Profesorul de informatică Adrian Panaete, despre performanțele elevilor români la olimpiade: Suntem buni într-un domeniu de vârf, care produce 6% din PIB. IT-ul ne face cunoscuți peste hotare

[jp_post_view]
Adrian Panaete / Foto: Facebook.com/ Alexandru Gavrilă
Suntem buni într-un domeniu de vârf, într-un domeniu care nu produce doar valoare simbolică. Să nu uităm că IT-ul e domeniul acela care produce 6% din PIB, care ne face cunoscuți peste hotare, spune profesorul de informatică Adrian Panaete de la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” din Botoșani, unul din cei care pregătește loturile de elevi olimpici la competițiile internaționale de profil, într-un interviu pentru Agerpres.

Panaete a declarat că multiplele titluri de campioni şi vicecampioni, fie la nivel balcanic, european sau mondial, sunt motive de mândrie naţională:

Interesul naţional e mai important. Aş spune-o fără frica de ridicol. Suntem nişte patrioţi, ţinem la ţara asta. Strângem acolo cu drag de steagul României, când se face poza (de învingători), nu o facem aşa că vrem să facem poza. Pur şi simplu suntem mândri de ceea ce fac copiii aceştia şi de ceea ce facem noi în spatele lor. Ei sunt cei care ajung acolo, deasupra, în vârful aisbergului. Dedesubt este o echipă imensă. Eu aş număra 300 – 400 de oameni care sunt implicaţi într-un fel sau altul în ceea ce se întâmplă în informatica românească.

Uneori, ne simţim uşor stânjeniţi când suntem puşi în valoare individual, pentru că nu e corect faţă de absolut toţi ceilalţi care muncesc fantastic în toate felurile. Uneori beneficiul de imagine pică pe mine sau pe unul dintre colegii noştri şi nu e corect. Noi nu suntem nişte unicate ca persoane, dar ca echipă suntem ceva unic„, a afirmat Panaete, care, la începutul lunii noiembrie, a devenit, alături de lotul de informatică al României, campion balcanic la seniori.

Profesorul, care a fost declarat şi cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, este de părere că performanţa naţionalei de informatică este cu atât mai importantă cu cât domeniul IT are o pondere din ce în ce mai mare în economia României, dar şi a lumii.

Acolo se vede că noi putem fi buni în ceva. Suntem buni într-un domeniu de vârf, într-un domeniu care nu produce doar valoare simbolică. Să nu uităm că IT-ul e domeniul acela care produce 6% din PIB. Produce enorm. IT-ul este domeniul care ne face cunoscut peste hotare cu oameni în toate corporaţiile cunoscute, e domeniul în care s-au născut unele dintre cele mai puternice start up-uri româneşti. Afacerile din domeniul IT sunt extraordinar de puternice„, a adăugat profesorul, transmite Agerpres.

Adrian Panaete este şi vicepreşedinte al Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică (SEPI) și susţine că mândria naţională intervine ori de câte ori elevii pe care îi coordonează se poziţionează pe podium la concursurile internaţionale.

E un moment de emulaţie. Noi, liderii, care suntem la faţa locului, de regulă îi ţinem la curent pe toţi cei care sunt acasă cu evoluţia copiilor, pentru că în informatică scorurile sunt vizibile în timpul concursurilor. Elevii nu ştiu, îşi cunosc doar propriul rezultat, dar noi ştim clasamentul per ansamblu.

E o întreagă stare ca la meciurile de fotbal, când îi vezi pe copiii aceştia care pleacă de la zero şi încep să urce muntele acela, până ajung în vârful piscului, pe primul loc, pe al doilea, pe primele zece locuri. E ceva absolut înălţător. Ne uităm cu drag la acea mică ideogramă cu steagul României care urcă uşor în clasament până ajunge sus de tot. Uneori ne provoacă emoţii fantastic de mari„, a subliniat acesta.


3 comments
  1. Felicitări sincere, domnule profesor și respect nemăsurat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Copiii români din Marea Britanie

UPDATE Din toamnă, copiii români din Marea Britanie vor putea învăța din nou limba română, cultură și civilizație românească, cu profesori români stabiliți în Regat / Comunitățile de români pot cere școlilor și grădinițelor predarea cursului

Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) va fi predat din nou în școlile și grădinițele din Regatul Unit, anunță Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Învățător, despre dosarele de burse: Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim nenumărate documente oficiale, metodologii

Un învățător, care face parte din Comisia de Acordare a Burselor (CAB), a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că „sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care…
Vezi articolul

Atentat în Viena: Armata apără ambasadele și obiectivele importante / Teroristul care a ucis 4 civili, un albanez de 20 de ani care voia să plece în războiul din Siria de partea ISIS / Școlile sunt închise, iar localnicii – sfătuiți să stea în case

Ora 10.54: Mobilizare a forțelor de ordine în toate marile orașe din Austria pentru a preveni atentate similare, transmite Der Standard. Viața întregii țări e afectată de măsurile de precauție…
Vezi articolul

România suspendă din 1 iunie participarea la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Rusia / Cotizația României la institutul de lângă Moscova, de 4 milioane de dolari pe 2022, nu va fi achitată „atât timp cât situația din Ucraina se menține”

România își suspendă din 1 iunie a.c. participarea la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare (IUCN) din Dubna, Rusia, în urma agresiunii ruse în Ucraina, iar declarația de suspendare va fi…
Vezi articolul