Programul PSD pentru educaţie, prezentat de rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu: Propunem un ‘Netflix educaţional’ realizat cu Televiziunea naţională

1.423 de vizualizări
Programul PSD pentru educaţie
Mihnea Costoiu / Foto: Facebook.com/Mihnea Costoiu
Programul de guvernare pe educaţie al PSD a fost prezentat joi de senatorul social-democrat Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti. Acesta a anunțat că Partidul Social Democrat vrea să implementeze „în primele 100 de zile de guvernare”, un „Netflix educaţional” – o platformă propusă elevilor şi părinţilor, dar realizată cu Televiziunea naţională, relatează Agerpres.

La capitolul învăţământ preuniversitar, PSD a prezentat câteva soluţii grupate în patru direcţii: accesul echitabil la educaţie, susţinerea capitalului uman în educaţie, modernizarea arhitecturii curriculare şi responsabilitatea publică şi participarea cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor la guvernanţa unităţilor de învăţământ şi a sistemului de învăţământ în general, a declarat Costoiu, într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

Vorbim de câteva programe – programul şcolii inteligente pentru copiii inteligenţi, şcoala cu program prelungit în sprijinul familiei, programul naţional pentru educaţie timpurie şi, foarte important în perioada acesta, accesul la proiecte finanţate din fonduri europene pentru unităţile private care sunt şi în această perioadă extrem de văduvite şi angajamentul pentru educaţie incluzivă„, a precizat Costoiu.

Programul PSD pentru educaţie

Şi un nou program pe care îl propunem societăţii şi anume TVR educaţional – o platformă, dacă îmi este permis să spun – un Netflix educaţional propus elevilor şi părinţilor, pentru că în acest moment tinerii nu reuşesc să aibă acces prin platformele existente în puţine locuri la lecţiile oferite de profesori, o parte din profesori nu au calificarea necesară. (…) Şi atunci acest program pune la dispoziţia elevului şi studentului un program realizat cu Televiziunea naţională, discutat cu Televiziunea publică, pune la dispoziţia elevului şi a studentului o platformă digitală cu lecţiile predate de cei mai buni profesori din România, care poate fi preluat de fiecare dată de câte ori este nevoie de către profesori, de către elevi, de către părinţi, cu lecţii explicate foarte bine. (…) Este un program pe care l-am gândit cu Televiziunea publică şi care poate fi realizat în perioada imediat următoare, în primele 100 de zile de guvernare„, a anunțat rectorul Universității Politehnica București (UPB).

Programul PSD pe educație vizează și relaxarea condiţiilor de acordare a burselor sociale, care să ducă la „dublarea numărului de beneficiari ai bursei sociale, bursă care ar trebui să fie asigurată lunar la 40% din salariul minim net pe economie, susține acesta.

Rectorul Politehnica București a mai spus că doreşte ca bursa de studiu să ajungă la 32% din salariul minim pe economie, bursa de merit la 35%, iar cea de performanţă la 37,5%, transmite Agerpres.

Şi ne dorim înfiinţarea unei burse de asistenţă socială de 1.000 de lei pentru copiii care provin din sistemul de protecţie instituţionalizat, cu condiţia ca aceştia să fie înscrişi într-o unitate de învăţământ preuniversitar. (…) N-am renunţat la mesajul de 6% din PIB pentru educaţie„, a continuat Costoiu.

  • Nota Redacției: Amintim că PSD a deținut guvernarea și conducerea Ministerului Educației în perioada 2012-2019, cu o pauză de puțin peste un an în 2016 când executivul a fost condus de Dacian Cioloș.
  • Înaintea Guvernului PNL condus de Ludovic Orban, puterea executivă a fost deținută până în noiembrie 2019 de Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă, cu Ministerul Educației aflat sub conducerea interimară a lui Daniel Breaz, ca urmare a demiterii Ecaterinei Andronescu din al patrulea mandat de ministru

Programul PSD pentru educaţie prevede și un proiect intitulat „Toţi pentru şcoală, şcoala pentru toţi”, care pune laolaltă universităţile cu învăţământul preuniversitar, studenţii de la licenţă şi masterat să vină să predea, urmând să aibă „avantaje multiple”, printre care recunoaşterea activităţii de practică şi de experienţă şi să aibă un program de tichete speciale, tip social, între 400 şi 1.000 de lei, în funcţie de tipul de şcoală la care predă, susține Mihnea Costoiu, el însuși fost ministru delegat pentru Învățământ Superior și Cercetare, în perioada 2012-2014, în Guvernul Ponta.

