Rectorul Marian Preda: Și premierul Bolojan și ministrul educației trebuie să aibă puțin grijă la succesiunea măsurilor, la echitate și să nu plătească doar unii prețul conjuncturii în care exact această clasă politică ne-a băgat

Marian Preda / Foto: Facebook.com/Universitatea din Bucuresti

Marian Preda / Foto: Facebook.com/Universitatea din Bucuresti

Rectorul Universității din București, Marian Preda, a criticat modul în care comunică și prioritizează Guvernul Bolojan tăierile bugetare pe care le-a decis pentru a reduce deficitul bugetar. Nu ar fi trebuit început cu tăierea burselor școlare, a precizat la Digi 24 rectorul Marian Preda. „Pare că se sculptează cu barda în sistemul public de la noi”, a declarat Preda.

„Eu înțeleg că nu e timp, dar 48h în care să te întâlnești cu oamenii aceia și să le explici cred că se pot obține. Și sunt necesare din partea absolut oricărui lider nou sau vechi sub care se iau astfel de măsuri. Cred că trebuie să se întâlnească cu reprezentanții oamenilor, trebuie să discute cu ei, poate că unii dintre ei au idei alternative. Noi, în Universitatea din București, discutăm despre măsuri pe care să le luăm, dar cu calm și fără să ne repezim, și despre măsuri care să doară cât mai puțin și să fie echitabile. Lucrul acesta se întâmplă probabil în tot sistemul public, doar că la unii se întâmplă top-down peste noapte, fără să se discute cu ei. Și cu astfel de excepții care surprind, șochează [referire la faptul că Curtea Constituțională pregătește indemnizații de câte 180.000 de lei pentru cei trei judecători care își termină mandatul, deși guvernul a interzis astfel de plăți în sistemul bugetar – N.Red.], ca și cele de la Eximbank și altele, și atunci astfel de situații sunt suficiente pentru a lăsa impresia de dublă măsură, de inechitate. Și eu nu spun că este așa, dar până la urmă trăim în funcție de percepții și când ți s-a întâmplat în ziua aceea să se anunțe tăieri masive de sporuri, care înseamnă reduceri de salarii foarte mari pentru corpuri profesionale întregi, și vezi o excepție, una singură este suficientă, mai ales atunci când nivelul de recompensă este strigător la cer. E suficient pentru a se revolta oamenii”, a declarat rectorul Universității din București (UB), Marian Preda.

Si premierul Bolojan, care în principiu a vorbit bine când a avut ședința de guvern, și ceilalți miniștri, ministrul educației, care e un specialist foarte așezat și cu argumente, știe ce vrea, dar cred că trebuie să aibă puțin grijă și cum prioritizează, și ce lansează în spațiul public și cum le explică oamenilor și măsurile, și succesiunea lor, și felul în care – și acesta e cel mai important – deciziile sunt echitabile pentru toată lumea și nu plătesc doar unii prețul acestei conjuncturi în care tot clasa politică – și exact aceasta – ne-a băgat”, a continuat rectorul UB.

Potrivit lui Marian Preda, „pare că se sculptează cu barda în sistemul public de la noi, în finanțe și în toate astea. Și, repet, cu sabia și cu Patul lui Procust: cine e prea lung îi tăiem picioarele, eventual cine e prea scurt îl lungim, dar nu mai e nevoie, pentru că se taie în funcție de cel mai scurt. Adică, haide să-i aducem pe toți la un minim, care oricum e conjunctural, pentru că toate aceste măsuri sunt luate pentru această jumătate de an care a mai rămas până la sfârșitul anului, pentru anul fiscal 2025. Despre unele se spune că sunt până la sfârșitul anului 2026. Ok, și de unde o să știe oamenii asta și cum procedezi după? Deci nu e destulă dezbatere, nu e destulă comunicare”.

Referitor la indemnizațiile de câte 180.000 de lei pe care CCR le pregătește pentru cei trei judecători care își termină mandatul, deși guvernul a interzis astfel de plăți în sistemul bugetar, după cum a relatat G4Media.ro, rectorul Marian Preda a avertizat la Digi 24 că „vom traversa o perioadă în care îi vom tot vedea pe unii arătându-i pe alții cu degetul, pentru că atunci când tai lumea întotdeauna se uită la oricine altcineva care nu pierde. Și când vezi că nu numai că nu pierde, dar câștigă foarte mult, cred inechitabil de mult, nepermis de mult… eu n-o să înțeleg niciodată de ce cineva trebuie să ia o primă de pensionare. Adică e un merit faptul că te pensionezi? […] Nu este un merit. Nu cred că trebuie premiați oamenii pentru că se pensionează. Trebuie să le dai o pensie corectă, o pensie decentă și, de exemplu, poți să le dai banii pe care i-au acumulat în pilonul doi de pensii, pentru că acela este un merit. Este valoarea contribuției lor pe parcursul activității și pot să și-o ia o dată, este dreptul lor, sau să și-o transforme în pensie viageră. Altfel, absolut toate premiile acestea de pensionare mie mi se par lipsite de sens, chiar dacă or fi ele legale. Sunt imorale.”

Citește și:
Dan Caşcaval, senator PSD şi rector al Universităţii ”Gheorghe Asachi” din Iaşi: Nu înţeleg de ce printre primele măsuri anunţate sunt tocmai bursele studenţilor, care au avut un rol semnificativ în obţinerea unui vot esenţial pentru parcursul nostru european / Încă se poate purta un dialog, dar nu în stradă
Foarte mulți elevi au, să zicem, media 9.50 la Matematică, în generală, și la Evaluarea Națională iau 6, spune Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale: Asta spune ceva de cum se dau notele. Noi avem multe școli în care trei sferturi din note sunt peste 9
ANALIZĂ Minciuna de stat numită „burse școlare” atacată din pix de primul președinte olimpic internațional, de premierul Bolojan și de ministrul David: promiți, distribui fără criterii, tai performanța și acuzi populismul altora, pregătit să le predai primarilor bugetele de burse sociale și părinții elevilor vulnerabili
EXCLUSIV Cum a ajuns în guvernele Ponta și Dăncilă clădirea plătită cu ”nesimțire mare” de Eximbank la o firmă-intermediar / Pagubă de 60.000 de euro lunar / Ce dosar penal a avut patroana firmei, Monica Maria Dăscălița Peterson, și cum a ajuns să primească Crucea Patriarhală
SURSE Curtea Constituțională pregătește indemnizații de câte 180.000 de lei pentru cei trei judecători care își termină mandatul, deși guvernul a interzis astfel de plăți în sistemul bugetar
Reducerea deficitului bugetar uriaș, principala provocare a Guvernului Bolojan

Exit mobile version