Protest în fața Guvernului cu 30.000 de participanți, anunțat de sindicatele profesorilor pentru prima zi de școală, 8 septembrie 2025, urmat de marș până la Palatul Cotroceni, ca în 2023

32.699 de vizualizări
Foto: AGERPRES Foto / Silviu Matei
Zeci de mii de profesori vor protesta în prima zi de școală, pe 8 septembrie 2025, a declarat liderul FSLI, Simion Hăncescu, pentru Edupedu.ro. Decizia vine în contextul creșterii normei didactice de la 18 la 20 de ore, măsură ce presupune reorganizarea catedrelor și o nouă rundă de completări de normă și în timp ce etapele de mobilitate s-au desfășurat – transferuri, detașări, completări de normă, conform legislației în vigoare la acel moment. Peste 2.000 de profesori au ieșit luni în stradă în fața Parlamentului, iar documentele pentru protestele din septembrie au fost deja transmise către autorități și școli.
  • „Este foarte posibil să ieșim în stradă, chiar dacă este vacanță. Noi am anunțat recent că prima zi de școală, 8 septembrie, va fi în stradă. Deschiderea unor școli se va face doar cu elevi, părinți, profesori, în București și în toate orașele din țară”, susține liderul sindical, Simion Hăncescu.
  • „Cu siguranță că dacă Guvernul Bolojan nu realizează gravitatea situației de educație, o să fie proteste masive care se impun, pentru că altă soluție nu avem. Este absolut cinic cum au venit aceste măsuri acum, când mai sunt mai puțin de două luni până începe anul școlar”, a adăugat acesta.

Potrivit unei notificări către primărie trimisă de sindicate, consultată de Edupedu.ro, organizatorii estimează participarea a 30.000 de persoane, membri de sindicat din educație.

Conform documentului, protestul vizează: obligația Guvernului de a soluționa problemele acute cu care se confruntă personalul din educație și opoziția față de măsurile fiscale anunțate de Executiv, considerate o amenințare la adresa salariilor, posturilor și condițiilor de muncă din sistemul educațional.

Documentul înregistrat la Primăria Municipiului București și transmis Jandarmeriei și Poliției Capitalei, arată că acțiunile de protest vor începe la ora 10:00 la sediile Guvernului, Ministerului de Finanțe și Palatului Cotroceni. Orele 11:00 – 12:00: Marș către sediul Guvernului, iar între 12:00 – 14:00: Pichetarea Palatului Cotroceni. Finalul acțiunii este estimat pentru ora 15:00.

Foto: Sindicate din Educație
Ce măsuri cu impact direct în Educație conține proiectul de Lege Bolojan:
  • scăderea numărului de angajați care vor mai beneficia de vouchere de vacanță și indemnizații de hrană, prin schimbarea bazei de raportare la salarii mai mici.

26 comments
  1. Educatie Teatrala si la maretii sindicaliști. Demisia, va ajunge! Nu aveti cum sa mai strangeti 30 000! Voi v-ați facut temele? Vor iesi oamenii pe rupte din sindicate.
    Nici macar transparenta nu exista, cum anume vor face rost unii profesori de 2 ore. Atata ascunzis nu s-a mai vazut. Atata incertitudine. O faceti special.

  2. Până pe 8 septembrie o parte din profesori vor rămâne fără loc de muncă chiar dacă (in) competentul ministru mănâncă un produs turcesc (foarte apreciat în Guvernul României) că nu vor fi dați oameni afară din sistem (iar sindicatele mai fură și ele câte o gură din acel produs). Are dreptate psihologul: Nu vor fi dați afară. Vor rămâne fără loc de muncă. Zecile de mii de ore disponibile, care i-au rămas în gât premierului și ministrului (dacă nu au fost „unse”) sunt în tot sistemul. Nu sunt uniform distribuite pe discpline și pe județe. Prin acea decizie pe care cred că au visat-o noaptea (sau ziua la locul de muncă) definitivează ceea ce și-au dorit de la revoluție aceste partide și acești analfabeți funcționali (care sunt oamenii politici): desfințarea învățământului de stat și privatizarea lui.

