Profesorului șpăgar din Constanța, fost inspector școlar, i-a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DNA, de către Tribunalul Constanța. Judecătorii cer continuarea urmăririi penale, dar decizia poate fi contestată

10.109 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Acordul de recunoaștere a vinovăției profesorului Lucian Faliboga, fost inspector școlar, a fost respins de Tribunalul Constanța, potrivit ziuaconstanța.ro. Acordul fusese încheiat între procurorul-șef Andrei Bodean și profesorul Lucian Faliboga. Acesta din urmă a luat șpagă pentru ca soția unui învățător să treacă examenul de suplinitori din septembrie 2021. Lucian-Dorel Faliboga predă matematică elevilor de la Școala Gimnazială „Gala Galaction” din Mangalia. Judecătorii cer continuarea urmăririi penale, dar decizia poate fi contestată
  • Amintim că Edupedu.ro a scris că cei doi inspectori au luat șpagă de la un învățător pentru ca soția acestuia să ia examenul de suplinitori din septembrie 2021. Ambii inspectori și-au recunoscut vinovăția și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. – detalii aici

Soluția Tribunalului a fost de a respinge „acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 27.06.2022 în D.113/P/2021 încheiat între procuror-şef Andrei Bodean din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-ST Constanţa şi inculpatul Faliboga Lucian-Dorel- şi dispune trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute”.

Foto: Captură portal.just.ro

În octombrie, conducerea școlii a confirmat pentru Edupedu.ro că profesorul este la catedră. Directorul adjunct Școlii Gimnaziale „Gala Galaction” din Mangalia, Cătălin David, a spus: „Bineînțeles, domnul profesor predă la școală”. Când a fost întrebat dacă s-a constituit o comisie de analiză, directorul a menționat că „întrebările acestea cred că ar trebui să i le puneți doamnei director Gherghinoiu, pentru că nu vreau să zică dânsa că am vorbit, adică să am un răspuns fără să știe dânsa”.

Fostul inspector pentru resurse umane a primit în perioada noiembrie-decembrie 2021 aproximativ 100 kg de varză albă și 11 kg de brânză, un pește de 11 kg, un porc de 150 kg și trei baloți de paie, bunuri în valoare totală de aproximativ 3000 de lei.

Inspectorul școlar general din Constanța este profesor de Limba romana la aceeași școala cu Faliboga, adică la Școala Gimnazială „Gala Galaction” din Mangalia, potrivit CV-ului lui Sorin Mihai.

În 2013, Lucian-Dorel Faliboga figura ca membru al Organizației Județene PSD Constanța. În 2012, Faliboga a fost numit consilierul personal al primarului Mihai Claudiu Tusac (PSD), potrivit ziuadeconstanta.ro.

Citește și:
STENOGRAME Festival de șpăgi la Inspectoratul Școlar Constanța: 200 de euro, 100 kg de varză și un porc pentru doi inspectori, pentru ca soția unui învățător să ia un post de suplinitor în 2021
Cei doi profesori șpăgari din Constanța, foști inspectori corupți, s-au întors la clasă și le predau elevilor în continuare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat / Conducerile școlilor nu au făcut niciun demers pentru sancționarea celor care au recunoscut că au luat mită
Judecătorul Cristi Danileț, despre cei doi profesori șpăgari din Constanța care predau în continuare copiilor: Au comis un act de corupție. Astfel de indivizi nu mai pot, nu mai au ce profesa în sistemul de învățământ


4 comments
  1. Edupedu, intrebati-l pe seful ISJ Constanta , Sorin Mihai, daca este adevarat ca ultimul calificativ acordat prietenului Faliboga, chiar dupa evenimentul de coruptie, a fost FOARTE BINE! Cere-ti, va rog, documente!

  2. Poate DNA si DICOT se ocupa si de Liceul Lazar Edeleanu din Navodari ?
    Sa vedeti aici coruptie si mita primita de Fostii si actualii directori pentru lucrari cu bani europeni , lucrari date prin incredintare directa , jaf au facut , lucrari facute de mantuiala sau deloc doar sau facut facturi de firme ce au 1 -2 sau nici un angajat , proiecte nerespectate , conflicte de intetese , grupul infractional organizat este constituit si condus de domnul Primar Chelaru Florin si viceprimarul Dumitrascu Costel Aurelian.

  3. Încă o dată din păcate, mizeria politrucilor din învățământ și-a dat mâna cu politrucii din parchet; că, de, e și el un cățel de partid; adică, de ce să sufere tov. prof. șpăgar/măgar? că e de-al nostru! ca și parchetarul prea bine plătit, care nu are interesul ca legea să fie respectată și impusă în societate, ci răspunde la comenzile și interesele politrucilor care-i asigură postul și salariu baban… Părerea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacție dură a consilierei de stat la Cancelaria premierului, Luciana Antoci, la programa de română de liceu pusă în dezbatere de Minister: Pare croită pe orizontul de nevoi al studenților din anul întâi de la Facultatea de litere / Mă alătur vocilor care pledează pentru o programă modernă, vie, flexibilă

Critică dură la adresa noii programe de Română pentru clasa a IX-a pusă în dezbatere de Ministerul Educației, lansată de consiliera de stat responsabilă cu educația la cancelaria premierului Ilie…
Vezi articolul

Elevii din județul Prahova vor avea transportul asigurat spre școală, de marți, 6 februarie. Au fost semnate ordinele de plată și toți transportatorii își vor primi banii pentru plățile pentru lunile anterioare, precizează Inspectoratul școlar

Elevii din Prahova vor putea merge la școală cu abonamente gratuite de marți, 6 februarie. Transportatorii au anunțat că renunță la protestul anunțat vineri, după ce au primit asigurări de…
Vezi articolul

Studenții clujeni ies în stradă, pe 16 martie, pentru a transmite un mesaj pro-european: Europa este viitorul nostru! Tinerii din Cluj sunt implicați, ne pasă și nu vom rămâne tăcuți în fața celor care ne dezbina

Studenții clujeni anunță o nouă manifestație pentru transmiterea unui mesaj pro-european, relatează Actual de Cluj. Manifestația va avea loc pe 16 martie 2025, între orele 18.00 și 20.00, în Piața Alexandru…
Vezi articolul

Greva profesorilor și PNRR au provocat o alocare bugetară de 4,3% din PIB pentru Educație pentru anul 2024, cea mai mare din ultimii cel puțin 20 de ani, dar cu 36 de miliarde de lei mai mică față de prevederile legii Deca-Iohannis

Ministerul Educației a publicat pe Facebook un anunț prin care susține că a crescut alocarea pentru Educație în bugetul pentru anul 2023 până la echivalentul a 4,3% din PIB. Proiectul…
Vezi articolul