Proiectul de hotărâre de guvern pentru reorganizarea Agenției care acreditează școlile și grădinițele, pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Executivului, în ciuda apelurilor repetate ale societății civile de a retrage documentul

1.298 de vizualizări
Foto: gov.ro
Reorganizarea ARACIP, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, este pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Guvernului, potrivit gov.ro. Este vorba despre un proiect controversat, care abrogă toate regulile de funcționare din prezent, ale Agenției care acreditează, autorizează și evaluează școlile și grădinițele, de stat și private. Pe baza autorizării și acreditării școlile și grădinițele primesc finanțare de la stat prin costul standard per elev – atât cele de stat cât și cele private, pe principiul „finanțarea urmează elevul”.

Proiectul de hotărâre este unul controversat, criticat de majoritatea organizațiilor societății civile din zona Educației. A obținut un aviz nefavorabil, cu 93% din voturi, de la Consiliul Economic și Social, mai mulți membri ai forului solicitând retragerea proiectului.

Au fost ridicate suspiciuni de conflict de interese la adresa lui Radu Szekely, consilierul ministrului Cîmpeanu și promotorul principal al controversatei „reforme” a ARACIP, în plenul CES, de către membrii consiliului, aceștia arătând că școala co-fondată Szekely e membră în Asociația Școlilor Particulare, care e nominalizată în viitoarea conducere a Agenției cu un membru cu drept de vot.

Consiliul Legislativ a cerut, prin avizul de legalitate pe care l-a dat, reanalizarea „mandatelor complete” pentru Președintele ARACIP, pentru că „poate duce la o nouă învestire a acestuia pentru un al treilea mandat”.

În noua formă a proiectului, retrimisă la avizare după o lună de la retragerea din CES, în urma criticilor publice, președintele Consiliului ARACIP poate fi numit pentru maximum „2 mandate complete”. Modificarea poate permite viitorului președinte să aibă câte mandate vrea, bineînțeles în acord cu ministrul, atât timp cât un mandat complet este considerat un mandat neîntrerupt. La o simplă suspendare de câteva zile condiția „complet” fiind neîndeplinită și persoana putând să primească un nou mandat.

„Președintele Consiliului poate fi numit pentru maximum 2 mandate consecutive”, scria în forma din dezbaterea publică – acum a fost înlocuită formularea cu următoarea: „Președintele Consiliului poate fi numit pentru maximum 2 mandate complete”. Practic, se preia din Legea Educației modificarea controversată făcută de Guvernul Ponta în 2014, prin OUG, care le permite rectorilor în prezent să aibă un număr nelimitat de mandate, dacă a existat o suspendare în timpul mandatului chiar și de câteva zile, putând fi interpretată prevederea în sensul în care mandatul nu a fost complet și atunci poate fi numit din nou, dacă este votat.

14 organizații au trimis o scrisoare deschisă Guvernului și Președintelui Iohannis, în marja anunțului începerii aderării României la OCDE, prin care cereau renunțarea la orice intenție de a modifica ARACIP.

Proiectul de Hotărâre de Guvern:

Și noua organigramă:

Citește pe subiectul ARACIP și:
Independența instituției care acreditează și autorizează toate școlile și grădinițele din România, în pericol. ARACIP ar urma să fie puternic politizată, atrage atenția Ovidiu Voicu, președintele Centrului pentru Inovație Publică: Nu pot să facă parte din consiliul Agenției cei care vor să fie evaluați, pentru că nu ar mai fi evaluarea externă
Concursuri publice pentru funcția de președinte al Agenției care acreditează și autorizează școlile – ARACIP și pentru membri consiliului de conducere, solicitate Ministerului Educației de mai multe ONG-uri din Educație, după demisia președintelui interimar
Reprezentanții elevilor, despre proiectul modificării ARACIP: Interesele unora primează în fața siguranței copiilor și în fața educației de calitate / Solicităm ministrului educației să retragă, de urgență, proiectul de hotărâre de guvern
Președintele Asociației Școlilor Particulare, singurul prezent la dezbatere care nu a propus modificarea proiectului de hotărâre a organizării și funcționării ARACIP, prin care organizația sa primește un loc cu drept de vot în Consiliu / Christian Comșa: Problema mare nu este componența ARACIP, problema mare este ce evaluează și ce face în momentul în care merge în instituțiile de învățământ
Mutarea deciziei privind evaluările școlilor din mâna experților în mâna unor oameni numiți politic, prin pixul ministrului, înseamnă politizare excesivă și compromiterea totală a ARACIP, susține Corina Atanasiu – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali
Proiectul de hotărâre privind reforma ARACIP trebuie retras, cere un grup de organizații neguvernamentale. Propunerile acestora privind componența, atribuțiile și evaluarea activității agenției care acreditează școlile
Cum se vede ARACIP – agenția care acreditează, autorizează și evaluează școlile și grădinițele – din interior? Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Este o instituție amputată administrativ care nu poate să facă față cererilor din acest moment / Dacă mergeți acum la ARACIP și găsiți două persoane la birou, e mult
România trebuie să își depășească condiția de “analfabet funcțional”, scrisoare deschisă a 14 organizații, în marja debutului aderării la OCDE, care cer renunțarea la orice intenție de a modifica ARACIP


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Iulian Cristache, federația părinților: Următorul an școlar va fi în procent semnificativ compromis / În învățământul primar va fi un adevărat dezastru / Ghidul Ministerului Sănătății prevede ca până la 11 ani copiii nu au voie să poarte mască

„Următorul an școlar va fi în procent semnificativ compromis”, susține Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. Acesta a declarat la TVR că în opinia sa „în învățământul…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

4 zile pe săptămână cu prezență fizică la școală și o zi cu ore online, pentru elevii de clasa a XII-a de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Director: În momentul în care se pune presiunea examenelor, avem copii care ne spun că sunt tot mai obosiți

Elevii de clasa a XII-a de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara merg la cursuri 4 zile pe săptămână, iar în ultima zi orele se desfășoară online, din anul școlar…
Vezi articolul

Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională, solicitate într-o scrisoare deschisă Ministerului Educației, de un părinte al unui elev de clasa a 8-a: „Elevii din clasa a opta sunt la a patra variantă de subiecte de examen pe care o cunosc de-a lungul gimnaziului”

Modele sunt în continuă schimbare, iar cele mai recente, publicate în noiembrie 2021 nu sunt clare, acuză mama care a trimis scrisoarea către ministerul Educației. Elena Ungureanu, mama unui elev…
Vezi articolul