Raport OCDE, învățământul superior. Daniel David: Din păcate, noi n-am implementat bine sistemul Bologna și ne mirăm că-n unele domenii absolvenții n-au o legătură cu piața muncii

Ministrul Educației Daniel David spune că din cauza faptului că „România n-a implementat bine sistemul Bologna”, acum în unele domenii, absolvenții de facultate nu au legătură cu piața muncii. El a subliniat că la nivel de licență trebuie să fie o introducere într-un domeniu care îți permite un spectru mai larg de ocupații, iar specializările să se facă apoi nivel de masterat și doctorat. Daniel David a făcut aceste declarații la lansarea noului Raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind Educația și Competențele în România, document publicat astăzi, 27 mai.

• Raportul cere „continuarea” și „accelerarea” reformelor, dar și reforme noi pe toate palierele educației, la 2 ani după adoptarea noilor Legi ale învățământului preuniversitar și superior și după un deceniu de pregătiri de reformă, care lasă România în coada majorității clasamentelor internaționale întocmite de OCDE.

Ministrul Educației a spus că „în unele domenii absolvenții de facultate nu au legătură cu piața muncii”, iar motivul este faptul că nu am implementat bine sistemul Bologna.

Daniel David a explicat că „ciclul Bologna a venit cu o filosofie, pe care noi am uitat-o. A venit cu ideea că la nivel de licență, în afara acestor zone vocaționale, este o introducere generală într-o profesie, într-o specializare, exact cum este under graduate în Statele Unite. Și după ce ai intrat în această logică, într-o anumită profesie, specializarea ar fi trebuit făcută la nivel de masterat și doctorat. Din păcate, noi n-am implementat bine Bologna. Ce a fost la licență în 4-5 ani am dus în 3 ani și noi ținem legătura tot la nivel de licență. Și după aceea ne mirăm că-n unele domenii n-ai o legătură cu piața muncii. (…) Numai noi avem cumva ideea că dacă ești inginer, trebuie să fii inginer”.

• Procesul de la Bologna urmărește să asigure o mai mare coerență a sistemelor de învățământ superior din Europa. România a aderat în 2005. În cadrul Spațiului european al învățământului superior, toate țările participante au fost de acord printre altele să introducă un sistem de învățământ superior cu trei cicluri: licență, masterat și doctorat.

Ministrul Educației a prezentat 3 propuneri legate de sistemul superior de învățământ din România. Unul este legat de diferențierea misiunii universităților. „O problemă majoră pe care a remarcat-o și raportul OCDE si pe care am comentat-o și eu, este legată de diferențierea misiunii universităților. (…) Nu folosești aceleași criterii pentru a analiza și a clasifica toate universitățile din România pentru că au misiuni și profiluri diferite”, a mai spus David.

Raportul OCDE analizează stadiul reformelor din domeniul educațional și situația generală din învățământul românesc, prin comparație cu situația din țările membre. Iar pe baza acestor analize formulează o serie de recomandări în mai multe domenii-cheie, aferente fiecărui ciclu de învățământ, de la cel timpuriu la cel universitar, precum și o serie de recomandări-cadru de măsuri la nivel de politici educaționale. Vezi aici principalele puncte atinse pentru învățământul superior.

Redăm discursul integral al ministrului Daniel David

Daniel David: În primul rând, cred că cu toții suntem de acord că ne întrebăm de ce există universități. Ce ar trebui să facă o universitate în lumea asta? Păi, o universitate ar trebui să formeze resursă umană înalt calificată care să acopere nivelurile de calificare 5,6,7 și 8. Opt e doctorat, master, 5 și 6 licență: scurtă durată sau lungă durată. Asta trebuie să facă o universitate. Deci resursă umană înalt calificată. Ce-i cu resursa asta umană? Care e legătura resursei umane cu piața muncii? Întotdeauna există această discuție.