Pentru învăţământul superior, PSD propune în programul de guvernare lansat înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020 implicarea activă a studenţilor în procesul decizional, precum şi dublarea alocaţiei pentru cămine, cantine, creşterea fondului de bursă, stabilirea bursei minime astfel încât să acopere cheltuielile de cazare şi masă, continuarea programului privind sprjinul studenţilor în ceea ce priveşte transportul pe calea ferată şi cel local.

Un alt capitol este legat de cercetare. Este foarte important să susţinem în continuare deducerile fiscale acordate zonei de cercetare, în condiţiile în care Guvernul doreşte să taie – şi au fost mai multe declaraţii ale premierului Orban cu privire la faptul că această scutire de impozit trebuie eliminată. Noi credem că trebuie susţinută tocmai pentru a dezvolta cercetarea în România. (…) De asemenea, vom susţine în continuare cele mai mari proiecte de cercetare româneşti – este vorba de laserul de la Măgurele şi proiectul Danubius care leagă Dunărea de Europa. (…) Un alt program este sprijinirea cercetătorilor români la întoarcerea în ţară„, a declarat rectorul UPB. 


3 comments
  1. Folositi dom’le khanacademy.org! E gratuit, continutul e extraordinar, conceptele sunt explicate foarte bine si acopera cam toata curicula de matematica, fizica, chimie, etc. Trebuie doar sa adaugati subtitrarea in limba romana. Bulgarii au facut-o deja!

  2. In cazul acesta este ca in „Petrica si lupul”.
    Chiar si cand exista idei bune, credibilitatea lor este pusa la indoiala, iar speranta ca ar putea fi vreodata implementate este aproape inexistenta.
    Ni s-au promis autostrăzi care sa traverseze Carpatii, dar si biblioteci virtuale inca de acum 20-30 de ani la inceputul fiecarui mandat.
    Dl. Costoiu avea biroul vis a vis de dna Andronescu ani de-a randul si cred ca ar fi avut puterea de convingere necesara pentru a implementa astfel de idei
    Cum sa il mai crezi acum?
    De fapt ideea nu e noua si nici nu impune mare efort financiar.
    Pot sa va asigur ca asa ceva nu se va implementa nici acum si nici in anii următori.
    Cum s-ar mai sustine atunci imensa retea de meditatori care au cotropit invatamantul din Ro?
    Cum sa faci publice lectii pe intelesul elevilor cand tocmai in asta consta controlul asupra celor multi si prosti? In lipsa de intelegere si in confuzie.
    De aici si multele manuale alternative care bulversau de-a valma parinti, copii si chiar profesori. Prostirea este totala, iar filonul central trebuia si trebuie sa ramana: meditatia. Evident platita.
    Si asa va ramane!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elaborarea a noi seturi de teste de antrenament conform noului model de subiecte, revizuirea baremelor de notare și pregătirea profesorilor evaluatori în vederea corectării computerizate, sunt solicitate ministrului Educației de către Federația Națională a Părinților

Elaborarea a noi seturi de teste de antrenament conform noului model de subiecte emis de Ministerul Educației, în timp util, astfel încât elevii să beneficieze de o pregătire adecvată, în…
Vezi articolul

Quacquarelli Symonds acordă cinci stele Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care devine prima universitate din România cotată la acest nivel. Rectorul Daniel David: Este ca și cum am intra la fotbal în Liga Campionilor

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este prima universitate de cinci stele confirmată în România prin auditul internațional QS STAR al companiei britanice Quacquarelli Symonds (QS), compania care realizează și clasamentul…
Vezi articolul

Numărul școlilor care organizează programul Masă caldă crește de la 300 la 350, anunță ministrul Educației, fără să fie publicată și lista celor 50 de școli în plus / Măsura a fost adoptată prin ordonanță de urgență, iar proiectul este tot unul pilot, pentru al șaptelea an la rând

„Este vorba de ordonanța de urgență prin care creștem numărul școlilor beneficiare în programul Masă Caldă, de la 300 la 350, după ce într-una dintre ședințele de guvern de luna…
Vezi articolul

Ioan Aurel Pop a demisionat din conducerea Consiliului responsabil cu atestarea titlurilor universitare, CNATDCU, Mircea Dumitru devine președinte până la expirarea actualului mandat, în 2024 / Pop, autosuspendat, spunea în 2022 că aceasta este o instituție „anacronică”, dar a păstrat până acum titlul de președinte

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și-a dat demisia din Consiliul general al CNATDCU, forul care până recent era cunoscut cel mai bine pentru verificarea doctoratelor plagiate, iar președinte CNATDCU…
Vezi articolul