Programele remediale au nevoie de trasabilitatea elevilor și de experți din afara școlii – europarlamentar / „Ar fi o eroare majoră să-i abandonăm pe acei copii crezând că au făcut niște cursuri remediale și gata, sunt la zi cu materia”

623 de vizualizări
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com
Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com
„Ar fi o eroare majoră să-i abandonăm pe acei copii crezând că au făcut nişte cursuri remediale şi gata, sunt la zi cu materia”, crede europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru educație și cultură din Parlamentul European, citat de Agerpres. Acesta a apreciat vineri, în cadrul unui eveniment pe tema Programului național de educație remedială, că pentru remediale adecvate este nevoie de „o trasabilitate a fiecărui elev” și de implicarea unor experți, inclusiv din afara școlii – consilieri, asistenți sociali.

Elevii au pierdut foarte mult în perioada pandemiei şi, de aceea, întârzierile din sistem pot costa foarte mult calitatea şi nivelul educaţional din România, a afirmat Negrescu la lansarea Raportului alternativ al Programului naţional de educaţie remedială de către Societatea Academică din România, cu sprijinul Fundaţiei Friedrich-Ebert România.

 Potrivit europarlamentarului:

  • „Statisticile oficiale, inclusiv statisticile internaţionale arată că elevii din România au avut extrem de mult de pierdut în contextul pandemiei, prin prisma lipsei de capacitate în ceea ce înseamnă digitalizarea educaţiei şi lipsei de interes. Şi în contextul acesta avem foarte-foarte mult de recuperat, mai mult decât au de recuperat poate alte state europene, şi acest lucru riscă să conducă la o situaţie foarte gravă. Trag un semnal de alarmă că ceea ce întârziem să facem astăzi ne va costa foarte mult atât în ceea ce înseamnă calitatea, nivelul educaţional din România, cât şi în ceea ce înseamnă economia pe viitor. Cred că trebuie să învăţăm foarte repede, dar nu trebuie să-i abandonăm pe acei copii, ar fi o eroare majoră să-i abandonăm pe acei copii crezând că au făcut nişte cursuri remediale şi gata, sunt la zi cu materia”.

El a arătat că orele remediale organizate într-o manieră adecvată îi pot sprijini pe elevi în mod special să recupereze orele pierdute în contextul pandemiei, dar ar putea să fie un mecanism eficient pentru combaterea activă a abandonului şcolar. „Ce s-a întâmplat într-adevăr în România nu are foarte multe de-a face cu ceea ce ar trebui să se întâmple. (…) Aş merge pe o recomandare, aceea de a reduce decalajul de timp între momentul începerii activităţii şi momentul începerii proiectului„, a spus Negrescu. 

Potrivit acestuia, trebuie evitate întârzierile pentru a eficientiza modul în care sunt demarate proiectele.

  • „O trasabilitate a fiecărui elev – să ştim când intră, participă, nu participă, de ce a părăsit remedialele, cum putem să-l aducem alături. Şi pentru asta, într-adevăr, mediatorii şcolari, consilierii psihologici, consilierii de orientare profesională, asistenţii sociali, în multe cazuri, joacă un rol central şi aceştia nu au fost cuplaţi la acest sistem, pentru că trebuie să mergem către familii, să vedem ce s-a întâmplat şi ce problemă au întâmpinat. În unele cazuri au existat inclusiv probleme referitoare la transport şi alte facilităţi, care ar fi trebuit să fie oferite pentru cei care vin din zone defavorizate pentru a participa efectiv. Trebuie să ne asigurăm că procedurile sunt simplificate şi sunt mult mai clare pentru aceste tipuri de proiecte, unde trebuie să ne mişcăm mult mai repede şi evident în sensul acesta cu siguranţă ar trebui poate chiar un ordin de ministru care simplifică şi clarifică lucrurile într-o manieră adecvată”, a spus eurodeputatul.

Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

____________________________________

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Procesul de aderare a României la OCDE va aprofunda cooperarea, nu doar din perspectiva accesului la date de înaltă calitate, ci și a expertizei organizației care acoperă întreg procesul de elaborare a politicilor publice – de la diagnosticare până la implementare

Moment important pentru dezvoltarea învățământului românesc, transmite ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un comunicat cu ocazia lansării negocierilor de aderare a României la OCDE, anunțate pe 25 ianuarie. Reamintim că OECD…
Vezi articolul

Ministerul Educației schimbă termenul de aprobare a ordinului privind noile criterii pentru bursele elevilor, în ziua în care acesta expira / Noul termen este 8 septembrie, cu 2 zile înainte să înceapă școala – proiect

Ministerul Educației a prelungit până în data de 8 septembrie, termenul până la care poate aproba ordinul de ministru privind criteriile de acordare a burselor de merit, sociale, tehnologice și…
Vezi articolul

Școala în limba germană „asigurată” la Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, în incapacitate legală, acoperită ani de zile de inspectorat și minister: 44% dintre orele din perioada 2021-2025 au fost făcute în limba română, pentru că nu au existat și nu există profesori vorbitori de germană – date oficiale

Situația de nelegalitate multor școli cu predare în limba germană este confirmată de datele ISJ Sibiu, transmise la solicitarea Oanei Rogojanu, mama unei eleve care a terminat clasa a XII-a…
Vezi articolul