Rectorul SNSPA Remus Pricopie anunţă că a sesizat organele de anchetă penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri de către Călin Georgescu, în legătură cu semnăturile de susținere a candidaturii

358 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ SNSPA
Rectorul SNSPA Remus Pricopie anunţă că a sesizat organele de anchetă penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri de către Călin Georgescu, în contextul colectării celor peste 239.000 de semnături pe care le-a depus oficial, pe data de 1 octombrie 2024, la Biroul Electoral Central, pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2024, transmite News.ro.

„Astăzi, 19 martie 2025, am sesizat organele de anchetă penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri, prevăzută de Codul penal, Art. 292, de către dl. Călin Georgescu, în contextul colectării celor peste 239.000 de semnături pe care le-a depus oficial, pe data de 1 octombrie 2024, la Biroul Electoral Central, ca anexă la dosarul său de candidat, pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2024. Plângerea se întemeiază pe declaraţiile contradictorii ale domnului Călin Georgescu, care, pe de o parte, a susţinut public că în vederea strângerii celor peste 239.000 de semnături a fost sprijinit de peste zece mii de voluntari, iar pe de altă parte, atât în documentele oficiale de candidatură, cât şi în declaraţiile publice, a susţinut că a avut «zero» costuri, cu ocazia alegerilor prezidenţiale, Turul 1, din 24 noiembrie 2024”, precizează rectorul SNSPA într-o postare pe Facebook.

El susţine că procesul de strângere a 200.000 de semnături este unul complex, în special pentru un independent, imposibil de realizat, în absenţa unei minime echipe şi a unui proces laborios de organizare, care presupune eforturi financiare de peste un million de lei, chiar şi în situaţia existenţei a „peste 10.000 de voluntari”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproximativ 200 de elevi ucraineni refugiați participă la cursuri ca audienți în școli din județul Arad / „Am înființat și nouă grupe de studiu a limbii române pentru circa 120 de elevi” – șeful inspectoratului școlar

Aproximativ 200 de copii ai refugiaţilor ucraineni participă ca „audienţi” la cursuri în şcoli şi grădiniţe din judeţul Arad, iar pentru jumătate dintre ei sunt organizate şi cursuri de limba…
Vezi articolul

Peste 56% dintre elevii participanți la un chestionar online cred e nevoie ca tezele să fie înlocuite cu mijloace de evaluare sumativă, axate pe feedback / Aproape 94% dintre ei au afirmat că s-au simțit presați de sistemul de evaluare – raport Consiliul Național al Elevilor

Peste 56% dintre elevii care au participat la un chestionar online consideră că este nevoie ca tezele să fie înlocuite cu instrumente de evaluare care să permită profesorului să ofere…
Vezi articolul