PSD spune că a reuşit să determine Guvernul să ţină şcolile deschise şi să organizeze testarea periodică non-invazivă a elevilor

[jp_post_view]
Marcel Ciolacu / Sursă foto: G4Media.ro
PSD a transmis că a pus presiune luni de zile asupra decidenţilor din Educaţie şi Sănătate, iar Guvernul a acceptat în sfârşit propunerea social-democraţilor de a se renunţa la închiderea unităţilor de învăţământ în funcţie de rata de incidenţă şi de a asigura, în schimb, testarea periodică a elevilor pentru a preveni apariţia focarelor COVID-19, relatează News.ro, citat de G4Media.ro.

„Marţi, la audierea conducerii DSP Bucureşti în Comisia pentru Sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, reprezentantul PSD, dr. Alexandru Rafila, a arătat că pragul de incidenţă de 6 la mie pentru închiderea şcolilor este doar o convenţie arbitrară, care nu poate justifica închiderea şcolilor în care nu există niciun caz de COVID-19”, arată PSD, într-un comunicat de presă.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

2 comments
  1. In sfârșit, am înțeles. Chiar nu vedeam sensul. Acum îmi este clar. Deci sănătatea copiilor și a noastră nu este nimic altceva decât un joc politic. Cine pune presiune pe cine și arata lumii ca poate. Faptul ca guvernarea acestei tari este în aer a fost ocazia perfecta a unei demonstrații de putere și a unui compromis. Sa le mulțumim domnilor guvernanți. Retrag ” domnilor”. Ca sa fi domn trebuie sa dai dovada de calități onorabile. Nu le au. Ma întreb de ce reprezentanții PSD nu au pus la fel de multa ” presiune” pe implementarea în școli a unor sisteme performante de predare online și pe suplimentarea bugetului destinat educației, cu scopul de a instrui profesorii. Cat despre dr. Alexandru Rafila, presupun ca are amnezie. A uitat cu desăvârșire de criza sanitara din luna octombrie 2020 cand spunea „controlul este în pericol sa fie pierdut”, deși incidenta din țara încă nu depășise 5 la mie.

  2. Mare lucru a facut… Cum stabilesti ca „nu exista nici un caz de covid”? Testezi toti elevii zilnic? Sau daca nici unul nu pica, totul e ok? In momentul de fata toti speram sa nu fie copilul nostru primul care pica din clasa… Totusi, e ca la loto, unul tot „castiga”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Sancțiuni pentru profesori și directori, grupurile antibullying din școli se desființează și apar comisii – prevederi din procedura privind violența școlară / Documente utile pentru identificarea, raportarea și monitorizarea unui caz

Procedura de management a cazurilor de violență școlară a fost publicată în Monitorul Oficial. Procedura conține descrierea cazurilor de violență școlară, exemple de măsuri de sprijin și documente utile școlilor,…
Vezi articolul

Ministerul Educației va lansa în curând un apel PNRR pentru formarea a 100.000 de profesori pe zona de pedagogie digitală, anunță secretarul de stat Sorin Ion: Nu ne gândim să învățăm profesorii să facă teleșcoală sau învățământ online, ci să integreze tehnologia în conținutul lecțiilor

„Vom lansa un apel prin PNRR de formare a profesorilor. Nu mai puțin de 100.000 de profesori ne-am propus să formăm pe zona de competențe digitale sau de pedagogie digitală.…
Vezi articolul