  3. Aceasta reforma va duce la prabusirea sistemului prin repartizarea orelor doar pe principiul intregirii catedrelor profesorilor cu 2 ore, a directorilor cu 14 ore si a inspectorilor cu 10 ore. Fiecare va lua orice materie, doar sa aiba orele necesare. Ce gluma sinistra a acestui prim ministru si a ministrului educatiei.
    O ultima intrebare: cand ati predat ultima oara, domnilor din parlament, guvern sau presedintie?!

  4. Eu propun un protest in fiecare oras reședință de județ cand au zilele orasului. Dat nu pe jos, să nergem toți cu mașinile cât mai mulți cateca zile la rând. Nu ne pot opri să intram in oraș. Sa ne plimbăm aiurea, in coloane. costurile vor fi mici in comparație cu efectele măsurilor. Dați nai departe.

  5. păi i ați pe Băsescu și pe iohanis de câte două ori. acum l ați vrut pe mucușor. ce ați vrut asta aveți. și va fi și mai rău, ăștia de conduc acum au condus și înainte. na să vă saturați !!!

  6. Scriu din propria experiență ca fost elev al sistemului de învățământ românesc:
    Intr-adevăr la școală se impune cadou la profesori. și o scrie diriginta pe WA.
    Se încasează bani pe meditații.
    Se pun note după relații și bani și bijuterii din aur la mărțișor.
    O parte dintre voi dragi profesori v-ați format predând după dictare 5 ani consecutivi și apoi ați devenit titulari.
    Rezultate slabei voastre pregătiri profesionale se vede in generațiile di tik tok-ati proști scoase pe banda rulanta , dar cu burse de merit. Rezultatele muncii voastre se vede când mergi la un birou și vezi proasta pregătire a celui ce ocupa o funcție, un titlu fara merit.
    In ceea ce privește sindicatele= paraziți.

  7. Sigur!iesiti in strada ca sunteti singurii saraci in tara asta!Tot cu santajul asupra copiilor si parintilor sunteti ca sa va sustina! Tot cu presiunea asupra noastra!

  8. Citesc ca unii profesori regreta ca n-au fost proteste încă de acum și cu boicotarea examenelor. Incredibil. Adica lovești în copii, ca acum un an când învățau dar nu știau dacă mai dau examenele. Ați obținut atunci încă o zi libera, 5 iunie ca nu aveați destule, parca și ochelari subventionati…. plus altele …. dar nicăieri nu menționați ce șpăgari sunteți mai ales la învățământul gimnazial unde invatatoarele sunt mici împărătese cu cheta pe clasa pentru ziua ei de naștere, sfarsit de an școlar…… o întreaga agitație cu cadourile….. , apoi la dirigintele doamne, ați înțeles, am trecut prin asa ceva , ca părinte.

    !!! Susțin privatizarsa integrala a învățământului de stat. Deci în totalitate, de la gradinita la liceu/colegii. Universitatile și Școlile Profesionale nu, acolo desfiintarea celor private. Toate, ca sunt niste bombe . La restul mentionat mai sus, se poate găsi o modalitate ca și cu fostele firme de stat privatizate,cu examene locale (pe unitate) apoi pentru respinsii redistribuiri în funcție de medie.

    1. pai va rog sa va retrageți din sindicat și să formăm asociația profesorilor fără sindicat..cred că suntem vreo 10 mii,dar cine sa se ocupe sa ne înființeze?

    1. Da!
      Ce sindicat din lume mai semnează un contract de munca in care se angajează să nu ceară măriri de salariu???

      Ce lideri de sindicat iau aceasta decizie fără să se consulte cu membrii de sindicat? In numele a peste 200.000 profesori????

      Cei trei trebuie sa plece!!! Demisia!

      Art 3
      „(2) Drepturile salariale ale angajatilor se stabilesc prin lege în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate și nu pot constitui obiect al negocierilor în contractele colective de muncă.”

  9. Asta e tampit la cap? Dupa 4 august astia vor sa refaca mobilitatea si sa ne trimita la cersit in sedinte publice cele 2/ 4/6 ore care nu exista. La ce ajuta protestul de pe 8 odata ce semnezi cu manuta ta contractul pe postul luat? Nu acceptam asa ceva. Vrem sa mandatam sindicatele sa ne faca reprezentare juridica sa dam in judecata strict pe lege. Altfel, adio cotizatii din august!

