Programul after-school ar putea fi asigurat gratuit de stat, ca soluție a ministrului Andronescu pentru ca profesorii să nu fie dați afară după reducerea orelor de școală

5.962 de vizualizări
Programul after-school
Sursa: Pexels.com
În planul de reducere a orelor de la clasă ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, vine cu o nouă modificare. Propunerea sa ar fi, potrivit unei declarații făcute marți la Realitatea TV, aceea că profesorii și-ar putea compensa orele pierdute la clasă cu orele remediale și cu orele de la after-school. Acesta din urmă ar urma să fie un program susținut de stat, potrivit ministrului.

„Programul after-school încercăm să îl asigurăm public. Salariul mic la cadrul didactic l-a determinat să încerce să mai facă ceva ca să supravieţuiască. (…) Eu cred că prin lege putem să reglementăm (after school – n.r.)„, a afirmat Ecaterina Andronescu la Realitatea TV.

Ministrul a făcut aceste declarații în contextul în care plănuiește să impună reducerea orelor de școală pentru fiecare ciclu de învățământ, modificare aprobată de Parlament, dar trimisă de Președintele Klaus Iohannis înapoi pentru reexaminare.

Cred că trebuie să facem o clarificare legislativă, pentru că, într-adevăr, este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei. Pentru că eşti profesor pentru învăţământul primar sau învăţător patru ore şi apoi primeşti la after schoolul pe care tu îl dezvolţi, tot în şcoală şi încasezi bani de la părinţi. Va trebui să găsim o soluţie. Este un fenomen de masă, aşa cum un fenomen de masă a început să fie şi acela care este tot o chestiune de etică: nu poţi să îţi chemi copilul acasă la o meditaţie particulară dacă tu îl ai elev la clasă,” a mai spus ministrul despre Programul after-school.

Potrivit studiului despre cheltuielile unei familii pentru ”Educația gratuită” în 2018 în cheltuielile familiei After School-ul reprezintă, în medie, 1.765 de lei/an.

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele CEMU, forul responsabil cu apărarea eticii și integrității în universități, a fost timp de un an titular la două universități, „cu încălcarea Legii” – raport. Ciprian Ion Preda: Moral, nu există nicio problemă. Formal, am acționat cu bună-credință

Ciprian Ion Preda, președintele Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), for responsabil cu dezvoltarea culturii eticii și integrității în universități, a avut timp în anul universitar 2018/2019 calitatea de…
Vezi articolul

Conducerea CNATDCU a respins propunerile Ministerului Educației de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat. Mircea Dumitru: Verificarea integrală a unei teze de doctorat la fiecare sesizare nouă care apare nu poate fi pusă în practică. Cîmpeanu ne-a invitat să venim cu propunerile noastre

Consiliul General al CNATDCU a respins astăzi, cu 15 voturi din 18 membri prezenți, propunerile de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat și a regulamentului de funcționare…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene: Amenințările hibride, dezinformarea, manipularea reprezintă o amenințare care trebuie adresată, dar nu din fondurile SAFE. Acesta e un mecanism pentru apărare a UE ce implică achiziții militare

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, spune că dezinformarea și manipularea sunt amenințări care țin de securitate dar nu pot fi folosite fondurile programului SAFE. Prezentă la București în cadrul forumului…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ciolacu: Și fiul meu a făcut meditații. E normal să aibă acces la aceste meditații toată lumea. Pentru cei care câștigă mai puțin și pentru clasa medie vor fi deduceri din impozitul anual pentru meditații

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, la sfârșitul săptămânii trecute, ideea aplicării unor deduceri de impozit pentru părinții care plătesc meditațiile copiilor lor, idee vehiculată în presă de la începutul acestei…
Vezi articolul