Programul pentru școli al României, publicat în Monitorul Oficial. Cornul, laptele și fructele – câteva reguli noi și sancțiuni pentru consiliile locale sau județene

1.192 de vizualizări
SURSA: MADR
Începutul semestrului al II-lea școlar găsește programul ”Cornul, laptele și fructele”, mai nou numit ”Programul pentru școli al României” în același stadiu – aplicat doar în câteva județe. Actul normativ care a fost aprobat în ședința Executivului din 30 ianuarie și care ar urma să repare problemele birocratice de declanșare a achizițiilor, a fost publicat în Monitorul Oficial abia la 9 zile distanță. Noutatea acestuia este faptul că au apărut sancțiuni pentru firmele care nu respectă calitatea produselor livrate, sau termenele contractuale.

Potrivit notei de fundamentare, mai multe blocaje s-au creat după ce, în unele județe responsabilitatea achizițiilor pentru acest program, finanțat din fonduri europene, a fost preluată de consiliile județene de la consiliile locale.

Doar câteva consilii județene din țară s-au încumetat să declanșeze Programul laptele, cornul și fructele în școli în primul semestru. Asta pentru că, dupa aprobarea și intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2018 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participarii României la Programul
pentru școli al Uniunii Europene, cei de la Ministerul Agriculturii (gestionarii programului) și-au dat seama că trebuie să modifice mai multe acte normative.

Ce vor mânca elevii la școală

Amenzi și sancțiuni pentru Consilii locale și județene

O altă noutate a acestui act normativ este și ”posibilitatea aplicării de sancțiuni de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în situația în care o autoritate competentă la nivel local nu respectă obligațiile prevăzute în cadrul Programului pentru şcoli al României”

Articolul respectiv face referire chiar la celebra OUG 13 din 2017, care a fost însă abrogată, dar care din Parlament a ieșit sub forma unei legi (Legea 55/2018), care prevede aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene.


Iar sancțiunile despre care se vorbește în document sunt pentru consiliile județene și locale. Acestea sunt prinse în documentul următor și merg de la retragerea temporară din program până la suspendarea definitivă și recuperarea sumelor, pentru abateri grave.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Chestionar despre ordinea cuvintelor în exprimare, lansat de cercetători de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Formularul este deschis și răspunsurile contribuie la un studiu de dinamica din sintaxa limbii române

Un chestionar lingvistic despre ordinea cuvintelor în frază a fost lansat de cercetători lingviști de la Institutul „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române. Răspunsurile date de vorbitori vor…
Vezi articolul

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea tuturor profesorilor: Un astfel de termen nu poate fi stabilit / Nu putem avea rată de acoperire vaccinală de 100% în orice segment populațional. Cîțu: Putem discuta despre revenirea tuturor elevilor la școală după vaccinarea integrală a personalului din învățământ

Un termen pentru vaccinarea tuturor profesorilor „nu poate fi stabilit” fiindcă „depinde foarte mult de dorința de vaccinare”, astfel că „nu putem avea rată de acoperire vaccinală de 100% în…
Vezi articolul

Zeci de elevi ai unui liceu din Arad, luați în vizor de Inspectoratul Școlar după ce au protestat la venirea premierului Dăncilă cu pancarte pe care scria „Ne-am săturat de corupţie şi prostie, vrem o altă Românie”

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad cere explicaţii conducerii Liceului Atanasie Marinescu Lipova, de unde mai mulţi elevi au plecat de la cursuri, vineri, pentru a participa la un protest…
Vezi articolul

Tensiunile escaladate din Ministerul Educației provoacă întâlnirea Coaliției de Guvernare. Secretarul de stat PSD Lixandru, lăsat fără atribuții: Până la o discuţie care ar avea loc în coaliţie în această seară, sunt pe funcţie, dar nu am nicio atribuţie

Tensiunile din educație care au escaladat astăzi până la decizia ministrului Ligia Deca, susținută de PNL, de a-i retrage atribuțiile secretarului de stat al PSD, Florian Lixandru, ajung în discuția…
Vezi articolul