La nivel de licență, calificări de 5 și 6 acolo unde profilurile sunt mai vocaționale în sens general, nu în sensul artelor. Adică în zona artistică, dar și în zona medicală, în zona ingineriei, acolo legătura cu piața muncii trebuie să fie foarte puternică, chiar de la absolvirea programului de licență. Te uiți în ce măsură acei absolvenți sunt integrați pe piața muncii în domeniul în care au studiat, dar în celelalte domenii nu uitați că ciclul Bologna a venit cu această filosofie, dar noi am uitat-o. A venit cu ideea că la nivel de licență, în afara acestor zone vocaționale, este o introducere generală într-o profesie, într-o specializare, exact cum este under graduate în Statele Unite. Și după ce ai intrat în această logică, într-o anumită profesie, specializarea ar fi trebuit făcută la nivel de masterat și doctorat. Din păcate, noi n-am implementat bine Bologna. Ce a fost la licență în 4-5 ani am dus în 3 ani și noi ținem legătura tot la nivel de licență. Și după aceea ne mirăm că-n unele domenii n-ai o legătură cu piața muncii. Mai și vine cineva și ne evaluează: ai terminat, nu știu, comunicare. Păi lucrezi în domeniul comunicării? Poate da, dar pot lucra și într-un alt domeniu apropiat. Multe ocupații pe care le pot face cu aceeași calificare. Numai noi avem cumva ideea că dacă ești inginer, trebuie să fii inginer. Sigur-i mai rară situația, că e zonă vocațională, dar poate ești jurnalist, ca un faimos jurnalist român. Deci, altfel spus da, legătura cu piața muncii trebuie să fie puternică la nivelul de calificare 5 și 6, mai ales în zonele mai vocaționale.

Dincolo, trebuie să fie o introducere într-un domeniu care îți permite un spectru mai larg de ocupații, iar specializările se fac la masterat și doctorat. Bun, cei care au masteratul și doctoratul, calificările 7 și 8, aștepți altceva de la ei, nu doar să se integreze pe piața muncii. Eu mă aștept să schimbe piața muncii, să inoveze, să dinamizeze piața muncii. Asta trebuie să facă un absolvent de doctorat sau de masterat. Și atunci universitățile, dacă ne-am înțelege în această logică care a fost gândită încă din 2004, sau 2005, când am introdus modelul Bologna în țară, n-am fi avut mereu aceste discuții: «lucrează în domeniu în care au terminat? Au legătură cu piața muncii?» Unele au în anumite domenii, au în alte domenii. Legătură nu e atât de clară, fiindcă nu se adaptează, ci inventează și creează noi medii, în unele domenii, legătura între calificare și ocupație e foarte directă, în alte domenii nu e o legătura atât directă cu aceeași calificare iei mai multe ocupații. Și dacă înțelegem lucrul ăsta, atunci începem să ne așezăm bine și universitățile. 

Doi: Sigur, într-o universitate e foarte important să te ocupi nu numai de formarea resursei umane, ci și de cunoaștere. Și ce facem? Generăm cunoașterea prin cercetare, dezvoltare, inovare, o utilizăm prin relație cu societatea și demersuri inovative și o diseminăm prin educație. Asta trebuie să facă o bună universitate. Ce se întâmplă în acest moment în sistemul nostru de învățământ superior? O problemă majoră pe care a remarcat-o și raportul OCDE si pe care am comentat-o și eu, este legată de diferențierea misiunii universităților. Noi trebuie să ne asumăm în diverse universități, misiuni foarte clare, fiindcă nu trebuie să facem toți același lucru. Diferența de valoare nu ține de misiunile pe care ți le-ai asumat, cât de bine faci misiunea pe care ți-ai asumat-o. Spre exemplu, în raportul OCDE am văzut că analizează cele trei categorii pe care le avem și în lege universități de educație, universități de educație și cercetare și universități de educație și cercetare avansată. Dar raportul OCDE spune foarte clar că această determinare nu trebuie făcută de sus în jos, cum am încercat, de exemplu, raportul ARACIS-ului în care am încercat să măsurăm tot felul de lucruri, să stabilim care universitate ce tip de misiune trebuie să aibă, ci cum am spus eu în raportul pe care l-am prezentat, întrebăm universitatea: ce categorie îți asumi? ce misiune îți asumi de acolo? că asta are după aceea o mulțime de consecințe.

Dacă ai o misiune de educație te aștepți să fie foarte focalizată pe resursă mare necesară în zonei respective, să aibă demersuri antreprenoriale, să aibă legături duale cu companiile din zona respectivă. Cercetarea este și contează dar într-o logică educațională. Adică faci cercetare pentru a transfera cunoaștere în procesul educațional. Și o țară are nevoie de astfel de universități. În lege apare a doua categorie educație și cercetare avansată. Ei aici, care e diferența? Că deja cercetarea n-are doar o funcție educațională. Educația începe să aibă și scopul de a produce cunoaștere în funcție de problemele teoretice și practice care există în regiunea respectivă, te conectează din nou cu rezolvarea unor probleme de acolo, inclusiv în relație cu mediul socio-economic. Iar în zona de educație și cercetare avansată te aștepți că educația este schimbată.

