Profesorul de la Colegiul de Arte din Iași condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă nu mai predă începând din 11 mai – ISJ Iași

2.044 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Profesorul de la Colegiul de Arte din Iași condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin decizie definitivă din partea Tribunalului Mureș nu mai predă începând de luni, 11 mai, la liceu, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Iași, Luciana Antoci.

„Profesorul respectiv nu mai predă la liceul de Artă, începând de pe data de 11 mai și-a depus o solicitare pentru încheierea contractului de muncă. Avea un contract de muncă pe perioadă determinată până pe 31 august, dar a solicitat încheierea acestui contract, drept pentru care domnul profesor nu mai predă la Colegiul de Arte Octav Băncilă și a fost înlocuit cu un alt profesor. A fost o solicitare pe care dânsul a depus-o la secretariat, este drept că înainte de această solicitare, noi am consiliat directorul unității de învățământ, sigur, domnul a înțeles că este incompatibil cu această poziție de profesor în condițiile în care există această condamnare și s-a ajuns la această soluție, care a fost o soluție comună”, a declarat Antoci.

Întrebată dacă demisia a fost cerută de către director, inspectorul școlar general a răspuns „Nu, a fost o discuție privitoare la acest context în care se află și din discuția purtată și cu conducerea unității de învățământ și cu echipa din inspectorat, domnul profesor a înțeles că este într-o situație de incompatibilitate etică cu poziția de profesor și a ales această variantă a solicitării suspendării contractului de muncă”.

În Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar, Legea 1/2011, la articolul 234, alineatul 5 se precizează că „Nu pot ocupa posturile didactice, de conducere sau de îndrumare și de control în învățământ persoanele care desfășoară activități incompatibile cu demnitatea funcției didactice, cum sunt: b) comerțul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio ori vizuale”.

Potrivit DIICOT, profesorul şi-a făcut două conturi false de socializare şi a reuşit să racoleze trei minore, cu vârste cuprinse între 10 şi 11 ani, din judeţele Mureş şi Neamţ. După ce le câştiga încrederea, bărbatul le cerea poze indecente. În unele cazuri, dacă minorele îl refuzau, le oferea şi bani, potrivit stirileprotv.ro. Cazul a fost sesizat autorităților de un părinte care a observat un comportament ciudat la fiica sa, care petrecea prea mult timp pe rețelele de socializare. Profesorul și-a recunoscut vina în fața judecătorilor.

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

An școlar 2025-2026. Amenințare identificată de ISMB: Migrarea profesorilor calificați spre alte domenii de activitate mai bine plătite / Reducerea mascată a salariului a fost semnalată de liderii sindicali

Una dintre amenințările identificate de Inspectoratului Școlar al Municipiului București se referă la migrarea personalului didactic calificat spre alte domenii de activitate mai bine retribuite, potrivit unui document publicat pe site-ul…
Vezi articolul

Nu există dovezi științifice care să coreleze gradul de dezvoltare al unei zone direct cu gradul de abandon școlar sau riscul de abandon școlar, spune consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, care explică diferențele între mecanismul de selecție PNRAS și indicele IRSE

„Dacă ne uităm la școlile care au fost selectate, măsurarea gradului de risc de abandon școlar se face după niște principii ce țin de educație mai degrabă decât de starea…
Vezi articolul

Discuții despre reintroducerea matematicii în trunchiul comun la liceu, în Franța, după ce a devenit materie opțională la reforma bacalaureatului din 2019. Ministrul francez al Educației: Toți elevii să aibă o mai mare „cultură matematică”

Franța vrea să reintroducă matematica în trunchiul comun la liceu, după ce a devenit materie opțională la reforma bacalaureatului din 2019, scrie Le Monde. Ministrul a declarat că este deschis…
Vezi articolul