QS World University Rankings by Subject – Cel puțin 10 domenii academice de la Universitatea Babeș-Bolyai, cotate în top / Psihologia este pe poziția 251-300

1.018 vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Cel mai utilizat ranking universitar internațional, clasamentul Quacquarelli Symonds 2022, a inclus cel puțin 10 domenii academice ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pe poziții superioare, potrivit unui comunicat al instituției.

Sunt remarcate domenii ca Psihologia, pe poziția 251-300, Limbi Moderne, 251-300, Matematica 301-350 sau Inginerie chimică – tot pe pozițiile 301-350.

Domeniul științific/academic specificPoziția  internaționalăPoziția națională
Psihologie251-3001 (și singura din țară)
Matematică301-3501
Inginerie chimică301-3501
Business & Management351-4001
Limbi moderne251-3001=
Știinta computerelor/Informatică451-5001=
Economie & Econometrie451-5002
Chimie601-6302
Medicină601-6502
Științe agricole351-4002
Date UBB

„Mă bucur să văd că, din cele 14 domenii științifice/academice specifice în care apare România, UBB se regăsește în 10, unde ocupă prima (cel mai des) sau a doua poziție în țară. Era și normal ca universitatea cea mai mare și complexă a țării să fie în cele mai multe domenii științifice/academice specifice incluse în ranking, dar mă bucură mai ales poziționarea obținută. Așadar, aceasta este încă o confirmare, dacă era nevoie, că tinerii din țară au la UBB un loc unde pot studia eficient și/sau face cercetare avansată fără a fi nevoie să plece din țară pentru asta, iar cei din străinătate au un loc unde se pot forma academic după un model competitiv internațional”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând că „toate universitățile românești mai au de lucru pentru a progresa, a se menține sau a pătrunde în elita academică identificată de rankingul QS (să nu uităm că în lume există aproximativ 30000 de instituții de învățământ superior, dar în acest ranking au pătruns doar 1543). Așa cum spune reprezentantul QS în textul de lansare a acestui ranking, pe lângă internaționalizare și relația cu societatea (industria), factorul cheie al succesului în astfel de demersuri este reprezentat de susținerea financiară predictibilă pe măcar 10 ani; ministerul de specialitate a început de doi ani un astfel de proces de susținere a cercetării în universități, care însă trebuie crescut în ceea ce privește bugetul și calitatea distribuirii acestuia și proiectat pe minimum 8 ani înainte de a face analize evaluative de impact”.

În domeniile științifice/academice largi, lucrurile se prezintă pentru UBB astfel: Art&Humanities (451-500 internațional și 1 național împreună cu Universitatea din București, fără altă prezență românească); Natural Sciences (451-500 internațional și 1 național împreună cu Universitatea din București, fără altă prezență românească) și Social Sciences & Management (401-500 internațional și 1 național, fără altă prezență românească). În celelalte domenii științifice/academice largi România nu este reprezentată (Life Science & Medicine) sau este reprezentată de câteva universități tehnice (Engineering).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LSRS: Reacțiile pe tema proiectului de burse pentru studenții din străinătate sunt premature și vin din partea unor colegi pentru care colaborarea în vederea ameliorării efectului de brain drain nu a fost până acum o prioritate

Liga Studenților Români în Străinătate (LSRS) a reacționat astăzi în legătură cu proiectul de finanțare a studiilor în străinătate pentru tinerii români, propus de consilierul premierului Mara Mareș. „Suntem surprinși…
Vezi articolul

Comisia pentru finanțarea învățământului superior – CNFIS va fi coordonată de o direcție a Ministerului Educației, va avea atribuții suplimentare, dar mai puțini membri – proiect

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), forul care recomandă felul în care să fie finanțate universitățile din România, devine Comisie aflată sub coordonarea unei direcții a Ministerului Educației, va…
Vezi articolul

Lovitură dată de UDMR în educație: Toate universitățile trebuie să organizeze admitere în limba minorităților la facultate, masterat sau doctorat. Miclea: Încalcă autonomia universitară și pune sub semnul întrebării angajamentul studentului de a studia în română

Minoritățile ar putea de acum înainte să susțină examenele de admitere la orice facultate, program de master și doctorat în limba maternă, stabilește un proiect de lege inițiat de UDMR,…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Mureş, obligat de instanţă să includă Liceul Universității de Medicină  „George Emil Palade” în reţeaua şcolară / Decizia nu este definitivă

Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Mureş a obligat, vineri, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş să emită un act administrativ de includere în reţeaua şcolară a Liceului UMFST, înfiinţat…
Vezi articolul

Actori consacrați vor citi texte din scrierile autorilor români clasici și contemporani, iar participanţii care vor fi apoi și profesori evaluatori vor scrie după dictare. Ziua Limbii Române, celebrată în mod inedit, pe 31 august, la UMFST „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Înscrieri pentru diploma de participare (P)

Istoria unei limbi este istoria unei civilizații, iar o „stare de limbă” reprezintă reconstituirea altei „stări de limbă”, anterioare, aşa cum afirma Eugen Coşeriu. Limba română literară, având la bază…
Vezi articolul