Educația nu se face în formula clasică, dacă vreți, de predare, fie și atractivă, cu metode moderne, ci educația se face prin cercetare, iar cercetarea abordează mai degrabă probleme care sunt și de interes global, nu numai de interes local sau regional. 

Repet, o categorie nu este mai importantă ca alta. Dimpotrivă. Cred că dacă ne asumam misiunile foarte clar putem fi evaluați mai bine, fiindcă eu nu mă aștept ca la universitate, care intră în categoria de educație sau educație și cercetare, să te apuci să îi întyrebie în rankingul și să te apuci să intrebi de nu știu citări web of Science. După cum la Universitatea de Cercetare Avansată parcă nu contează atât de mult dacă oamenii sunt în primul rând în la locurile de muncă, în zona în care se află universitatea, că poate sunt în toată lumea sau în toată țara.

Deci, asta înseamnă, după mine, o diferențiere a misiunilor și asta ne permite să facem o diferențiere, cum spunea OCDE-ul și pe orizontală – legătura cu diverse misiuni, cu societatea, și pe verticală, dacă vrem să o facem, în cadrul fiecărei categorii poți să stabilești anumite ierarhii, dacă chiar ții, dar în cadrul fiecărei categorii ai criterii diferite. Nu folosești aceleași criterii pentru a analiza și a clasifica toate universitățile din România că au misiuni și profiluri diferite. Deci, acesta este un punct important pe care l-a discutat și OECD-ul, cu diferențiere a misiunilor și cred că soluția propusă este una acceptabilă. 

Ce am mai discutat eu în raport în zona învățământului superior se leagă de fragmentare atât între universități, cât și între universități și ceilalți actori din cercetare, dezvoltare, inovare. Și am spus că eu, ca ministru, văd că trebuie să susțin concentrarea academică, dar concentrarea academică trebuie susținută de jos în sus.

Cei care doresc să o facă vor fi susținuți cu resurse financiare. Nimeni nu intenționează, cel puțin eu, ca ministru, să fac o concentrare academică de sus în jos, fiindcă asta, de obicei, generează tensiuni, frustrări și nu duce la o nouă structură care să aibă consecințe, dacă vreți, pozitive, cu calitate bună a vieții oamenilor în comunitatea academică. 

Trei: O problemă mediul universitar românesc este că a moștenit cumva structurile mai vechi dintr-o logică comunistă în care ne-am încorsetat. Adică, într-o universitate nu puteai, în principiu, avea masterat într-un domeniu dacă n-aveai licență în domeniul respectiv și nu putea avea școli doctorale dacă nu aveai masterat în domeniul respectiv. De aceea toate universitățile noastre sunt piramidale. Că întotdeauna sunt mai mult studenți la licență, mai puțini la master și foarte puțini la doctorat.

În timp ce dacă vrei să fie o universitate de cercetare avansată și educație, piramida în toată lumea asta este răsturnată, în sensul că universitățile trebuie să aibă libertatea să facă masterate în domenii în care n-au programe de licență și școli doctorale în în domenii care n-au masterat. De ce? Fiindcă nu contează criteriu birocratic, contează calitatea. Care diferența dacă am o școală doctorală care îndeplinește toate criteriile de calitate într-un anumit domeniu, de ce să nu facă universitate respectivă studii doctorale, chiar dacă n-are licență în domeniul respectiv? E o chestie birocratică, nu este o chestie care ține de calitate și nu întâlnim constrângerea asta niciunde. Și-am propus să eliberăm universitățile să aibă această libertate de organizare a programelor. 

Apoi, sigur, contează foarte mult care-i modalitatea de admitere. Ați văzut discuții peste discuții. Dăm examene, luăm bacalaureat-ul ca punct de start, cum intrăm în universitare?

