Proiectul unei noi legi a educației care să fie înaintat în Parlament în sesiunea din toamnă este de datoria Ministerului Educației – anunță Sorin Cîmpeanu

1.253 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației va realiza în această vară o nouă lege a educației, bazată pe proiectul prezidențial „România Educată”, a anunțat în această dimineață ministrul Educației. Noua lege a educației va fi depusă de Minister în Parlament în sesiunea parlamentară din toamnă, a precizat Sorin Cîmpeanu.

„După ce vom avea încheiate în scurt timp concluziile la nivelul proiectului România Educată, este de datoria Ministerului Educației, chiar dacă acest lucru va presupune o muncă inclusiv pe perioada concediilor, în august, la un proiect al unei noi legi a educației care să poată fi înaintat în dezbatere în Parlament în următoarea sesiune, din toamnă”, a declarat Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Ministerului Educației.

În cadrul aceleiași conferințe, Sorin Cîmpeanu a declarat, la o întrebare a presei cu privire la fostul ministru Daniel Funeriu, că acesta „este un fost ministru al educației foarte competent, căruia îi datorăm legea 1” (legea educației în vigoare în prezent, deși cu numeroase modificări – N. Red.).

Amintim că Sorin Cîmpeanu a anunțat pe 8 iunie intenția de a realiza o nouă lege a educației. În cadrul Dezbaterii online “Reforma digitală a Educației”, organizată de Edupedu.ro, UiPath Foundation și Brio.ro, ministrul Educației a declarat: „Așteptăm concluziile proiectului România Educată, după care implementarea concluziilor – prin proiect de lege. Sperăm să ne încadrăm în acest an, după ce avem agreate concluziile România Educată. Eu ca ministru îmi doresc o nouă lege a educației„.

Legea educației din 2011 a fost o lege foarte bună. Sistemele de educație fiind inerțiale, în toată lumea, au avut mari probleme în a ține pasul cu dezvoltarea societății, mai ales la nivel tehnologic. Din cauza diferenței de timp de 10 ani, sunt lucruri care trebuie schimbate. Plus sunt modificări care au distrus coerența Legii 1. Păstrăm părțile bune din Lege, sunt mult prea multe, coerența e problema„, a precizat Cîmpeanu, pe 8 iunie.

Prezent la acea dezbatere, Daniel Funeriu a replicat: „Lege nouă, lege veche, important e să avem un lucru funcțional și să fie bun pentru elevi. Legea 1 este singurul lucru unde nu mă supăr dacă e plagiată”. Vezi aici declarațiile din cadrul dezbaterii din 8 iunie.

Foto: Pexels.com

Citește și:
VIDEO Sorin Cîmpeanu anunță modificări în regulamentul CNATDCU / Plus: Profesorii trebuie formați cu privire la bullying, lucru pe care îl vom face. Va trebui să reluăm discuțiile pe proiectul strategiei de educație parentală
VIDEO Dezbaterea online “Reforma digitală a Educației” – Sorin Cîmpeanu: Eu ca ministru îmi doresc o nouă Lege a educației / Georgi Dimitrov, CE: Educația digitală va fi în fruntea priorităților UE / Declarațiile-cheie ale tuturor participanților


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de clasa a VIII-a încrezători la Matematică au scoruri cu peste 100 de puncte peste medie, arată o analiză a cercetătorilor de la Universitatea București pe datele TIMSS 2019 / Fetele obțin în mod constant rezultate mai bune la matematică din 2007 încoace

Succesul la învățare la matematică și științe este diferit în funcție de gen și de încrederea de sine, fetele obținând un punctaj mai mare decât băieții, o discrepanță care nu…
Vezi articolul

Integrarea creativității în toate disciplinele, măsură recomandată tuturor profesorilor din România de Ministerul Educației, după rezultatele dezastruoase la testele de gândire creativă PISA 2022: folosiți tehnologia și învățarea prin investigație, cea bazată pe proiecte și prin joc

Gândirea creativă a elevilor din România este la pământ, arată rezultatele PISA 2022, evaluare care a testat această competență esențială pentru noile generații. Elevii de 15 ani testați au clasat…
Vezi articolul

Primul mesaj al conducerii Liceului Tamași Aron, din Odorheiu Secuiesc, nu face nicio referire la faptul că administrația școlii a permis elevilor să rămână în internat, în timp ce muncitorii săpau la fundația acestuia

Conducerea Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, unde a avut loc tragedia soldată cu moartea unui elev prins sub dărâmăturile clădirii internatului, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe familiei…
Vezi articolul