul refuză să introducă pe ordinea de zi un proiect de schimbare a lui Șerban din CA-ul școlii

Deși legea le interzice profesorilor care au fost sancționați disciplinar să facă parte din structurile de conducere ale școlilor, Constantin Șerban, învățătorul PNL-ist care a fost înregistrat abuzând elevii, este…
Vezi articolul