Proiecte de cercetare pentru protejarea infrastructurii critice împotriva amenințărilor cibernetice și pentru a face orașele mai inteligente – finanțate cu 38 milioane de euro de CE

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Comisia Europeană a anunțat că acordă peste 38 de milioane de euro prin intermediul programului de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, pentru a sprijini mai multe proiecte inovatoare în domeniul protecției infrastructurii critice împotriva amenințărilor cibernetice și fizice și pentru a face orașele mai inteligente și mai sigure.

În cadrul a trei proiecte (SAFETY4RAILS7SHIELD și ENSURESEC), obiectivul este de a îmbunătăți prevenirea, detectarea, răspunsul și reducerea amenințărilor cibernetice și fizice la adresa rețelelor de metrou și de cale ferată, a infrastructurii spațiale terestre și a sateliților, precum și a comerțului electronic și a serviciilor de livrare.

Alte două proiecte (IMPETUS și S4ALLCITIES) vizează sporirea rezilienței infrastructurilor și serviciilor orașelor și protejarea cetățenilor în cazul unor incidente de securitate în spațiile publice.

Se preconizează că proiectele vor începe între iunie și octombrie 2020 și că vor dura doi ani.

Mariya Gabriel, comisarul pentru cercetare și educație, a declarat că, „în ultimii ani, am sprijinit acțiunile de cercetare și inovare în domeniul securității cibernetice care contribuie la o mai bună protecție a infrastructurilor-cheie și a persoanelor care trăiesc în orașele inteligente din Europa. Sunt încântată de faptul că, astăzi, suntem în măsură să oferim finanțare suplimentară semnificativă, prin intermediul programului Orizont 2020, pentru soluții în materie de securitate, de confidențialitate și de diminuare a amenințărilor.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a precizat că „asigurarea rețelelor și a sistemelor informatice și sporirea rezilienței cibernetice sunt esențiale pentru conturarea viitorului digital al Europei. Întrucât ne confruntăm cu o gamă diversă de amenințări la adresa securității cibernetice, UE ia măsuri concrete de protecție a infrastructurilor critice, a orașelor și a cetățenilor. Mai multe investiții, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, în tehnologii și soluții inovatoare în materie de securitate cibernetică sunt de o importanță capitală pentru întărirea rezistenței UE la atacurile cibernetice„.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Atlantic anunță un grup operativ axat pe securitatea Mării Negre, în colaborare cu SNSPA. Rectorul Remus Pricopie: România și partenerii săi sunt pregătiți să contracareze atacurile hibride și convenționale care ar destabiliza regiunea

Inițiativa de Securitate Transatlantică a Consiliului Atlantic din Centrul Scowcroft pentru Strategie și Securitate anunță formarea unui grup operativ axat pe securitatea Mării Negre, în parteneriat cu Universitatea Națională de…
Vezi articolul

Războiul cercetătorilor: Ucrainenii cer jurnalelor de știință să-i boicoteze pe autorii ruși, Rusia plănuiește să renunțe la regula ca cercetătorii săi să publice în reviste internaționale – analiză Nature

Majoritatea publicațiilor științifice internaționale continuă să ia în considerare cercetări indiferent de naționalitatea autorilor, însă războiul din Ucraina intensifică presiunile asupra editorilor, relatează revista Nature. Mai precis, în timp ce…
Vezi articolul

Ministerul Educației, despre rezultatele TIMSS 2023: Competențele elevilor de clasa a VIII-a s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii 4 ani la matematică și au avut un regres la științe / La clasa a IV-a rezultatele semnificativ îmbunătățite în ultimii 12 ani / Ligia Deca: Trebuie să investim mai mult în educația matematică și științifică la gimnaziu

Progresul semnificativ al elevilor români la matematică, conform rezultatelor raportului internațional TIMSS 2023, este salutat de Ministerul Educației într-un comunicat publicat miercuri seara, pe 4 decembrie. Instituția subliniază că sunt necesare…
Vezi articolul