Propunerea legislativă care ar îmbunătăți programul „cornul și laptele” a trecut de Senat cu vot aproape în unanimitate / Camera Deputaților este for decizional

[jp_post_view]
Foto: © Inuella365 | Dreamstime.com
Senatul României a adoptatluni modificările aduse Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru Școli al Uniunii Europene (Lapte și Corn), în calitate de primă cameră sesizată, anunță deputatul Cătălin Teniță, inițiatorul proiectului. Proiectul merge mai departe la Camera Deputaților, for decizional.

Recent Edupedu.ro a scris despre această inițiativă care vizează transformarea programului într-un „Mic Dejun Sănătos”.  Concret, modificările ar urma să permită acordarea porției de lapte în toate zilele săptămânii, nu ca acum, doar în 3, iar achizițiile defalcate pe fiecare componentă să poată fi făcute pe criterii geografice, pentru nu mai mult de 20 de localități.

Au fost acordate 119 voturi „pentru” din 120, fiind înregistrată o singură abținere, potrivit site-ului senat.ro.

„Un prim pas este această îmbunătățire a unui program de alimentație școlară esențial în minima bunăstare a multor copii. Mergem mai departe la Camera Deputaților, cu speranță!”, a declarat deputatul inițiator al proiectului, Cătălin Teniță.

Modificările propuse de proiect sunt următoarele:

  • Lapte și produse lactate, 5 porții pe săptămână/copil (de la 3 porții în prezent);
  • Fructe și legume, 5 porții pe săptămână/copil (de la 2 porții în prezent);
  • Cornul și celelalte produse de panificație să fie diversificate și cu adevărat proaspete, consumate în 24 de ore de la producție;
  • Alocare suplimentară pentru asigurarea de produse alternative pentru copiii cu intoleranțe la lactoză sau gluten;
  • Susținerea micilor producători locali (licitații pe loturi de mai mică extindere geografică și cu separare a tipurilor de produse/servicii achiziționate);
  • Posibilitatea de susținere a bugetelor prin decontarea în timp util (afectează cele mai mai vulnerabile comunități);
  • Metode de achiziție pe lanțul scurt;
  • Posibilitate de indexare cu inflația pentru a elimina situații în care nu se prezintă la licitații furnizorii (cum e cazul acum);
  • Măsuri educative pentru obiceiuri alimentare sănătoase, care să apropie copiii de mediu și de concepte precum agronomie rurală şi evitarea risipei alimentare;
  • Monitorizarea programului în regim de date deschise.

Din 2017, România este participantă în Programul pentru școli al Uniunii Europene, susținut din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat. În anul școlar care tocmai a început, aproape 1,9 milioane de copii (1.885.225) primesc lapte, corn și fructe la școală.

Regăsiți pe larg proiectul și expunerea de motive aici:

1. Textul Proiectului de lege: https://senat.ro/legis/PDF/2022/22b548FG.PDF 

2. Expunere de motive: https://senat.ro/legis/PDF/2022/22b548EM.PDF 

Foto: © Inuella365 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pricopie, rector SNSPA: „Încălzirea globală, factorii de risc pentru sănătatea publică, săracia și accesul la resurse de bază, extremismul, corupția, traficul de persoane”, printre temele de la conferința Global Leadership for the 21st Century, organizată de ONU

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, participă astăzi și mâine la conferința “Global Leadership for the 21st Century”, organizată de Biroul Națiunilor Unite de la Geneva, se arată într-un comunicat de presă…
Vezi articolul

Trei organizații americane care furnizează servicii de tip „homeschooling” în România „sunt în afara cadrului legal”, spune Ministerul Educației

Trei organizații americane care furnizează servicii de tip „homeschooling” în România „sunt în afara cadrului legal”, spune Ministerul Educației, într-un răspuns pentru Edupedu.ro. Este vorba despre „entitățile HomeLife Academy, ChristianLife Academy…
Vezi articolul

Portretul violențelor din școli: Jumătate dintre elevii care sunt agresați nu se pot apăra din cauza fricii și peste jumătate din cei care asistă la astfel de scene nu intervin / Principalele motive ale violenței sunt aspectul fizic și notele – studiu World Vision

Agresiunea verbală este cea mai des întâlnită formă de violență în școlile din România, mai exact în circa 40% din cazuri, arată un studiu realizat de World Vision România. Unul…
Vezi articolul