Proteste de amploare și greve la nivel național, după greva japoneză de săptămâna aceasta, anunță președintele Consiliului Elevilor: Luăm în calcul și proteste comune cu profesorii

[jp_post_view]
Foto: CNE
Elevii vor decide zilele acestea dacă vor continua sub altă formă greva japoneză din această săptămână, prin care trăgeau un semnal de alarmă legat de modificările aduse criteriilor de acordare a burselor de merit. Cel mai probabil, o decizie va fi anunțată după ziua de vineri, când va avea loc și o întâlnire la Guvern a reprezentanților Consiliului Național al Elevilor, în care se va discuta despre aceste burse.

„Săptămâna aceasta au fost proteste ale elevilor în școli, mii de elevi au tras un semnal de alarmă și avem în vedere proteste de amploare și greve la nivel național și așteptăm să vedem pozițiile părinților și profesorilor. Săptămâna aceasta vom avea o discuție”, a spus președintele Consiliului Național Elevilor, Silviu Morcan, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro.

Reporter: Luați în calcul o grevă care ar perturba desfășurarea orelor?

Silviu Morcan: Da.”

Reamintim că ministrul Educației a modificat un ordin prin care bursele de merit se acordă din semestrul II al acestui an școlar pentru elevii cu medii peste 9.50, față de 8.50 cum era până acum. 

Cât despre protestul celor 3 sindicate din învățământ, anunțate pentru ziua de mâine, în fața Guvernului și sediilor PSD și PNL, elevii consideră că este justificat. Profesorii cer Executivului ca personalul didactic să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Ei sunt nemulțumiți că au primit doar o majorare salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creștere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, se arată în comunicatul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Națională Sindicală „Alma Mater“.

Președintele Consiliului Elevilor subliniază pentru Edupedu.ro că „profesorii sunt îndreptățiți să ceară ceea ce cer. Au niște drepturi salariale pe care statul le încalcă de la an la an. E perfect fundamentat să își ceară drepturile. Am cerut să nu afecteze orele de curs prin neîncheierea mediilor și mă bucur să văd că sindicatele au renunțat la acea grevă națională care ar fi afectat încheierea mediilor și suntem alături de ei pentru alte forme de protest în restul țării”, a mai spus Silviu Morcan.  

Reporter: Ați putea face o grevă comună cu profesorii? 

Silviu Morcan: Luăm în calcul acest lucru, o să discutăm dacă e oportun sau nu.”

În prezent, cele trei federații sindicale au în desfășurare un referendum privind declanșarea grevei în sistemul educațional.

  • Amintim că sindicatele profesorilor au declanșat protestele de stradă la finalul anului trecut, nemulțumiți de faptul că Guvernul a amânat din nou aplicarea Legii 153/2017 prin care ar fi trebuit să primească încă de acum doi ani 16% creștere salarială. Potrivit sindicatelor, de la 1 ianuarie s-a acordat doar o creștere de 4%, aproximată la 65 de lei net pe lună. Pe 6 ianuarie, președintele FSLI, Simion Hăncescu, anunța că nu se va intra în grevă generală din 10 ianuarie. Liderul sindical susținea atunci că vrea să continue negocierile cu Guvernul și că pentru greva generală e nevoie de mobilizare, lucru care nu se poate face acum fiindcă „oamenii au fost în concediu în ultima perioadă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce alocă Guvernul bani din fondul de rezervă pentru Ministerul Educației și evită rectificarea bugetară. Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: Au rămas fără buget pentru cheltuielile de personal și cheltuielile de funcționare

Ministerul Educației nu are suficienți bani pentru plata salariilor angajaților din Educație și pentru funcționarea sistemului de învățământ, acesta este motivul invocat de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pentru care Guvernul…
Vezi articolul

Liderul sindical Nistor, după discuțiile cu premierul Ciolacu: Salariul profesorului debutant să fie la 1 ianuarie 2024 echivalentul salariului mediu brut pe economie, ce am negociat în vară / Dacă rezultatele nu sunt conforme cu interesele colegilor, vom declanșa proteste

Sindicatele din învățământ au discutat astăzi, la Guvern, cu premierul Marcel Ciolacu despre majorările salariale ale personalului din învățământ care trebuie aplicate de la 1 ianuarie 2024, potrivit OUG 57/2023…
Vezi articolul

Șase candidați, inclusiv actualul rector Tudorel Toader, s-au înscris în alegerile pentru conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – concurență-record în rândul principalelor universități din țară

Tudorel Toader, cel care a ocupat funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) în ultimele două mandate, are concurență puternică în alegerile pentru următorul mandat: alți…
Vezi articolul