Punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate, publicate de inspectoratele școlare / Contestațiile pot fi înregistrate în zilele de 5 și 6 martie

2.405 vizualizări
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare au publicat punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate. Este vorba despre cadrele didactice care intră în restrângere de activitate din anul școlar 2025-2026. Contestațiile pot fi înregistrate în zilele de 5 și 6 martie, conform calendarului oficial.

În perioada 25 februarie – 3 martie, cererile profesorilor aflați în restrângere de activitate au fost înregistrate la inspectoratele școlare, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026.

Pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, cererile profesorilor aflați în restrângere de activitate se depun din 26 februarie și până pe 6 martie.

Punctajele publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Punctajele publicate de Inspectoratul Școlar Brașov

Punctajele publicate de Inspectoratul Școlar Cluj

Punctajele publicate de Inspectoratul Școlar Iași

Punctaje publicate de Inspectoratul Școlar Neamț

Punctajele publicate de Inspectoratul Școlar Timiș

Calendarul pentru completarea normei didactice și pentru restrângerea de activitate, conform metodologiei-cadru

5) Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului școlar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate:

a) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;

b) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2025;

c) afişarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE și pe paginile web ale acestora (dacă există) a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare; Termen: 24 februarie 2025

d) înregistrarea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, cadrelor didactice aflate în reducere de activitate, la inspectoratele şcolare; verificarea și avizarea dosarelor depuse de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 25 februarie-3 martie 2025

e) afișarea pe pagina web a inspectoratului şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluționarea reducerii de activitate; Termen: 4 martie 2025 

f) înregistrarea contestațiilor la punctajele acordate; Perioada: 5-6 martie 2025

g) soluționarea contestațiilor la punctajele acordate, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 7 martie 2025

h) organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar; Perioada: 4-7 martie 2025

i) depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE; Perioada: 26 februarie-6 martie 2025

j) analiza în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE a solicitărilor și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 10 martie 2025

k) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, la unitatea de învățământ/CJRAE/CMBRAE, privind acordurile/acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către personalul didactic care solicită transfer consimțit între unitățile de învățământ; Perioada: 10-11 martie 2025

l) soluționarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu pentru transfer emise de unitățile de învățământ/ CJRAE/CMBRAE în consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 12 martie 2025

m) depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 10-13 martie 2025

n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

  • (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie pe perioadă determinată;
  • (ii) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer;
  • (iii)cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată;
  • (iv)cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată; Termen: 14 martie 2025

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a reducerilor de activitate; Perioada: 17-18 martie 2025

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar; Termen: 19 martie 2025

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 19-24 martie 2025 

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Inspecțiile speciale, pentru profesorii care intră în restrângere de activitate de la 1 septembrie, se desfășoară în perioada 4-7 martie / Calendarul complet
Lista profesorilor care intră în restrângere de activitate din anul școlar 2025-2026, publicată de inspectoratele școlare
Completare normă didactică și restrângere de activitate 2025. Profesorii pot depune cererile din 25 februarie / Calendarul complet și model de cereri


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții SNSPA învață în format online până la finalul semestrului II, adică până în 3 iunie, a decis Senatul Universității / Examenele se vor susține cu prezență fizică, iar SNSPA va veni în sprijinul studenților pentru a găsi soluții pentru cazarea acestora

Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a adoptat, în ședința din 18 martie 2022, hotărârea privind modalitatea de desfășurare a cursurilor în semestrul al doilea, până la…
Vezi articolul

Un elev navetist de la Liceul Sportiv din Constanța susține că a fost nevoit să plătească din banii săi drumul la școală, după ce șoferul i-a refuzat abonamentul gratuit pe motiv că avea geanta cu echipament și nu ghiozdan: Mi s-a spus că abonamentul este pentru școală, nu pentru antrenamente

Un elev navetist al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, care mergea spre casă pe ruta Constanța – Medgidia susține că a fost nevoit să-și plătească biletul cu banii săi…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu, a refuzat să aloce 10 milioane de lei din fondul de rezervă pentru vaccinarea copiilor anti-rujeolă și anti-poliomielită pe motiv că nu a fost explicată urgența situației

O adresă trimisă de la Ministerul Finanțelor în 6 august către Ministerul Sănătății, consultată de G4Media.ro, arată că Finanțele – minister condus atunci interimar de Florin Cîțu – au refuzat…
Vezi articolul

La Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cinci facultăți din 15 vor avea activități doar față în față, unele vor face online până la limitele maxime admise, la studiile de licență

Cinci dintre cele 15 facultăți ale Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu profile deopotrivă teoretice și aplicate, au optat să facă exclusiv față în față activitățile de curs, de…
Vezi articolul