OCDE-ul spune că ținând cont de faptul că avem puține absolvent de studii superioare raportat la populația generală, ar trebui să simplifică procesul de admitere, să facem mai transparent, nu să scădem calitatea, dar mai simplu și mai transparent. Eu am propus în raportul de diagnostic altceva. A spus că fiecare universitate are niște referințe în diverse programe la nivel internațional, ne raportăm la niște programe. Dacă spui că referința ta este, nu știu care universitate foarte performantă de la nivel internațional și aia face admiterea într-un anumit fel, de ce nu faci și tu la fel? Și într-o universitate ar putea, ca modalitate, modalitățile de admitere să fie foarte diferite în funcție de specializări. Nu poți să ai aceeași același mod de admitere la psihologie și la nu știu, la medicină veterinară, dacă ar fi în aceeași universitate sau cu ingineriile.

Deci noi trebuie să ne uităm care-s practicile pentru un anumit domeniu la nivel internațional cele mai bune practici și să le folosim și noi. Ca să nu ne batem aici, că vine un ministru, spune fără examen de admitere din conținut nu se poate și începem industria meditațiilor și nu învățământul superior. Altul vine și spune lasă aia, merge dosarul, ce punem în dosar? Nota la bacalaurealul, vine OCDE-ul și spune știi, o evaluare cam punctuală, nota la bacalaureat, iarăși pentru a greva traseul educațional al unui tânăr. Hai să ne uităm ce fac alții în fiecare domeniu și să ne lăsăm și noi această libertate. 

De asemenea, un alt aspect pe care l-am surprins este cel legat de rata mare a abandonului școlar.

Într-o analiză cred că făcută de UEFSCDI din urmă cu câțiva ani, între dacă raportăm intrările la ieșiri,la ieșiri mă refer că ți-ai luat efectiv diploma, nu numai că ai terminat cei trei sau 4 ani sau 5 ani și ți-ai dat examenele, rata de abandon este foarte mare, aproape ca analfabetismul funcțional în zona testelor PISA, în jur de 40% dacă țin bine minte. Deci este clar că avem de lucru, fiindcă noi avem puțini absolvenți și pentru că nu vin mulți în mediul prin învățământul superior, dar și din cei care vin, foarte mulți renunță. Acum nu cred că sunt neapărat 42% pentru că s-ar putea ca unii să fie mai multe programe și atunci renunță la un program, dar își continuă într-un alt program, dar oricum rata de abandon este foarte mare.

Și dacă, dacă înțelegem aceste lucruri, atunci putem construi o arhitectură a unui învățământ superior în care recunoaștem că țara are nevoie de universități cu profiluri diferite, în care toate sunt importante, le facilităm diverse mecanisme. Iar dacă vrem neapărat să facem ierahizări și clasificări pe verticale, le facem în cadrul unor categorii, nu puse la pachet toate universitățile ei. Cam asta a fost în sinteză, ca să spun așa, propunerea legată de învățământ superior. Sigur că raportat și alte detalii și alte lucruri, dar cred că punctele esențiale care țin de arhitectură sunt acestea. 

Poate ultimul pe care vreau să-l mai povestesc este acela legat de traiectoria tenure track. Vedeți noi, când îi angajăm, suntem rectori aici, scoatem două tipuri de posturi: posturi pe perioadă nedeterminată, posturi pe perioadă determinată pentru intrarea în sistem. Pentru tineri și pentru intrarea în sistem cam strângem din dinți că scoatem post pe perioadă nedeterminată, că nu știm cine o să vină și cum o să fie.

Și atunci, pentru tineri începem să scoatem puține posturi pe perioadă nedeterminată, scoatem mai multe pe perioadă determinată, să-i testăm puțin, să vedem. E o strategie bună, numai că tânărul când și-a terminat timpul, ca să spun așa, adică postul pe perioadă determinat de doi sau 3 ani ajunge la sfârșit. Ce face? iese din sistem și trebuie să dea un alt concurs pe un alt post. Fiindcă noi încă avem într-o lege veche prezentată ideea de promovare în carieră, dar nu în trecerea de la determinat, la nedeterminat.

 Și atunci am propus ca pe lângă astea două mecanisme pe care le păstrăm, nu vrea nimeni să schimbe nimic aici, să avem un al 3-lea mecanism care practic este cel mai răspândit în spațiu vestic, în primul rând american: tenure track și care mie mi se pare combină cel mai bine grija față de om și siguranța omului, dar și grija față de calitatea mediului educațional.

