Profesorul Cosmin Ciotloș, mesaj către profesorii din preuniversitar: Gândiți-vă la colegii pe care măsurile Bolojan – David i-au împins afară din posturi. Aveți la îndemână opțiunea de a spune nu presiunilor și de a semna pentru grevă

1.575 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Cosmin Ciotloș
Dragi profesori din preuniversitar, ați obosit și e firesc. De aproape două luni ați dus fiecare după puteri o tensiune la care n-ar fi trebuit să fiți expuși și v-ați imaginat scenarii sumbre. Unele dintre ele s-au infirmat, majoritatea sunt pe cale să se întâmple, însă.

E chiar ceea ce a scontat ministrul David: să epuizeze preopinenții și, încetul cu încetul, să îi dezamorseze. Vă simțiți demobilizați, vă întrebați dacă până la urmă nu se poate trăi și cu deciziile astea. Sigur că se poate. Niște ore în plus, niște bani în minus, alergături între școli: cu un dram de voință se rezolvă.

Gândiți-vă însă că, deși poate ați scăpat ușor acum, lovitura pe care ați primit-o va lăsa urme, căci ea a țintit demnitatea profesiei. Nu-i prima (fiu de profesori eu însumi, le-am trăit pe toate de niște decenii încoace), dar e probabil cea mai puternică, fiindcă disprețului manifest al ministrului i-a urmat în ultimele zile o concilianță mieroasă. Ca și cum greul a trecut și de-acum totul e bine. Nu e: au arătat-o limpede economiști veritabili (…), au spus-o răspicat oameni dezinteresați, observatori neutri.

Gândiți-vă că aveți colegi, în propriile dvs. școli sau aiurea, pe care aceste măsuri i-au împins afară din posturile lor, și-așa vulnerabile. Nu-i așa că e cinic să-i lăsăm în urmă și să ne vedem liniștiți de ale noastre? N-am să spun că mâine sau poimâine felul acesta de a ignora vă poate viza pe dvs. O știți și singuri.

Nu e nimic pierdut. Aveți la îndemână opțiunea de a spune nu presiunilor și de a semna (fie că sunteți sau nu membri de sindicat) pentru grevă. Sunt, deocamdată, puțini? Pot fi mulți.

Dar, dacă vă place să predați (iar eu cred că vă place), atunci știți prea bine că pe dedesubtul oricărei discipline există o etică pe care profesorii o transmit.

Să fii om întreg e ceva ce se învață. Și nu se amână.

__________

Despre autor:

Cosmin Ciotloș este este conferențiar universitar dr. habil. la Facultatea de Litere a Universității din București, unde susține cursuri de literatură română modernă și contemporană. Este autor de antologie, eseu, și a îngrijit în ediții critice volume de Emil Brumaru, Traian T. Coșovei, Dan Sociu și Magda Cârneci. Cărțile sale au fost distinse cu premii precum Premiul pentru Critică Literară al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj (2019), Premiul „I. Negoițescu” al revistei „Apostrof” (2021) și, mai recent, Premiul pentru Critică și Istorie Literară al revistei „Observator cultural” (2022) (sursa).

  • Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.


4 comments
  1. Pai atunci haideți în stradă domnilor profesori universitari! V-ați trezit târziu, la fel și profesorii înșiși… Dar mai rău e că dacă vrei doar să dai jos, este inutil și neeficient dacă nu vii și cu cine trebuie pus în loc, dacă nu vii și cu propunerile concrete, corecte, de pus în loc.

  2. Suntem toti destepti in teorie, in practica, atunci cand esti luat la bullying de director sa participi la festivitate si tu nu vrei, lucrurile se complica…

  3. Poate apelurile făcute de către profesorii universitari să îi scoată din resemnare pe unii dintre profesorii din preuniversitar. Este esențial să știi și să vrei să îți ceri drepturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pilotarea testării standardizate trebuia să evalueze competențele elevilor la finalul anului școlar 2021-2022. Ministerul și partenerul Brio prezintă acum obiective complet diferite de cele din ordinul de ministru și din protocolul de parteneriat

Partenerii din programul de testare standardizată prin care trebuia să fie evaluat nivelul de competențe al elevilor din România declară, la 3 luni de la desfășurarea programului, cu totul alte…
Vezi articolul

La „vânătoare” de chirii în cea mai scumpă piață rezidențială din țară, în prag de reîntoarcere a studenților. Harta prețurilor în orașul universitar Cluj-Napoca și experiența de chiriaș

În Cluj-Napoca, sumele cerute pentru chirii au crescut cu 12% în interval de un an, arată datele unui portal care monitorizează piața imobiliară din țară, scrie Economedia.ro. Studenții sunt nemulțumiți…
Vezi articolul
Laurențiu Baranga

Laurențiu Baranga a recunoscut în fața procurorilor că și-a falsificat diploma de BAC și le cere „iertare instituţiilor cărora le-a creat un prejudiciu de imagine”: „a existat un moment în viața mea când am avut un moment de scăpare”

Laurențiu Baranga, fostul șef al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, a recunoscut în fața procurorilor că și-a falsificat diploma de bacalaureat, potrivit încheierii de ședință a Judecătoriei…
Vezi articolul