Profesorul Mircea Bertea: Dacă ministerul nostru ar avea inteligența pedagogică să lase școlilor autonomie, să-și organizeze orarul, predarea și învățarea așa cum cred de cuviință, lucrurile ar putea să se desfășoare mult mai bine

923 de vizualizări
Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
„Ar trebui să regândim și noi puțin școala și orele. Dacă ministerul nostru ar avea inteligența pedagogică să lase școlilor autonomie, să-și organizeze orarul, predarea și învățarea așa cum cred de cuviință, lucrurile ar putea să se desfășoare mult mai bine”, a declarat expertul în educație Mircea Bertea, pentru monitorulcj.ro, întrebat despre propunerile din proiectul de modificare al Statutului Elevului, asumat de mai multe asociații de elevi.

Elevii au nevoie și de timp pentru odihnă, neuroștiințele ne dau niște soluții, iar școlile ar trebui să aibă autonomie în a-și organiza orarul, predarea și învățarea pentru a nu aglomera elevii, consideră Mircea Bertea. 

„Sigur, ar trebui să regândim și noi puțin școala și orele. Eu cred că școala ar trebui să fie într-adevăr un spațiu de învățare. În ce sens? Astăzi școala românească este un spațiu de predare, și aici și acum, da, îl aglomerăm pe elev dacă șase ore predăm, copilul înțelege sau nu înțelege, că e mult de predat și nu ai timp să realizezi un feedback eficient, îi dai temă pentru acasă. 

Pe urmă, se duce acasă, mai lucrează două-trei ore și, într-adevăr, nu-i mai rămâne timp pentru el. Desigur, au nevoie și de timp pentru odihnă. Dar neuroștiințele ne dau niște soluții – ce ar trebui să facem, ce înseamnă memorie de lucru, memorie de scurtă durată, cum ar trebui să se facă învățarea astăzi, când elevii și profesorii au la îndemână atâtea resurse informaționale. 

Lucrurile s-ar putea rezolva și eu cred că dacă ministerul nostru ar avea inteligența pedagogică să lase școlilor autonomie, să-și organizeze orarul, predarea și învățarea așa cum cred de cuviință, lucrurile ar putea să se desfășoare mult mai bine”, a declarat Mircea Bertea, citat de monitorulcj.ro.

Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor au propus un nou proiect privind Statutul elevului. Documentul a fost depus joi, 1 februarie, la registratura Ministerului Educației.

Edupedu.ro a scris despre câteva dintre solicitările elevilor:

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Punct pe „I”!
    Se numește DESCENTRALIZARE – descoperită de mult de alte sisteme educaționale, pardon, societăți avansate!
    „Noi” nu dorim să pierdem din mână controlul! De ce să se raporteze școala/directorul/CA/profesorii la resursele REALE de care dispune/dispun și să-și asume responsabilități REALE pentru munca depusă? Este muuult mai ușor și mai comod să „întindem mâna” la plăcinta politică (națională)!
    Simpla obligativitate a directorilor de a avea obligație de normă (să intre la clasă în timpul mandatului..) este o mare aberație „managerială”! În timpul când este profesor, cine conduce școala? Pentru prestația de la clasă cine îl asistă? pentru prestația de la clasă cine îl evaluează?
    Ne jucăm de-a școala…!Încă! Fix ca înainte de *90! Control, centralizare excesivă, inspecții multiple și suprapuse etc, etc!
    Orice școală din lumea aceasta se poate dezvolta doar în raport cu resursele disponibile și cu mediul socio-economic în care există… ! Niciun un ministru/inspector/director nu poate „ridica” o școală aflată la pământ care nu dorește și nu poate…. !
    Cei mai mari susținători ai centralismului exacerbat ( cu formula arhicunoscută: „nu suntem pregătiți să descentralizăm”) sunt în…..minister! Și, evident la sindicate!
    Punct pe „I” dar, din păcate, o picătură într-un ocean de aberații manageriale și politici educaționale defecte!
    PS. Pregătirea ca manager (cum se propunea într-un comentariu anterior) nu este suficientă (deși absolut necesară) . Trebuie și CA să aibă „parte” de o pregătire în acest sens și chiar profesorii. Și, de ce nu, profesorii buni trebuie stimulați/promovați ! De ce să nu-i apreciem corespunzător? La fel și directorii „buni” …. !

    1. Scurt pe doi, ce spui dumneata aici despre a ne limita la resurse înseamnă că în comunitățile sărace școlile vor fi ghetouri iar în comunitățile mai afluente elevii vor avea și săpun la baie.

      Poate-ți dai seama ce înseamnă asta pentru majoritatea elevilor români, care surpriză, nu-s bogați și nici nu-și permit să se mute în zonele cu școli suficient finanțate.

  2. Poate, daca directorii scolilor ar absolvi o facultate de management, niste cursuri soft skills dupa nevoile fiecaruia si daca ar fi o evaluare si selectie riguroasa a lor. Numai asa ar putea face ceva cu libertatea acordata.

