Proiectul prin care elevii ar fi fost testați în școală dacă au consumat droguri a fost respins în comisiile din Senat: „Nu a fost scris cel mai bine, dar se va găsi o formulă de a putea face teste neinvazive în şcoală”, spune senatorul PSD Robert Cazanciuc

707 vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Comisiile juridică şi pentru învăţământ din Senat au dat, marţi, raport comun de respingere pentru proiectul iniţiat de deputaţi de la PSD privind combaterea consumului de droguri în şcoli. Senatorul PSD Robert Cazanciuc a spus că proiectul a fost respins pentru că „nu a fost scris cel mai bine”, dar important este că subiectul a fost discutat şi că urmează să fie găsite soluţii pentru ca drogurile să nu ajungă în şcoli, potrivit Agerpres.
  • În noiembrie 2022, doi deputați PSD au anunțat o inițiativă legislativă privind controale antidrog în școli și la festivaluri – detalii aici

Proiectul deputaților prin care se completa Legea 194/2011, privind combatarea operaţiunilor cu substanţe psihoactive, prevedea ca “în cazul în care există sau se presupune în mod justificat că există un risc de a se efectua operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în unităţile de învăţământ, preuniversitar şi universitar, publice sau private, sau locaţiile de desfăşurare evenimente, reprezentaţii legali ai inspectoratelor judeţene de poliţie pot dispune organizarea unor controale inopinate operative în unităţile de învăţământ, preuniversitar şi universitar, publice sau private, sau locaţiile de desfăşurare evenimente”.

Robert Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului şi membru al Comisiei juridice, a declarat că scopul proiectului a fost acela de a găsi „nu o cale intruzivă” în viaţa de liceu, ci de a trage un semnal de alarmă pe o realitate, şi anume faptul că din ce în ce mai mulţi tineri consumă droguri.

„Intenţia iniţiatorilor a fost de a depista cumva de timpuriu pe cei care consumă droguri pentru a-i putea trata corespunzător. Dincolo de tratamentul medical pentru cei care, din păcate, consumă droguri, e vorba şi de înţelegerea resorturilor acestui fenomen. Aici trebuie să-şi dea mâna şcoala, părinţii, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii, foarte multă lume”, a precizat Cazanciuc.

Robert Cazanciuc a explicat că proiectul a fost respins pentru că „nu a fost scris cel mai bine”, subliniind că este important că s-a făcut o discuţie despre consumul de droguri din şcoli sau din jurul acestora, în condiţiile în care acest fenomen este în creştere, mai ales în rândul minorilor de 14 şi 15 ani, cu consecinţe foarte grave asupra sănătăţii.

„Sigur că proiectul poate nu a fost scris cel mai bine şi de aceea a şi fost respins. Cei care au fost astăzi în cele două comisii nu au respins ideea de a găsi formule, ci pur şi simplu textul nu corespunde întocmai intenţiilor celor care l-au pus pe hârtie, de aceea nu a avut un vot favorabil. Dar în momentul ăsta s-a făcut o discuţie despre consumul de droguri din jurul şcolilor sau, mai rău, din păcate, din şcoli. Am participat zilele trecute la o altă manifestare, la care un medic a adus în atenţie consecinţele medicale asupra sănătăţii copiilor, mai ales asupra celor foarte tineri – 14, 15 ani. Povestea medicul că a avut pacienţi – chiar unul şi de 13 ani – cu consecinţe foarte grave asupra sănătăţii efective, nu mai spun de comportament”, a spus Cazanciuc.

În opinia lui, deşi raportul a fost negativ şi probabil că va fi respins la Senat, în final se vor găsi cele mai bune soluţii normative pentru a preveni pătrunderea drogurilor în şcoli.

„E clar că proiectul – în forma în care a fost prezentat – avea nevoie de foarte multe îmbunătăţiri, dar sunt convins că în cele două comisii (…) se va găsi o formulă în final de a putea face teste neinvazive în şcoală, de a verifica, spre exemplu, cum au propus unii colegi, mobilierul din şcoală pentru a vedea dacă se consumă sau nu droguri acolo, fără să mergi neapărat pe copil. Numai faptul că ai informaţia că în şcoală se consumă droguri ajută şcoala la a lua măsuri de prevenţie (…). Având un raport negativ, probabil el va fi respins la Senat. Nu ştiu dacă la Cameră vor putea să lucreze pe el (pe proiect – n.r.), dar, până la urmă, cel mai bun lucru este că s-a făcut o discuţie în trei comisii în cadrul Senatului, au creat probabil un grup de lucru pentru a găsi cele mai bune soluţii normative care să ajute şi şcoala, şi poliţia, şi pe toată lumea, pentru a preveni pătrunderea drogurilor în şcoli”, a transmis senatorul.

Potrivit expunerii de motive, consumul produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive cunoaşte o amploare deosebită, iar societatea civilă a semnalat numeroase derapaje în şcoli, licee, universităţi, în baruri sau cluburi sau la numeroase evenimente organizate în aer liber sau în diverse locaţii.

„Pentru stoparea acestui fenomen e nevoie de un plan de măsuri adaptat specificului fiecărei zone de risc şi de implementarea unui astfel de plan. E nevoie de a asigura şi aplicarea unui astfel de plan şi de a verifica dacă se respectă, în caz contrar persoanele vinovate să răspundă din punct de vedere penal. Sunt extrem de importante din perspectiva prevenţiei şi controalele inopinate în astfel de zone, inclusiv testarea cu mijloace omologate. Astfel de controale nu au un cadru legal pentru desfăşurarea acestora, fapt pentru care o atare intervenţie legislativă este binevenită”, se arată în expunerea de motive.

Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr.194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, va fi dezbătută în plenul Senatului, prima Cameră legislativă în acest caz. 

Citește și:
Ministerul Educației anunță că vor fi montate camere de supraveghere în spațiile exterioare ale Școlii Centrale, după incidentul de ieri, când trei fete s-au simțit rău și au ajuns la spital. Au fumat o țigară cu substanțe interzise / “Accesul în școală se face doar pe baza carnetului de elev, dar nu avem voie să percheziționăm elevii când intră în școală”, spune directorul unității de învățământ
Pedepse mai mari pentru vânzarea și distribuirea de droguri minorilor și incriminarea consumului de droguri şi etnobotanice în cazul minorilor – inițiativă legislativă
Trei elevi de 14 ani care ar fi consumat substanțe psihotrope, transportați la spitalul din Petroșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Plângere penală împotriva lui Sorin Cîmpeanu pentru întârzierea cu o zi a metodologiei decontării transportului elevilor. Cîmpeanu: Îmi asum și îmi cer scuze acelor elevi care, neștiind că sunt în vacanță, au dorit să meargă la școală și nu au putut să deconteze naveta

Asociația Elevilor din Constanța a depus o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Administrația Prezidențială, împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru…
Vezi articolul

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024 / UPDATE: Ministerul Educației precizează că nu se numește „de detenție” și că sala propusă are de fapt „alt scop”, fără să spună care este acesta

Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19

În Marea Britanie, profesorii retrași din activitate (out-of-work) sunt chemați în școli pentru a-și putea înlocui colegii dacă va fi lipsă de personal didactic, pe fondul răspândirii variantei Omicron în…
Vezi articolul

OFICIAL Norma didactică pentru profesorii din universități nu crește obligatoriu prin Legea Bolojan, ci doar pentru cadrele didactice din preuniversitar

Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan, a intra în vigoare prin publicarea ei vineri noaptea, pe 25 iulie, în Monitorul Oficial. Actul normativ în forma finală confirmă ceea ce Edupedu.ro…
Vezi articolul