Publicitatea de stat, proprietatea asupra organizațiilor de presă și alte instrumente de presiune politică sau economică asupra media, care afectează drepturile și interesele publicului, vor fi transparentizate prin lege europeană / Noile norme au intrat în vigoare acum și trebuie asumate prin legislația națională

120 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Protejarea unuia dintre pilonii democrației, presa, în fața unor presiuni adesea invizibile pentru public, de la influențele patronale la amestecul politic sau condiționarea economică face obiectul unei noi legi europene, intrată în vigoare săptămâna aceasta și care va trebui pusă în aplicare, în perioada următoare, la nivelul statelor membre. Noua Lege europeană privind libertatea mass-media va permite publicului să aibă acces la informații-cheie despre sursele de informare pe care le folosesc, de la alocarea publicității de stat la cine sunt proprietarii lor.

Astfel de informații sunt incluse, în general, în legislațiile naționale ale țărilor membre ue, dar prevederile respective sunt adesea ignorate – vezi, de exemplu, cazul listei proprietarilor radio-TV care, în urmă cu câțiva ani, dispăruse de pe site-ul CNA, sub pretextul GDPR, sau alocarea banilor de la partide, semnalată ca problemă într-un raport internațional recent despre starea presei

Noua lege europeană (descărcabilă aici), propusă inițial în 2022 și intrată în vigoare la nivel UE pe 7 mai a.c., va oferi un plus de protecție pentru instituțiile media, publice sau private, care doresc să-și păstreze independența în fața diverselor presiuni. Pentru aceasta, ea și-a stabilit o serie de obiective, precum:

  • Cererea ca statele membre să respecte libertatea editorială a furnizorilor media
  • Asigurarea protejării surselor jurnalistice, care sunt esențiale în anchetele de presă
  • Garantarea transparenței proprietății media
  • Protecție în fața posibilelor măsuri restrictive ale marilor platforme online, care adesea elimină nejustificat materialele unor organizații de presă
  • Introducerea unor teste care să verifice că pe o piață există pluralism media și independență editorială și sunt evitate concentrările de piață
  • Sunt impuse măsuri care să asigure transparența măsurătorilor de audiență, pentru a evita riscul unor date „umflate” în favoarea anumitor media.
  • Măsuri de transparență privind alocarea de publicitate de stat
  • Posibilitatea ca utilizatorii să-și stabilească setările diverselor aparate sau interfețe după cum doresc ei, nu după cum le impune un furnizor media

Toate acestea nu vor intra în vigoare, la nivelul legislației naționale, imediat. Dar toate trebuie puse în aplicare, pe plan național, în termen de trei ani, după un calendar prezentat de Comisia Europeană. Cele mai multe prevederi, însă, precum cele legate de asigurarea transparenței în proprietatea media, publicitatea de stat, măsurători de audiență sau evaluarea concentrărilor de pe piața media trebuie să fie introduse în legislația statelor membre – acolo unde nu există deja, sau nu sunt conforme cu legea europeană – până în august anul viitor.

Sursa: Comisia Europeana

Iar în cazul în care cetățenii vor constata abateri de la aceste norme, ei pot apela la instanțele naționale. În cazul în care un stat membru înregistrează abateri considerabile și sistematice de la aceste prevederi, Comisia Europeană poate declanșa proceduri de infringement împotriva acelei țări.

Citește și:
G4Media.ro: Parlamentul European a adoptat legea pentru protejarea libertății presei și limitarea spionajului asupra reporterilor / „Este o amenințare pentru cei care vor să folosească puterea statului, inclusiv cea financiară, pentru a face mass-media dependentă de ei”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoricul Cosmin Popa: Introducerea materiei obligatorii Istoria comunismului românesc și a opționalului despre Revoluția din 1989 „nu sunt suficiente, dar poate fi un început” / Ele „ar mai atenua din disonanțele cognitive de care suferă o parte a societății”

Istoricul Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, spune într-un interviu acordat G4Media.ro că „introducerea materiei…
Vezi articolul

Pericolul incendiilor în căminele studențești, acoperit de reguli confuze. Căminele construite înainte de 1990 nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu, spun Politehnica București și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, după un incendiu în Regie / În București au fost date 24 de avize sau autorizații pentru cămine, dintre care doar două avize pentru Politehnica

Un incendiu produs într-o cameră a unui cămin al Politehnica București, în luna aprilie a.c., a stârnit îngrijorare în cercurile studențești, fără să atragă, însă, prea multă atenție în spațiul…
Vezi articolul

Programele în vigoare pentru examenul de Bacalaureat 2024, publicate de ministerul Educației. Cei 17 autori de studiat la Limba română / Descarcă listele de conținuturi pentru probele scrise, competențe digitale și de limbi străine

Programele în vigoare pentru sesiunile de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro, portalul național pentru subiecte și bareme de la examene și concursuri naționale. Programele sunt…
Vezi articolul