Adică omul vine și spune tenure track. Ce înseamnă 3 ani determinat și după 3 ani, în urma unei evaluări, treci pe nedeterminat, dacă ai trecut standardele minimale. Omul  acela, în primii 3 ani trebuie să fie bun. Îl evalueze anual, la 3 ani l-a evaluat din nou și l-ai trecut nedeterminat, fără să mai trebuiască să iasă din sistem și să mai dea un alt concurs. Deci cred că este un mecanism simplu, cândva funcționa. Eu când eram la început de carieră, era dacă țineți minte, cred că mulți am prins situația. Era situația de preparator, erai preparator și nu mai dădeai un examen pentru asistent, dacă era o evaluare pozitivă din partea catedrei și așa mai departe, treceai pe în zona de a cel puțin așa am prins-o eu.

Poate în alte situații trebuia dat examenul, dar mecanismul tenure track este unul care ajută tinerii, încurajează rectorii să scoată posturi, că dacă știu că e tenure track, îl scot (n. Red postul), iar dacă dă greș, îl pot testa în primul an, în al 2-lea an, în al 3-lea an și decid în al treilea an, dacă vreau să-l păstrez să treacă pe nedeterminat. 

E unul din mecanismele pe care le-am propus. Deci scurt spus: avem universități ambițioase, avem universități cu mare potențial și asta se vede în ambiția noastră în diverse rankinguri. Se vede în alianțele europene care suntem implicați.

Numai că, eu cred că nu-i bine să ne ambiționăm toți în aceeași direcție, că ne frânăm unii pe ceilalți și nu ne respectăm unii pe ceilalți. Fiecare când e intr-o poliție de putere mai schimbă criteriile, ba de evaluare, bani, de finanțare. Ce-ar fi să ne asumăm misiuni și lucrurile de evaluare-finanțare, diferențieri să le discutăm în cadrul unor categorii, nu în spectru mare, in spectru general, fiindcă n-ai cum compara universitate dintr-un mare centru universitar din București, cu universitate emergentă dintr-un oraș mai mic, care e importantă în sine, e importantă să fie acolo, pentru că prin prezența e acolo, dinamizează mediul socio economic, îi ține pe tineri în zonă și nu creem universitățile din centre istorice, nu facem pustiu în jurul nostru, dar nici nu le pot trata după aceleași criterii, că au istoric și misiuni diferite. M-aș opri aici să văd și perspectiva OCDE-ului și după aceea, dacă sunt întrebări și comentarii, le discutăm”.

 Recomandările OECD – Învățământ superior

Egalitate:

• Prioritizarea elementelor de necesitate, claritate și consistență în alocarea fondurilor publice pentru studenți
• Simplificarea și extinderea rutelor de acces în învățământul superior
• Creșterea eforturilor de a asigura accesul la acest tip de studii pentru tineri din afara marilor orașe

Calitate:

• Stabilirea unor cadre naționale clare pentru diferențierea orizontală și verticală a universităților
• Dezvoltarea unei strategii mai flexibile și bine țintite pentru asigurarea externă a calității în învățământul superior

Guvernanță:

• Re-echilibrarea finanțărilor pentru a sprijini mai bine instituțiile de învățământ superior
• Clarificarea viziunii României în ceea ce privește studiile universitare profesionale
• Acțiuni care să sporească nivelul de încredere în sistemul universitar  

4. Competențe și piața muncii

Calitate:

• Creșterea relevanței educației și formării adulților în conformitate cu nevoile de pe piața muncii
• Întărirea competențelor de bază, inclusiv digitale, la nivelul populației

Egalitate:

• Creșterea accesului la educație și formare pentru adulți, printr-o participare sporită a sectorului privat
• Creșterea participării la educație și formare prin recunoașterea studiilor anterioare și prin creșterea nivelului de informare cu privire la oportunitățile existente

Guvernanță:

• Coordonare, cooperare și colaborare în domeniu, la nivelul întregului guvern
• Creșterea partajării de date și îmbunătățirea deciziei politice pe bază de dovezi, în sprijinul educației și formării adulților

Citește și:

Ministrul Educației, Daniel David: Nu avem suficienți studenți, legături destul de puternice cu piața muncii și spirit antreprenorial. Este clar că trebuie să schimbăm zona de învățământ superior și cercetare

În prezent, învățământul superior este, pentru majoritatea tinerilor, singura opțiune în România, spune Andreas Schleicher, OCDE: Mulți renunță la facultate, investesc timp și bani, dar nu obțin o diplomă / Dacă ar găsi programe care să le răspundă nevoilor, este mai puțin probabil să abandoneze complet sistemul