Recomandări pentru Bacalaureat 2025 la Limba română, de la profesoara Adelina Beldugan și modele de subiecte. „Deși trei ore par suficiente, în sala de examen acestea se scurg foarte repede”

[jp_post_view]
Adelina Beldugan / Foto: Arhiva personală
Mai multe recomandări practice pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Bacalaureatul 2025 au fost făcute pentru publicul Edupedu.ro de profesoara Adelina Beldugan de la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung. Aceasta le oferă elevilor sfaturi punctuale despre redactare, organizarea timpului, respectarea baremelor și abordarea fiecărui subiect în parte.

„Este firesc ca presiunea examenului să fie mare în acest moment, mai ales pentru cei care au înțeles că Bacalaureatul trebuie tratat cu seriozitate”, afirmă Adelina Beldugan. Profesoara recomandă recapitularea pe bază de schițe conforme baremului, exersarea redactării în condiții de examen și respectarea cerințelor specifice pentru fiecare subiect.

  • Elevii de clasa a XII-a susțin proba obligatorie la Limba română. Elevii din liceele cu predare în limba maghiară au subiecte diferențiate din acest an. În 2025, proba la Limba și literatura română este programată marți, 10 iunie – calendarul integral, mai jos în articol.

„Cronometrați-vă când rezolvați! […] cu un bun antrenament pe care îl puteți face chiar acum, vă asigurați că timpul vă este aliat și nu dușman de temut”, adaugă aceasta. În ceea ce privește subiectul I A, subliniază că „lipsa punctului final este «taxată» în barem cu un… punct”.

Pentru eseul de la subiectul al III-lea, recomandarea este clară: „Respectați pe cât posibil ordinea cerințelor din barem! Acest fapt face ca eseul să fie mai ușor de urmărit”. La final, mesajul profesoarei este unul de susținere: „Urez succes, putere de concentrare și inspirație tuturor elevilor care susțin Bacalaureatul în această sesiune”.

  • Seria de articole cu sfaturi pentru probele de BAC 2025 poate fi accesată aici – edupedu.ro/tag/sfaturi-bac/ și se va actualiza pe măsură ce publicăm ghidurile cu indicații de la profesori.
Redăm integral recomandările profesoarei Adelina Beldugan pentru BAC 2025 Română:

„Sunt convinsă că în aceste momente presiunea examenului a atins cote maxime, este firesc să se întâmple acest lucru, mai ales în cazul elevilor care au înțeles că Bacalaureatul trebuie tratat cu seriozitate. Mai este foarte puțin timp până la proba de limba și literatura română, dar suficient pentru a recapitula toate operele din programa de Bacalaureat, ajutându-vă de o schiță care să respecte cerințele din baremul de corectare. În plus, luați un comentariu literar și reproduceți-l pe o coală pentru a verifica dacă reușiți să obțineți minimum 400 de cuvinte necesare primirii punctajului pentru redactare. Cronometrați-vă când rezolvați! Este elementar să aveți mereu în vedere factorul timp. Deși trei ore par suficiente, în sala de examen, rezolvând subiectele, acestea se scurg foarte repede, dar cu un bun antrenament pe care îl puteți face chiar acum, vă asigurați că timpul vă este aliat și nu dușman de temut.

În ceea ce privește subiectul I A, respectați verbele de comandă! Nu ignorați nici baremul de corectare pentru a vedea cum sunt distribuite cele șase puncte aferente fiecărui item!

Punctual, la exercițiul 1, sensurile găsite de elevi trebuie să fie contextuale. La itemul 2, este suficientă simpla menționare a elementului cerut, nu este necesară citarea. La itemul 3, citarea este obligatorie, prevăzută în barem, dar nu suficientă, căci, înainte de aceasta, verbul de comandă cere să realizați o precizare cu privire la un aspect. Explicarea unui anume motiv, la itemul 4, conform aceluiași barem, presupune inițial precizarea acestuia și apoi explicarea lui nuanțată. Itemul 5 are, de obicei, verbul de comandă „prezintă”, urmat de o trăsătură a unui personaj din textul-suport. Recomand alegerea unei singure trăsături – chiar dacă din text reies mai multe –, precizarea ei sub formă de substantiv, de exemplu: altruism, empatie, inteligență etc. și apoi prezentarea nuanțată, dar în limita de spațiu de 30-50 de cuvinte. Alte două aspecte extrem de importante la subiectul I A sunt formularea răspunsului în enunț/enunțuri și finalizarea acestuia cu punct. Lipsa punctului final este „taxată” în barem cu un… punct pentru nerespectarea normelor de ortografie și punctuație. 

