Proiectul Digitaliada acceptă din nou școli în program, iar de această dată pot fi și din mediul urban. Înscrierile pentru până la 50 de noi școli gimnaziale, deschise până pe 25 august

1.518 vizualizări
Foto: digitaliada.ro
Până la 50 de noi școli gimnaziale fie din mediul rural, fie din urban vor fi incluse în programul Digitaliada, anunță organizatorul acestuia într-un comunicat. În ultimii 2 ani programul nu a mai acceptat noi instituții de învățământ, făcând doar proiecte de consolidare în cele 50 de școli din mediul rural în care era implementat. Digitaliada este un program de educație digitală în care profesorii beneficiază de cursuri și seminare de formare, iar elevii au parte de ateliere și de resursele și cunoștințele din comunitatea deja creată în cele 6 ediții anterioare.

Înscrierile sunt deschise până pe 25 august, potrivit celor de la Fundația Orange, inițiatorul programului.

„În noua ediție a programului, formarea cadrelor didactice pentru folosirea resurselor digitale în predare și evaluare și crearea unui cadru gratuit și deschis pentru învățarea online – prin Platforma Digitaliada – vor rămâne direcțiile prioritare. În plus, programul vizează extinderea suportului oferit către un număr și mai mare de școli”, potrivit comunicatului.

Profesorii din Școlile Digitaliada care vor fi selectate în următoarea ediție vor beneficia gratuit de cele două cursuri Digitaliada acreditate de Ministerul Educației și, în plus, de seminare naționale și regionale, respectiv ateliere, fizice sau online.

O altă noutate a ediției din 2022 a programului va fi adusă de activitățile suplimentare dedicate elevilor, cum ar fi ateliere de dezvoltare personală și programare.

Condițiile de înscriere pentru școli, conform metodologiei de selecție:

Școala aplicantă poate fi atât din mediul rural, cât și din mediul urban din România și va
trebui să aibă și clase de ciclu gimnazial.

În școală trebuie să existe cel puțin un curs opțional bazat pe folosirea Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru clasele 0-VIII (inclusiv interdisciplinar);

Școala trebuie să aibă în dotare un minim de echipamente IT puse la dispoziția personalului didactic și a elevelor, spre a fi folosite la ore, împreună cu elevii.

Școala trebuie să dispună de minim: 15 de tablete/laptopuri/desktopuri destinate folosirii de către elevi, 1 laptop destinat folosirii de către profesori, 1 videoproiector destinat folosirii de către profesori – pentru a putea asigura implementare a activităților programului în condiții optime.

Școala trebuie să aibă o conexiune bună la Internet, iar, în cazul în care se va număra printre câștigătorii competiției, să își asume următoarele condiții minime privind conexiunea la internet fix din școală, pentru a asigura funcționarea online a mai multor dispozitive:

  • conexiune prin cablu (fibra optică este un avantaj);
  • bandă minimă garantată de 5 MB și cel puțin un router dedicat în sala de laborator
    digital (dacă există un laborator dedicat), conectat direct la sursa de internet.

Școala trebuie să aibă sprijinul Primăriei pentru implementarea proiectului, manifestat printr-un acord scris;

Școala trebuie să aibă acordul scris al Inspectoratului Școlar Județean pentru derularea proiectului;

Școala se angajează să obțină acordul scris al reprezentanților părinților elevilor (organizați în Consiliul reprezentativ al părinților sau în Asociația de părinți sau într-o altă formă agreată) pentru derularea proiectului, în cazul în care se va număra printre câștigătorii competiției.
Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiții va duce la descalificarea aplicației”.

Școlile care intră în program „se angajează să utilizeze constant metode interactive de învățare și conținut digital educativ la clasă, iar acest lucru se reflectă direct în rezultatele școlare îmbunătățite și reducerea absenteismului, creșterea aspirațiilor de carieră ale elevilor,dar și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și vizibilitatea școlilor în comunitățile locale”.

Pe lângă resursele și ghidurile de predare digitală, disponibile gratuit pe www.digitaliada.ro, Școlile Digitaliada au acces la seminare de formare pentru profesori, oportunități pentru schimburi de experiență, învățare și dezvoltare, precum și suport continuu pentru folosirea resurselor puse la dispoziție prin program.

Criteriile de eligibilitate, modul de selecție a celor 50 de școli partenere din ediția a șaptea, precum și alte informații suplimentare sunt disponibile în documentul de mai jos:

Peste 16.000 de elevi și peste 2.000 de profesori au intrat în program de la lansarea din 2016. Școlile se pot înscrie pe linkul acesta.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concedii neefectuate ale profesorilor și angajaților din școli. Până pe 31 ianuarie, toate școlile din județul Dolj vor transmite inspectoratului școlar datele despre rechemările din concediul de odihnă

Toate școlile din județul Dolj vor transmite inspectoratului școlar, până la data de 31 ianuarie, datele despre rechemările din concediul de odihnă şi concediile neefectuate ale angajaților, potrivit unei adrese a…
Vezi articolul

Dispută între o profesoară și ministrul Educației pe tema formulărilor din proiectele legii învățământului: „Dacă am o disciplină care se numește Educație pentru Viață, nu înseamnă că celelalte nu sunt relevante pentru viață?”, întreabă profesoara Antoaneta-Firuța Tacea

Discuțiile de la o dezbatere organizată pe linie de partid, luni, la sediul PNL București, pe tema proiectelor de legi ale Educației, au dus la dispute între ministrul Sorin Cîmpeanu…
Vezi articolul

Completare fișa de opțiuni pentru admitere liceu 2025 / Sorin Ion, Ministerul Educației: Nu luați de bună ultima medie de anul trecut, pentru că variază. Dacă ai 50 de opțiuni, numărul total de locuri trebuie să fie cel puțin egal cu poziția ta din ierarhie

Mai multe recomandări pentru completarea opțiunilor pentru admiterea la liceu și explicații despre cum funcționează algoritmul de repartizare în clasa a IX-a au fost făcute de secretarul de stat pentru…
Vezi articolul