Reclamele la jocuri de noroc ajung sistematic la elevii de liceu: 20% dintre minorii-„jucători” spun că au fost convinși în mod direct de publicitate și de influenceri să încerce astfel de activități – studiu

192 de vizualizări
țigări electronice în școli
Foto: © Mohd Hafiez Mohd Razali | Dreamstime.com
Publicitatea la jocuri de noroc ajunge zilnic sau săptămânal, în mediul online, la majoritatea liceenilor, conform adolescenților participanți la un studiu dat recent publicității, realizat de Centrul de Studii în Idei Politice. Iar unul dintre zece liceeni care au încerce astfel jocuri spune că reclamele l-au convins în mod direct să o facă, într-o măsură similară mesajelor transmise de influenceri, arată studiul citat.
  • Studiul „Betting on a better future – Un studiu privind jocurile de noroc în rândul adolescenților din România” a fost publicat în iunie și semnalat de HotNews.ro, recent, aici. Cercetarea realizată de Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP), cu sprijinul Ambasadei Franței și al Institutului Francez, include o componentă extinsă de prezentare a cadrului economic și de reglementare din România și din alte țări, precum și rezultatele unui sondaj în rândul liceenilor.
  • Despre cercetarea sociologică, se menționează că s-a desfășurat online, în decembrie 2024-februarie 2025, în rândul a 942 de liceeni (respondenți validați), datele fiind ponderate pentru a reflecta structura publicului vizat. Marja de eroare estimată este de +/-3,2% pentru un nivel de încredere de 95%.

Una dintre temele atinse în analiza citată este rolul publicității în atragerea minorilor către jocuri de noroc, deși, teoretic, legea interzice accesul acestora la astfel de activități.

Sursa: Raport CeSIP – Jocuri de noroc liceeni 2025

Dacă majoritatea celor care au apelat la jocuri de noroc (59,84%) spun că au fost determinați de către prieteni să încerce, aproape 10% spun că au fost determinați de reclame și aproximativ tot atât – de către influenceri. 

Potrivit studiului, „publicitatea digitală este factorul principal de expunere: adolescenții văd reclame zilnic sau săptămânal pe rețelele sociale, site-uri frecventate și panouri stradale.

Cei cu expunere ridicată au o probabilitate cu peste 10% mai mare de a practica jocuri de noroc față de cei care nu sunt expuși”.

Principalele canale de expunere a adolescenților la astfel de reclame, potrivit participanților la studiu, sunt:

  • Rețelele de socializare (Instagram, Facebook, TikTok etc.),
  • Site-urile web accesate frecvent de tineri,
  • Televiziunea,
  • Panourile publicitare stradale,
  • Jocurile online cu elemente de tip gambling.
Sursa: Raport CeSIP – Jocuri de noroc liceeni 2025

Aceeași analiză arată că cele mai multe reclame la jocuri de noroc sunt văzute zilnic sau săptămânal în mediul online (rețele de socializare, site-uri web). Un impact substanțial au chiar și canalele prin care cei mai mulți liceeni spun că nu au fost „niciodată” expuși la publicitate pentru jocuri de noroc – televiziunea și jocurile online, unde, într-o manieră similară celorlalte canale, mai bine de jumătate spun, totuși, că au fost expuși zilnic sau săptămânal la astfel de mesaje.

Sursa: Raport CeSIP – Jocuri de noroc liceeni 2025

Potrivit studiului, „analiza comparativă a adolescenților cu expunere ridicată (vizualizare săptămânală sau zilnică) versus expunere scăzută (vizualizare rară sau niciodată) arată o diferență clară: Adolescenții cu expunere ridicată la reclame pentru jocuri de noroc sunt semnificativ mai predispuși să participe la activități de joc de noroc. Diferența de prevalență a fost de peste 10 puncte procentuale între grupurile analizate.”

Citește și:
Semne ale dependenței de jocuri de noroc la tineri, de la psihologul Diana Gheletiuc
Elevii nu au voie să folosească țigări electronice în școli sau să organizeze și să participe la jocuri de noroc, chiar și în cadrul activităților extrașcolare organizate de profesori – prevederi în ROFUIP 2024
Organizația Salvați Copiii cere Parlamentului României interdicția oricărei forme de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online. Sălile de jocuri de noroc să fie la o distanță de cel puțin 300 de metri de școli, solicită organizația – documente
Bulgaria a interzis cele mai multe forme de publicitate la jocurile de noroc, inclusiv pe panourile publicitare din apropierea școlilor

Foto: © Mohd Hafiez Mohd Razali | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Iar prietenii au fost influentati de reclame sau influenceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

RANKING Times Higher Education după domenii de studiu 2026: O singură universitate românească răzbate în prima jumătate a unui clasament, restul sunt în jumătatea inferioară. Universitățile românești au rezultate modeste, deși își extind prezența / UBB are cele mai multe apariții

Universitățile românești și-au extins prezenta în cel mai nou clasament al universităților după domenii de studiu – Times Higher Education Rankings by Subject 2026, dat publicității miercuri. Dar ele continuă…
Vezi articolul

Școala pe repede înainte. Elevii români raportează printre cele mai mari scăderi, în rândul țărilor membre și candidate OCDE, în ceea ce privește sprijinul primit de la profesori în procesul de învățare. Diferențe majore 2012-2022 în cazul profesorilor care explică „până când lecția este înțeleasă” – analiză pe baza datelor PISA

Procentul elevilor români de 15 ani care spun că profesorii le explică o lecție până când aceasta este înțeleasă cum trebuie este sub media internațională, și cunoaște una dintre cele…
Vezi articolul

Să-i înveți pe elevi cum să repete și să învețe materia în timp, în locul practicilor de tip “îngrășat porcul în ajun”, un pas-cheie pentru depășirea impresiilor greșite pe care elevii le formează despre însușirea materiei – studiu

Elevii care preferă tehnici de învățare precum citirea și recitirea materialelor în sesiuni aglomerate de învățare vor eșua în a reține informația, pe când cei care știu să-și controleze practicile…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Nu contează atât de mult ce face viața din noi, contează mai mult ce facem noi cu ceea ce a făcut ea din noi. E o dovadă lașitate să invoci mereu nu știu ce traumă din trecut ca să nu mai faci nimic. Soluția e în registrul acțiunii

„Nu contează atât de mult ce face viața din noi, contează mai mult ce facem noi cu ceea ce a făcut ea din noi”, spune profesorul Mircea Miclea, parafrazându-l pe…
Vezi articolul

Top 10 licee din București, preferate de elevii de clasa a VIII-a: în 2025 Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, școală-pilot, e pe podium – studiu CMBRAE / Colegiul Național „Elena Cuza”, cu profil pedagogic, primul în preferințe pe segmentul vocațional

Pe primele trei locuri în preferințele elevilor bucureșteni sunt Colegiile Naționale „Gheorghe Lazăr”, ”Gheorghe Șincai” și „I.L Caragiale”, în anul școlar 2024-2025, potrivit raportului întocmit de Centrul Municipiului București de…
Vezi articolul