Profesorii și părinții îi pot înscrie pe elevii de 10-14 ani din mediul rural și din orașele mici la cursuri gratuite, care să-i pregătească mai bine pentru viitor, oferite de Future Ready (P)

16.742 de vizualizări
Simplon România anunță lansarea celei de-a 5-a ediții a proiectului Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare pentru a-i ajuta pe copii să deprindă abilități esențiale pentru dezvoltarea lor ca adulți independenți și responsabili. De aceea, la fiecare curs, programul pune accent pe aptitudini soft skills utile precum comunicarea, flexibilitatea sau gândirea creativă. Peste 450 de copii din mediul rural și urban mic vor avea ocazia să-și dezvolte o serie de competențe cheie, pentru a fi mai pregătiți pentru viitor: ateliere interactive de comunicare și lucru în echipă, educație financiară, securitate cibernetică și inteligență artificială.

Simplon România este o organizație non-profit care dezvoltă programe educaționale pentru copii și adulți. Anul trecut peste 2.000 de copii au beneficiat de ateliere interactive de educație digitală, programare, orientare în carieră și sesiuni dedicate prevenirii cyberbullying-ului, dar și programe tehnice de lungă durată.

Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare: Înscrieri deschise pentru copii de 10-14 ani

Peste 450 de copii din mediul rural și urban mic vor avea ocazia să-și dezvolte o serie de competențe cheie, pentru a fi mai pregătiți pentru viitor. Astfel, participanții cursurilor gratuite își vor putea descoperi pasiunile, vor căpăta noțiuni de educație financiară, își vor dezvolta competențe digitale și cultiva abilități de comunicare.

Future Ready 5.0 se desfășoară la nivel național, în perioada decembrie 2024 – aprilie 2025 și este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care provin din zone cu oportunități limitate. Cursurile se vor desfășura online, susținute de trainerii Simplon România, cu implicarea voluntarilor Societe Generale Global Solution Centre, iar în primăvară vor avea loc și ateliere fizice interactive. Toate activitățile din program, online sau offline, sunt gratuite pentru participanți.

Înscrierile se pot face în link-ul de aici: https://www.simplonromania.org/proiecte/future-ready-5/.

Programul cursurilor
  • Modul I, decembrie 2024 – ianuarie 2025

Comunicare și lucru în echipă (Educație Media, Comunicare în Echipă, Proiecte Colaborative)

Educație financiară (comportament responsabil, economisire, investiții)

  • Modul II, februarie 2025

Securitate cibernetică (siguranța pe internet, cyberbullying, gaming)

Inteligență artificială (noțiuni introductive, AI vs. Machine Learning, aplicații)

Ateliere despre securitatea cibernetică, inteligența artificială sau educație financiară, toate adaptate nevoilor pieței muncii de mâine

„După ce primele patru ediții au atras peste 1.500 de copii, suntem încântați să dăm startul celei de-a cincea ediții a programului Future Ready. În acest an, venim cu teme dorite de copii și variate, precum securitatea cibernetică, inteligența artificială sau educație financiară, toate adaptate nevoilor pieței muncii de mâine. De asemenea, vom crea fișe de lucru dedicate pentru profesori, astfel încât să le oferim acestora un sprijin suplimentar în predarea acestor discipline pe viitor. Continuăm să ne concentrăm pe interesele copiilor, care și-au exprimat entuziasmul față de domenii precum IT, robotică și inteligența artificială, domenii cu un impact major în viitor.”, declară Mădălina Sumedrea, Project Manager Simplon România.

Future Ready este dezvoltat de Simplon România și susținut de Societe Generale Global Solution Centre ca parte din activitatea companiei de susținere a dezvoltării abilităților, nivelului de educație și integrării profesionale a grupurilor vulnerabile.

Despre Simplon România

Simplon România creează programe educaționale pentru dezvoltarea competențelor digitale, tehnice și interpersonale, dedicate copiilor și adulților din diverse medii sociale. Proiectele Simplon România au un caracter dinamic și un conținut interactiv care stimulează creativitatea participanților.

Simplon România susține cele mai noi tehnologii din mediul digital pentru dezvoltarea abilităților necesare în viitor.

Despre Societe Generale Global Solution Centre

Societe Generale Global Solution Centre a fost fondată în România, în anul 2011, ca un centru de servicii pentru Grupul Societe Generale. Compania oferă o gamă largă de servicii profesionale de înaltă calitate în diverse domenii de activitate pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe și contabilitate, resurse umane, IT, Know Your Customer sau compliance.

Societe Generale Global Solution Centre în România înseamnă performanță, inovație și cei mai buni profesioniști. Având o echipă de 2.900 de experți, compania deservește 35 de țări pentru toate liniile de business majore ale Societe Generale.


6 comments
  1. Bună seara!
    Noi suntem o școală mică, Școala Gimnazială Sânnicoara, la 12 km de Cluj Napoca, avem 74 de elevi în ciclul gimnazial.
    Avem foarte mulți elevi cu burse sociale, am dori să beneficiem de sprijinul dumneavoastră.

    1. Buna ziua! In limita locurilor disponibile si in cazul in care ne raman locuri neocupate de copii din rural si urban mic, pot participa si copiii din marile orase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista școlilor și liceelor din București care vor organiza programul Școala după Școală în anul școlar 2025-2026, publicată de Inspectoratul Școlar București

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat lista școlilor care au obținut aviz de funcționare al programului Școala după Școală în anul școlar 2025-2026. Potrivit datelor transmise de ISMB, în Sectorul…
Vezi articolul

Planificarea pentru „Școala Altfel”: activități captivante și o experiență greu de uitat – profesorii își pot ghida elevii într-o aventură educativă la Muzeul Simțurilor (P)

Profesorii care încep pregătirile pentru programul „Școala Altfel” pot alege o activitate „altfel”, oferind interactivitate lecțiilor non-formale printr-o vizită la Muzeul Simțurilor București. Această destinație este dedicată înțelegerii și explorării…
Vezi articolul

Cum putem liniști copiii în fața războiului – sfaturi de la Centrul de Asistență Educațională Iași. „Principalul reper al copilului este părintele. Un părinte calm, echilibrat creează un sentiment de siguranță” pentru copil

În fața situației de război, copiii rămân cu cele mai multe traume, într-o experiență care marchează individul pe viață. În acest sens, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE)…
Vezi articolul