  10. Oameni buni, domnilor profesori – voi nu realizați că ăștia din minister și-au bătut joc de voi și râd cot la cot cu preafericiții voștri lideri de sindicat care au dat în scris, citez:
    „Drepturile salariale ale angajaților se stabilesc prin lege în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate și nu pot constitui obiect al negocierilor în contractele colective de muncă.”

    Ieșiți la protest, dar luați niste pancarde cu „fără sindicat, profesori independenți, etc”. Chiar nu v ați saturat voi sa stai in stradă în timp ce „liderii” voștri își numără în paralel banii de la voi că sa ii reprezentați și banii de la minister că sa va dea in gat???

  11. Si pana atunci? 2 luni in care guvernantii sa faca ce vor?
    Pai da, e vacanta si pentru sindicalisti, n-au timp de maruntisuri de genul asta, cum ar fi un protest, ceva. Mai putin daca s-ar organiza undeva pe coasta de azur.

  12. CITAT R. Reagan: „Avem deficit nu pentru că poporul are taxe prea mici, avem deficit pentru că Guvernul cheltuiește prea mult”

  13. Bine că au reacție dar se putea si mai bine: De ce nu s -a început de acum boicotul examenelor care au fost sau care mai urmează: definitivat, titularizare, sesiunea a II a BAC. ?
    Ar fi fost extrem de eficiente aceste măsuri dar profesorii sunt cele mai docile ființe…

  14. Pare că actuala guvernare dorește să pună într-o lumină bună nu doar măsurile luate de cuplul Băsescu – Boc, la anterioara criză bugetară, dar și mandatele președintelui Iohannis, care, indiferent cât de neinspirat a fost în ale educației, cu alaiurile lui de traseiști, de carieriști, de oportuniști, nu s-a învrednicit să o lovească atât de teribil precum reușește perechea David – Bolojan. Mă aștept ca numărul de protestatari să fie semnificativ mai mare, din moment ce țara a descoperit nu doar gustul fiștii, dar și al scuipatului pe obraz, elemente care în 2023 erau doar subînțelese, nu atât de concrete și explicite.

    1. Vei avea o surpriza: nici la proteste, nici la greva nu mai vine nici naiba si cotizatia nu o mai platim. Pentru ca nu are niciun rost sa fac greva pe timpul si salariul meu de la 8 septembrie, cata vreme pana atunci se reface calendarul de mobilitate si vom fi semnat deja de o luna pentru niste posturi te miri pe unde sau vom fi deja disponibilizati de tot.

        1. M, gand la gand.Daca nu mi se gasesc cele 2 ore in scoala, am decis sa iau avocat si merg pana in panzele albe. Deja am cunostinta care a castigat litigiu de munca tot in invatamant cu despagubiri considerabile si repunerea in functie. Iau acelasi avocat. Nu la naiba-n praznic, nu prin judet la 100 km. Orice, oricare 2 ore IN SCOALA. Ca eu m-am titularizat prin munca pe 18 ore, nu pe 20. Ca maine-poimaine vin astia si spun ca ne-au rupt diplomele. Schimbam reguli in timpul jocului? Foarte bine, putem si noi sa jucam murdar. De la director pana sus dau in judecata. Am bani sa ma judec, dar ce dulce va fi castigul.

          1. Stai linistita,ei vor plati si cheltuielile de judecata.Ia avocat bun si vei castiga.Nu semna mimic din ce iti vor da sub presiune directorii sau inspectorii.Daca semnezi,ai pierdut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Călin Băluţoiu

Călin Băluţoiu, profesor de istorie: Nu poți să predai Renașterea fără să-i arăți copilului un tablou de Leonardo da Vinci sau o sculptură a lui Michelangelo Buonarroti. Istoria nu se rezumă doar la date. Nu despre asta este vorba

„Nu poți să predai Renașterea fără să-i arăți copilului un tablou de Leonardo da Vinci sau o sculptură a lui Michelangelo Buonarroti”, a declarat Călin Băluțoiu, profesor de Istorie la…
Vezi articolul

BREAKING Teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode include „erori de citare” și „unele fragmente plagiate” – Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai / Fragmentele identificate cu problemă de tip plagiat reprezintă 2.95% din teză și “nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat”, dar aceasta „nu schimbă concluzia” privind plagiatul

Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a constatat “o serie de abateri de la bunele norme de publicare” în cazul tezei de doctorat susținută în 2018 de actualul ministru…
Vezi articolul