Proiect de lege: evaluarea anuală a funcționarilor publici să se facă prin verificarea, în scris, a cunoştinţelor teoretice legislative. Notele vor fi între 1 și 5, iar cei care iau sub 3 vor primi calificativul nesatisfăcător

[jp_post_view]
Etapa specială a Bacalaureatului
Foto: Pixabay.com
Mai mulţi parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale propun, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici să cuprindă şi verificarea, în scris, a cunoştinţelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activităţile acestora. G4Media.ro scrie despre acest proiect, citând Agerpres.

Proiectul, semnat de 55 parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale, între care şi de premierul Marcel Ciolacu, propune modificarea şi completarea, în acest sens, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ.

Potrivit proiectului de act normativ, „procesul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici de execuţie şi a funcţionarilor publici de conducere reprezintă aprecierea obiectivă a cunoştinţelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activităţile a căror îndeplinire este cerută conform fişei postului şi a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, prin compararea gradului şi a modului de îndeplinire a obiectivelor individuale şi a criteriilor de performanţă stabilite cu rezultatele obţinute în mod efectiv de către funcţionarul public”.

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici va cuprinde, pe lângă evaluarea gradului şi a modului de atingere a obiectivelor individuale şi a gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă, şi evaluarea, prin verificarea în scris, a cunoştinţelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activităţile a căror îndeplinire este cerută conform fişei postului funcţionarului public, prevede proiectul, transmite Agerpres.

„Evaluarea prevăzută în codul administrativ se realizează anual, în scopul aprecierii cunoştinţelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activităţile a căror îndeplinire este cerută conform fişei postului funcţionarului public şi a performanţelor obţinute, prin raportarea rezultatelor obţinute în mod efectiv şi a criteriilor de performanţă la obiectivele stabilite”, mai stipulează documentul.

Citește proiectul inițiativei legislative aici:


8 comments
  1. O inițiativă necesară! Dacă evaluările ar avea și consecințe reale, aparatul de stat s-ar subția rapid. Incompetența funcționarilor sufocă administrația și toacă resurse publice fără niciun beneficiu real. Problema nu e că legile sunt proaste, ci că prea mulți funcționari sunt analfabeți juridic sau pur și simplu nu le pasă. Testarea periodică e un pas bun, dar fără sancțiuni drastice, rămâne doar o glumă birocratică.

  2. mi se pare normal; eu lucrez la privat si sunt evaluata de 2 ori pe an, iar in functie de asta primesc marire, bonus, beneficii, promovare

      1. Da , sunt si teste in care se bifeaza raspunsul corect, iar la terminarea testului primesti procentul de promovabilitate, procentul de trecere e de 80% in general, daca ai sub procentul de promovabilitate trebuie sa mai inveti si apoi dai testul din nou

  3. și pe cei din comisiile de testare ii verifica cineva înainte. nu se crează decât mediul propice pentru că tot pilele să iasă ca păduchii in fata. Dacă ești o persoană incomoda pt șef daca comentezi multele ilegalități și inepții ale unui șef cu diploma de la o facultate fantoma care nici corect nu vorbește pus politic cu un examen trucat atunci ești terminat.

  4. Deci cine vrea sa lucreze la stat să își păstreze ultimul salariu pentru shpagutza de la sfârșitul anului pentru subiectele de examen. La fel și domnii profesori universitari, dezlsi la ei se vor înțelege unul cu altul că cine altcineva sa le facă lor subiectele și să le corecteze lucrările. Mișto, nu? Așa job as vrea și eu -dirmi în papucii statului și nu te poate verifica nimeni decât prietenii tai cu care împărți același dormitor..scuze, birou.

    1. Profesorii universitari ( si preuniversitari) nu sunt functionari publici. Acest proiect de lege nu are nicio legatura cu sistemul de educatie. Si aveti putina rabdare, nu va trece ptr ca nu va primi avizele legislative necesare. Ideea este aiuristica. Pe functionar il testezi cand il angajezi, atunci verifici cunoasterea legislatiei. Daca a fost angajat prin concurs si testat o data din legislatie, nu exista nicio baza sa il retestezi( daramite anual!) Nu credeti? Consultati un avocat, va va indica si articolele din legi care nu permit asta( de ex Codul Civil). Estenl o aiureala si doar niste analfabeti juridic puteau propune asa ceva. Plus ca nu exista onicio baza ptr a retesta anual. Legile se schimba anual? Pe acest ” principiu” ar trebui sa dam din nou test toti cei care avem permis de conducere, cand se modifica codul rutier! Sau de ce nu, anual?
      Este ridicol cum cei care fac legile ( parlamentarii, inclusiv acesti analfabeti care au propus asa ceva) nu sunt vreodata testati،dar ei propun sa fie testati anual cei care aplica legile. Noaptea mintii! Oricum, probabil motivul din spate e simplu: sa poata controla si da afara mai usor functionarii la schimbarea puterii. Ultimele zvacniri disperate ale analfabetilor gen Ciolacu.

  5. Doamne fereste. Sa inceapa evaluarea cu parlamentarii care freaca menta. Nu va e rusine?? Veti crea precedente pentru si mai multa șpagă. Cei care sunt incompetenti isi vor asigura calificativul in continuare in schimbul spagii. Si vor munci si pentru ei tot fraierii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă. 3 cereri ale copiilor “pentru a putea recupera o parte din ce am pierdut”: Să fie protejați, să aibă acces garantat la educație, să participe la deciziile care-i privesc

Protejarea copiilor, inclusiv prin comisii anti-bullying în școli, garantarea accesului la educație, inclusiv prin educație remedială, programe personalizate și digitalizare, respectiv cooptarea copiilor în deciziile care îi privesc sunt cele…
Vezi articolul

Sistem de monitorizare a prezenței la școală a elevilor și asistență la orele profesorilor, printre cele 13 măsuri trimise de Ligia Deca, după ce în premieră au fost făcute rapoartele de cercetare cu neparticiparea copiilor la Evaluarea Națională și BAC

Ministrul Educației, Ligia Deca, a transmis inspectoratelor școlare, printr-o scrisoare, 13 măsuri pentru susținerea școlilor și liceelor cu rate mari de neparticipare la Evaluarea Națională și la examenul național de…
Vezi articolul

Ludovic Orban se contrazice cu privire la motivele menținerii after school-urilor deschise și închiderii școlilor: În after school-uri nu a existat un număr semnificativ de infectări și after school-urile sunt în afara procesului educațional / Nu prezența la școală pune probleme de infectare

Ludovic Orban folosește același argument pentru a motiva atât decizia de menținere deschisă a after school-urilor, cât și pe cea de închidere a școlilor. „After school-urile sunt în afara procesului,…
Vezi articolul