PSD anunță că guvernul va plăti elevii cu 10 lei pentru fiecare zi în care nu au absențe. Măsura apare drept „prioritară” din semestrul II

12.449 de vizualizări
10 lei
Foto: Edupedu.ro
Vouchere de 10 lei pentru fiecare elev care are o zi cu prezență integrală, asta prevede una dintre măsurile anunțate de PSD. Un set de măsuri  cu titlul „măsuri prioritare pentru semestrul al II-lea” a fost publicat de către PSD pe pagina oficială, iar printre acestea se numără și câteva care vizează Educația.

Măsura 12, așa cum este enumerată în Raportul de Guvernare al PSD, prevede „Vouchere de 10 lei/elev pentru fiecare zi de școală cu prezența integrală”. După care apare o explicație legată de implementare: „plata se va face la începutul lunii următoare. În anul școlar 2019-2020, voucherele vor fi acordate elevilor din ciclul primar, iar începand cu anul școlar 2020-2021 și celor din învățământul gimnazial”

SURSA: PSD

Dacă s-ar aplica această idee, atunci un elev care frecventează toate orele lunar, în toate cele aproximativ 20 de zile de școală, ar urma să primească 200 de lei în luna următoare. Cei care au lipsit o jumătate de lună, chiulind 10 zile din cele 20, deci două săptămâni de școală, vor primi „doar” 100 de lei luna viitoare.

În învățământul primar și gimnazial sunt 1.653.688 elevi, iar în învățământul liceal sunt 629.755 de elevi, potrivit Institutului Național de Statistică.  Dacă ar fi să primească toți câte 200 de lei pe lună, efortul bugetar ar fi 456.688.600 pe lună, adică peste 3 miliarde de lei pentru cele circa 7 luni de școală dintr-un an calendaristic.

În același raport, apare și eliminarea impozitului pentru veniturile mai mici de 2.000 de lei obtinute de familiile cu copii.

Măsura 26 prevede programul „Digitalizarea învățământului românesc”, cu dotarea claselor cu table și tablete, digitalizarea manualelor și realizarea de laboratoare digitale pentru științe. Iar la măsura nr 27 „programul infrastructura educațională”, care prevede grupuri sanitare în toate școlile, obținerea autorizației de funcționare pentru toate școlile.

SURSA: PSD
SURSA: PSD

Prezentările au apărut inițial pe pagina de Facebook a lui Cristian Socol, profesor la ASE, economist cu vederi de stânga, în trecut consilier al premierului Victor Ponta și cunoscut drept unul dintre artizanii programului economic al PSD (sursa). Socol a făcut parte și dintr-un comitet care ar fi trebuit să schimbe legea Educației – potrivit unui comunicat al ministerului din 2018.

FOTO: Edupedu.ro


7 comments
  1. Suntem o tara bolnava, la cap bineînțeles. De ce trebuie sa ii plati pe elevi , vin sau nu la scoală ei sI familiile lor sunt răspunzători.
    Avem bani de risipit sau sa vrem sa pregătim viitoarea masa de votanți, Romania educată.
    Cr rușine….

  2. Anul acesta elevii cu 10 la Evaluarea Nationala nu au putut fi premiati de catre Consiliile Judetene si de catre Primarii, deoarece in decembrie guvernul a dat o OUG care le interzice acest lucru ! Sunt aproximativ 460 de copii in toata tara, care meritau sa vada ca eforturile lor sunt apreciate si motivate si de comunitatea locala dar pentru ei nu sunt fonduri, e ctiza ! In schimb guvernantii au bani de pensii speciale pentru alesii locali ! Acolo nu sunt limitari la bugetele locale ! Rusine !

  3. Am o intrebare de bun simt.Cum reusesc eu sa activez motivatia intrinseca a copilului daca la nivel de politica de stat se promoveaza o asemenea filosofie a scolii?Ce vor intelege copiii dintr-o asemenea aberatie? Ca pot sa stea toata viata cu mana-ntinsa.Nu va suparati,e chiar periculoasa o asemenea abordare pentru varstele fragede.Ei n-au un sistem de valori bine inchegat si nici discernamantul necesar,vor fi invatati sa speculeze.Asa ii invatam noi sa valorizeze castigul obtinut cu sudoarea fruntii?Cum ii calim pentru examenele vietii?

  4. Facem jumatate- jumatate banii si nu e nevoie sa veniti la ora de x – sau – o clasa in care profesorii sunt amenintati sa stearga absentele sa aiba elevii bani de tigari.

    Interesant.

    1. Ok, deci motivam cu bani copiii de 7-15 ani sa vina la scoala. Ok, oarecum. Dar dragii mei PSDIȘTI, voi la liceeni nu va gânditi? In loc sa motivați învățământul liceal, unde absentele nu mai au loc în catalog, voi recompensați niste copii, din care multi nici nu stiu valoarea banului. Ei, ne place, e bine…bravo dragilor. Halal chestie.

      1. Bine zice Corina in acest comentariu. Invatamantul liceal nu? Tocmai acesta trebuie incurajat mai mult nu cel primar in care copiii sunt de varsta 7-11 ani fiindca ei nu stiu valoarea banului. Dar na, traim in Romania unde Dragnea ne controleaza pana si din penitenciar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 280 din București, unde elevii vor învăța de luni, în două schimburi dar „decalat”, pe mai multe intervale orare: Avem o școală supraaglomerată cu 65 de colective în 29 de săli. Primăria sectorului 5 a promis că vom mai avea 5 săli dar mai durează în jur de 3 luni

Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 280 din București, Violeta Filip, explică într-un interviu pentru Edupedu.ro, că din 8 septembrie, cei 1.600 de elevi vor învăța în două schimburi, după un program…
Vezi articolul

UPDATE Dezbatere pe rezultatele de la simularea Bacalaureatului, anunțată de CCD Galați și Proiectul MERITO, miercuri. Sunt așteptați profesori, directori, părinți și elevi, iar înscrierile sunt încă deschise

UPDATE În urma publicării, marți, a rezultatelor complete la examenele de simulare a Bacalaureatului şi a analizei rezultatelor pe itemi, centralizată la nivel naţional, dezbaterea organizată de Casa Corpului Didactic…
Vezi articolul

Catalogul electronic se folosește în școli din cel puțin 24 de județe și este plătit fie de asociațiile de părinți, fie din fondurile locale sau ale școlilor, arată un raport SAR privind digitalizarea în educație

Școli din peste jumătate dintre județele țării folosesc un catalog electronic, însă în școli din Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Suceava și Timiș, acesta a fost plătit și din banii părinților, potrivit…
Vezi articolul

Un manual nu poate să fie prietenul profesorului fără ca elevii săi să-l perceapă ca atare / Cum se nasc manualele? Povestea nespusă a cărților care fac legătura dintre cele trei universuri: catedră, bancă și acasă (P)

Cât de faină e prima săptămână de școală! Povești din vacanță, aventuri de împărtășit, haine noi de admirat, frizuri și coafuri noi, telefoane și alte gadgeturi pe care unii le…
Vezi articolul
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027

Recomandări europene în educație: statele UE să adopte strategii pentru competențe digitale, cu susținerea întregii administrații publice, pentru fiecare nivel de învățământ, de la școala primară la formarea continuă

Statele membre ale Uniunii Europene, printre care se numără România, sunt îndemnate de Consiliul UE să adopte strategii naționale sau chiar regionale pentru educație și competențe digitale, prin care să…
Vezi articolul