Proiecție INS: 19 județe vor pierde până în 2060 peste jumătate din copiii și tinerii din prezent

1.365 de vizualizări
Concediul plătit pentru stat cu copilul
Concediul plătit pentru stat cu copilul SURSA: pixabay.com
Până în 2060 în numai puțin de 19 județe din cele 42 ale României populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară va scădea cu peste 50% față de anul de referință, 2015, potrivit unui document publicat de Institutul Național de Statistică în 2016. Asta în condițiile în care din 2011 până în 2015 acest segment de populație, cu vârsta între 0 și 23 de ani, a pierdut 6,1%, adică 328.738 de persoane.

Iar datele INS arată că față de 2011, în 2018 pierderea la nivelul acestei populații este deja de 8,3%. Concret, la 1 ianuarie 2018 aveam cu 445.814 persoane mai puțin în grupa de vârstă 0-23 de ani față de anul 2011, momentul Recensământului populației. Asta înseamnă că populația studiată scade cu o medie de 63 de mii de persoane pe an.

Cauzele acestei scăderi sunt, în primul rând scăderea naturală a populaţiei rezidente și în al doilea rând creşterea migraţiei externe, notează studiul. Toate judeţele au înregistrat la nivelul anului 2015 reducerea populaţiei de vârstă preşcolară şi şcolară cu excepţia judeţului Ilfov. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Bucureşti (-11,8%) şi în judeţele Cluj (-11,7%) şi Timiş (-11,0%), iar cele mai mici în judeţele Suceava (-2,4%), Neamţ (-2,2%) şi Vaslui (-1,8%), potrivit INS.

Specialiștii INS au luat în calcul trei scenarii de proiecție: unul optimist, în care în toată țara populația școlară scade cu doar 864 de mii de persoane, altul median în care populația luată în calcul scade cu 2,1 milioane de persoane și un scenariu pesimist, cu o diferență de 2,5 milioane de locuitori în 2060 față de 2015.

În scenariul median, scăderea va fi de 41,9% per total, iar cele mai afectate județe vor fi următoarele:

  1. Gorj – 68,9%
  2. Olt – 63,7%
  3. Caraș-Severin – 62,2%
  4. Mehedinți – 62%
  5. Brăila – 61,6%
  6. Vâlcea – 61,4%
  7. Botoșani – 58,3%
  8. Sălaj – 58%
  9. Hunedoara – 57,3%
  10. Teleorman – 57,3%
SURSA: INS

Citește și ”Profesorii români emigranți – în ce țări s-au dus să predea. Cadrele didactice, pe locul 3 în topul migrației specialiștilor”.


4 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

RAPORT România înregistrează printre cele mai mici rate de participare la învățământul preșcolar din Europa, departe de țintele UE / Doar 1 din 8 copii cu vârste de până în 3 ani merge la creșă / La grădiniță merg mai puțini copii decât acum un deceniu, pe când în Europa participarea crește

România înregistrează printre cele mai scăzute rate ale participării copiilor la învățământul preșcolar, în Europa, atât la nivel de creșă, cât și la nivel de grădiniță, potrivit celui mai nou…
Vezi articolul

INTERVIU Cercetătoarea în științele educației Adela Țăranu: Liceenii spun toți că vor să facă alegeri. Școala este responsabilă ca oferta să fie de calitate, profesorul să-și facă treaba. Nu e în puterea elevului să aleagă ce este cel mai simplu și se face ușor, pentru că n-ar trebui să vină genul acesta de ofertă pe care noi să o desconsiderăm

„Liceenii spun toți că vor să facă alegeri. Cum se face alegerea? Elevul alege din oferta școlii, nu alege ce i se năzare lui. Nu alege ceva absurd. Școala este…
Vezi articolul

Pandemia a favorizat accentuarea problemelor emoţionale în rândul copiilor, cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii mintale / 46,8% dintre minorii care au apelat la Telefonul Copilului au raportat abuz și violență în familie

Pandemia a exacerbat problemele psihologice şi abuzul în rândul copiilor, în contextul măsurilor de izolare impuse, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Telefonul Copilului, care a raportat că…
Vezi articolul