  3. Domnule profesor,
    Cu mare respect, v-am confirmat multe opinii de-a lungul timpului, inclusiv aici, in comentarii.Vă urmăresc cu atenție!
    De data aceasta, citesc cu reticență propunerile dumneavoastră, având in memorie evenimente care….pot confirma, prin excepția de la o regulă viitoare, un traseu firesc! Sau pot infirma eventualul bine propus!
    Fiind in polemică de decizii manageriale cu o colegă din C.A.( dumneaei facând orarul, dar și participând prin vot la evoluția neechidistantă a distribuției orelor la obiectul pe care il predăm), eu am fost total dezavantajată, lucru pe care l-am putut expune măcar ierarhic studiului de caz (ISJ, minister).Orarul, norma pe care acum le am contravin oricăror bune reguli binecunoscute (curba de efort și, nu mai puțin important, respectul față de cadrul didactic – om cu nevoi de evoluție, de satisfacție la locul de muncă etc.).

    La noi, cel puțin, nu se discută in C.P. aceste lucruri, se pune batista pe țambal, managerul inducând (prin anumite aprecieri) o conduită de aprobare automată!
    De asemenea, la nivel de instituție, cu regret o spun, au fost foarte multe momente când legea nu a fost respectată, când s-au făcut abuzuri!

    Teoretic, atât lipsa de vigilență pentru nerespectarea legii, cât și deciziile luate in condiții de nerespectare a ei ar trebui să constituie tot atâtea motive de sancționare imediată a factorilor decizionali- a celor puși să vegheze la bunul mers al instituției! E foarte important acest lucru ( înțeleg că onorat pecuniar cu diferență de 30%, de acum, la salariu!)!

    Eu am cumpănit mult pe subiectul descentralizarii!
    Din păcate, parerea mea e că societatea noastră încă nu dorește/ nu e pregatită in a-și obliga managerii la asumare a răspunderii instituționale pentru eventualele greșeli făcute ( se poate vedea că greșeala făcută cu intenție nu e dublată in lege de sancționarea managerului, a membrilor C.A.; la fel, neluarea in seamă a unor condiții legislative de către aceiași ).
    Intr-o lume autentic democratică, valoarea ideilor dublată de acțiuni corelate (cum ați propus) ar fi ceva firesc! Din păcate, ierarhia ( care știm de ce ne apropie! ) ne este încă necesară pentru echilibrarea unor situații!

    Acum, valoarea morală a anumitor oameni puși in funcții e dincolo de orice imaginație ( valoare care nu se poate măsura obiectiv decât prin consecințe trăite de noi toți)!

    Interesul de grup al C.A. e validat prin vot; in plus, C.A. își permite să nu dea răspunsuri deloc sau le dea în bătaie de joc membrilor C.P. ( care nu pot decât acționa in judecată deciziile). Ministerul, ISJ -factori ierarhic superiori- spun că ei nu au atribuții de management de la un loc încolo (chiar dacă semnează de aplicare managerială in județ).

    E stat in stat C.A.?
    Susținut de consiliul local,
    …presează, decide, sfidează! (De ce?Pentru că poate!- glumă fără sens intr-o discuție serioasă, presantă, necesară)

    Cum să îi dăm libertăți care au fost într-un cadru instituțional călcate in picioare (în multe locuri, poate nu peste tot) ?

    Încă o dată, cred că ar trebui să mai așteptăm! Cu speranță!

  4. Cei care nu își fac temele de la o zi la alta sunt în repaus intelectual permanent. Pentru lipsa lor de coordonare de acasă se organizează acele ore remediale. Doar elevilor cărora li se pretinde sa facă teme excesiv le-ar trebui poate, un program școlar regândit. Oricum aceștia reprezintă un procent mult mai mic față de marea masă care nu învață dar se plânge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Prevederea ca rectorii să poată rămâne în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare a fost eliminată din Metodologia alegerilor universitare. Nicio limitare explicită nu a fost pusă în loc

O prevedere din proiectul Metodologiei pentru alegerea structurilor și funcțiilor de conducere din universități, ce permitea ca rectorii să rămână în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare,…
Vezi articolul

Remus Pricopie, rector SNSPA: Ministrul Educației „se află într-un balet mediatic incoerent de la preluarea mandatului / Produce confuzie în sistemul pe care-l gestionează / Crearea unei așteptări privind redeschiderea școlilor, nesusținută de tabloul epidemiologic, este imorală”

Fostul ministru al Educației Remus Pricopie, rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), spune despre actualul ministru Sorin Cîmpeanu că „se află într-un balet mediatic incoerent de…
Vezi articolul

SONDAJ Educația și cercetarea – printre principalele domenii asupra cărora UE ar trebui să se concentreze pentru a-și consolida poziția în lume, cred europenii / Opinia – împărtășită de români, dar în mai mică măsură decât media europeană

Educația și cercetarea sunt printre principalele domenii asupra cărora europenii cred că UE ar trebui să se concentreze, pe viitor, pentru a-și consolida poziția în lume, potrivit unui sondaj Eurobarometru…
Vezi articolul