PSD solicită Guvernului să asigure elevilor câte două teste anti-COVID-19 pe săptămână

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
Partidul Social Democrat solicită Guvernului să asigure elevilor câte două teste anti-COVID-19 pe săptămână, deoarece acest demers ar constitui „un efort financiar şi logistic justificat”, în comparaţie cu „pierderile enorme” pe care le-ar presupune închiderea şcolilor şi revenirea la sistemul de predare online, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD transmis marţi, social-democraţii cer Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să ajungă urgent la un acord cu privire la organizarea testării anti-COVID-19 în unităţile de învăţământ, astfel încât în noul an şcolar toţi elevii din România să poată participa cu prezenţă fizică la cursuri.

 „Testarea anti-COVID-19 reprezintă principala soluţie pentru menţinerea şcolilor deschise, în contextul în care elevii sub 12 ani nu au opţiunea vaccinării, iar pentru cei care au împlinit această vârstă rata de vaccinare este încă extrem de scăzută (2,76% – copiii între 12 şi 15 ani, 16,4% dintre copiii între 16 şi 19 ani)”, potrivit comunicatului.

În comunicat se mai arată că ”Asigurarea a cel puţin două teste anti-COVID-19 pe săptămână pentru fiecare elev ar constitui un efort financiar şi logistic justificat, în comparaţie cu pierderile enorme pe care le-ar presupune închiderea şcolilor şi revenirea la sistemul de predare online care şi-a dovedit ineficienţa”.

PSD consideră că cei doi miniştri care răspund de organizarea sanitară a şcolilor trebuie să lase la o parte „divergenţele politice” şi să ajungă la un acord privind tipul de teste care să fie folosite în rândul elevilor, astfel încât acestea să poată fi achiziţionate şi distribuite până la începerea anului şcolar.

Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS și parlamentar PSD, a spus ieri la B1 TV că în cazul copiilor, teste Covid “măcar de două ori pe săptămână s-ar putea face”.

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
În guvern se vorbește despre stimulente pentru elevi în vederea vaccinării, spune ministrul Cîmpeanu / Alexandru Rafila: Testarea elevilor măcar de două ori pe săptămână cred că s-ar putea face


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Franța pregătește încă de acum începutul de an școlar din 1 septembrie. Schimbări la grădiniță, fonduri descentralizate pentru formarea personalizată a profesorilor și reforme în liceele tehnologice pentru apropierea de realitatea socio-economică, printre măsuri

O școală a excelenței și a cunoașterii de concepte fundamentale, o școală a egalității și a diversității; o școală pentru bunăstarea elevilor – acestea sunt cele trei paliere pe care…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Corectarea în baza de date a opțiunilor elevilor transcrise greșit și rezolvarea cazurilor medicale au loc în perioada 26-28 iulie / Model de cerere pentru situații speciale și ce trebuie să conțină dosarul

În perioada 26-28 iulie 2023, comisiile de admitere județene rezolva situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată la Admiterea la liceu 2023, cum ar fi cazuri medicale speciale, schimburi de…
Vezi articolul