Protest al elevilor la Ministerul Educației: „Solicităm ajutor de urgență pentru oprirea Ordonanței abandoului școlar”

4.682 de vizualizări
Mai mulți elevi au pichetat azi Ministerul Educației pentru a încerca să obțină o discuție cu ministrul, potrivit mesajului publicat pe pagina Aociației Elevilor din Constanța. Elevii cer ajutor „de urgență” pentru „oprirea ordonanței 51/2019, care a desființat transportul elevilor. Aceștia susțin că nu vor pleca din fașa ministerului până când ministrul nu va trimite un punct de vedere la Curtea Constituțională.

Redăm mesajul publicat de elevi:

„Astăzi, membrii #AEC și #AEBI sunt la minister pentru a vorbi cu ministrul educatiei, Monica Anisie. Solicităm ministrului să ajute de urgență la oprirea ordonantei 51/2019, a abandonului școlar, care a desfiintat transportul elevilor. Nu vom pleca până când ministrul nu va transmite un punct de vedere căre Curtea Constituțională în privința ordonanței.”

Reamintim că în data de 25 iunie, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2019, prin care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice. Elevii susțineau atunci că acest lucru s-a produs la solicitarea conducerilor consiliilor județene și a transportatorilor. ”Cel mai proeminent efect al acestei modificări este, din nefericire dispariția obligațiilor transportatorilor de a acorda reduceri pentru elevi la transportul județean, precum și de a stabili tarife diferite pentru elevi”, potrivit elevilor.

Avocatul Poporului a sesizat apoi Curtea Constituțională pe 7 august 2019 pe motiv că „eliminarea transportului rutier de persoane interjudețean din sfera serviciilor publice, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2019 încalcă voința Parlamentului și denaturează trăsătura de stat social consacrată la nivel constituțional”.

FOTO: AEC


1 comment
  1. Admirabili tinerii care sustin egalitatea de sanse pentru colegii lor din provincie! Impecabil pregatiti pentru a sustine cauza! Subiectul este deosebit de important pentru evolutia statului de drept. Va incurajez sa urmariti evolutia subiectului. Egalitatea de sanse este fundamentul statului de drept, subiectul ar trebui sa fie in dezbateri publice vizibile, pentru combaterea cliseelor si etichetelor folosite cu scopul slabirii politicilor publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legislația eticii academice să fie „modificată cu celeritate” pentru a permite sesizările anonime, după ce proiectul de lege care permite acest instrument în cazul abuzurilor a fost adoptat de Parlament – apelul Alianței organizațiilor studențești

Legislația subsecventă privind etica și integritatea academică, intrată în vigoare anul acesta, „trebuie modificată cu celeritate”, așa încât sesizările anonime să poată fi admise în comisiile de etică universitară, cere…
Vezi articolul

UPDATE Demisie a directoarei școlii din Iași unde a fost angajat învățătorul liberal acuzat de abuzuri asupra elevilor de clasa a II-a / Învățătorul Constantin Șerban a demisionat vineri dimineață

UPDATE Și directoarea școlii, Daniela Nechifor, a demisionat, a declarat pentru Edupedu.ro inspectoarea școlară generală. Amintim că ministrul Cîmpeanu a calificat drept “inadecvată” sancțiunea prin care Consiliul de Administrație al…
Vezi articolul

Noile programe școlare pentru liceu vor fi publicate foarte curând. Sunt mai multe variante – anunță noul secretar de stat din Ministerul Educației / Sorin Ion: Sperăm ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II și să se facă școala față în față

Noile programe școlare pentru liceu, care trebuie să se aplice la clasa a IX-a de anul școlar viitor, vor fi publicate „foarte curând”, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat…
Vezi articolul

Bursele de merit „Ligia Deca” pentru medii școlare de 1, 2, 3 și 4 nu vor mai fi acordate din septembrie 2024. Dispar cele peste 8.500 de burse de merit pentru medii sub 5, pentru care elevii încasează anul acesta 450 de lei pe lună dintr-o gafă a ministrului

Premiera înregistrată de educația din România și semnalată de Edupedu.ro în noiembrie 2023 și-a dovedit falimentul 5 luni mai târziu: este vorba despre bursele de merit „Ligia Deca”, pentru elevii…
Vezi articolul