Există o practică tot mai frecventă în învățământul românesc, despre care se vorbește puțin și se face și mai puțin: spargerea intenționată a normei didactice pentru a evita scoaterea unui post complet la concurs.
- Nota redacției: Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
Mecanismul e simplu și, din păcate, tot mai des întâlnit: în loc ca o unitate de învățământ să ofere un post complet de 18 ore (sau 20, conform noilor discuții pentru toamnă), conducerea preferă să fragmenteze această normă în două sau trei bucăți, de câte 6–7 ore fiecare. Astfel, postul nu mai poate fi ocupat de un titular prin concurs național, ci rămâne în zona obscură a suplinirilor anuale, ușor de gestionat „pe relații”.
Un caz concret este cel al Liceului Teoretic „Ștefan Odobleja” din sectorul 5 al Capitalei, unde, în loc de o normă întreagă, au fost oferite fracțiuni de post, distribuite pe mai multe coduri. Nu este o excepție, ci parte dintr-un tipar tot mai răspândit – a se vedea și alte trei exemple din Capitală: Liceul Teoretic Eugen Lovinescu, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” sau Colegiul Tehnic Petru Maior. Inspectoratele școlare știu foarte bine despre aceste practici, însă aleg să închidă ochii sau, mai grav, le tolerează tacit.
De ce este această practică problematică?
Pentru că în loc să încurajeze stabilitatea în sistem, favorizează provizoratul. Pentru că în loc să promoveze calitatea, creează un sistem clientelar. Pentru că, deși invocă rațiuni administrative, în realitate blochează accesul unor profesori bine pregătiți care doresc un post sigur, stabil și transparent câștigat.
Această strategie — căci este o strategie — subminează principiile pe care se presupune că se bazează concursul național de titularizare. Iar efectele se văd în lipsa de predictibilitate, în migrarea continuă a cadrelor didactice de la o școală la alta, în descurajarea vocației pedagogice autentice.
Să nu ne mai mirăm, deci, că profesorii buni pleacă sau că debutanții nu rezistă. Să ne întrebăm, mai degrabă, cine are interesul ca aceste posturi să rămână mereu „în aer” și cine profită, de fapt, de pe urma acestui provizorat continuu.
Profesorul Anonim