La subiectul I B, textul argumentativ trebuie să respecte structura din barem. În linii mari, acest tip de text este compus dintr-o frază cu aspect general (o punere în temă) ce reprezintă o introducere graduală a subiectului înainte de a enunța opinia/ipoteza. Aceasta este introdusă prin conectori argumentativi specifici de tipul: cred, consider etc. și va conține, fără doar și poate, cele două idei generale care se vor regăsi în cele două argumente care-i urmează. Argumentele au, dincolo de conectorii specifici care le introduc (în primul rând sau în al doilea rând), conform baremului, enunțare și dezvoltare aflate în deplină concordanță cu exemplele ce le succedă, pe de o parte exemplu valorificat din text, iar, pe de alta, din experiența culturală sau personală. Finalizați argumentul printr-o concluzie parțială și nu printr-un citat din textul-suport! Ultima sa parte, concluzia, reafirmă ideea principală într-un mod sintetic, încheind coerent textul. Țineți cont și de concordanța dintre părți, argumentele trebuie să aibă aproximativ același număr de rânduri, dublu față de opinie sau concluzie.

La subiectul al II-lea, recapitulați termenii-cheie din fiecare tip de cerință! Deși nu este explicit prevăzută în barem, o definiție a conceptului este binevenită. Nu vă pierdeți în schematism, arătați că înțelegeți despre ce este vorba în textul-suport și corelați cu câteva noțiuni teoretice specifice.

La subiectul al III-lea, respectați pe cât posibil ordinea cerințelor din barem! Acest fapt face ca eseul să fie mai ușor de urmărit, oferindu-i totodată și coerență. Marcați cu atenție paragrafele, faceți să fie cât mai clară trecerea de la o idee la alta!

 La final, păstrați-vă timp pentru a reciti întreaga lucrare!

Înainte de a încheia, urez succes, putere de concentrare și inspirație tuturor elevilor care susțin Bacalaureatul în această sesiune, în special elevilor mei de la Colegiul Național „Dinicu Golescu”, clasa a XII-a E, alături de care am parcurs, în calitate de diriginte și profesor, un traseu educațional extraordinar”.

Model subiect Bacalaureat 2025 Limba și literatura română – Real (sursa):
  • Barem de corectare:
Model subiect Bacalaureat 2025 Limba și literatura română – Uman (sursa):
  • Barem de corectare:
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Citește și:
Elev de clasa a XII-a, despre BAC 2025: Sper să iau la toate materiile peste 9. Este, totuși, un examen foarte important pentru un elev și emoțiile există / Probele scrise încep marți, pe 10 iunie – calendarul primului Bacalaureat din timpul cursurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O treime din elevii care au susținut simularea de Bacalaureat 2025 la Istorie nu au știut să prezinte două practici politice totalitare din comunism / Majoritatea au reușit să găsească informațiile din texte, la subiecte care asigură nota 5

Aproape 33% dintre elevii care au susținut simularea examenului de Bacalaureat 2025 la Istorie nu au reușit să enumere două practici politice totalitare din perioada comunistă, arată analiza oficială pe…
Vezi articolul

Fiecare pagină citită, fiecare noapte nedormită, fiecare emoție, toate contează nu doar pentru examen, ci pentru caracterul vostru, le-a spus Maia Sandu elevilor care vor da Bacalaureatul în acest an

În pragul examenului de bacalaureat, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a adresat un mesaj emoționant absolvenților de liceu, îndemnându-i la onestitate, curaj și implicare civică. „Dragi absolvenți, mai aveți un…
Vezi articolul

Evaluarea Națională va fi organizată în 2 sesiuni, în premieră. Iohannis: O a doua sesiune de Evaluare, cu începere din 29 iunie, va fi numai pentru copiii cu probleme medicale / La Bacalaureat, va exista o a doua sesiune în august, ca în fiecare an

Evalaurea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a se organizează anul acesta, pentru prima oară, în două sesiuni. Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu puțin timp că „Evaluarea…
Vezi articolul

Dirigintele trebuie să motiveze elevii să se înscrie la examenul de Bacalaureat. Profesorul să ofere feedback pentru ca elevul să înțeleagă de ce a luat un anumit punctaj sau notă la examen – Ghid pentru profesori avizat de Ministerul Educației

Un ghid al profesorului pentru examenul național de Bacalaureat și examene de certificare a competențelor prevede recomandări și informații pentru diriginți și profesori care predau discipline de specialitate, adică cele…
Vezi articolul