Rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș, senatorul PSD Azamfirei: Este nevoie de o probă unică de Limba și literatură română, independentă de celelalte probe, pentru toți elevii de liceu

[jp_post_view]
Leonard Azamfirei
Leonard Azamfirei / Foto: Facebook.com
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, senator PSD, consideră că la examenul de Bacalaureat este nevoie de o probă unică de Limba şi literatură română, independentă de celelalte probe, pentru toţi absolvenţii de liceu, potrivit Agerpres.

„Doar acum, când legile educaţiei sunt în dezbatere publică, am văzut cât de mulţi ‘specialişti’ în educaţie are România. Opinii de peste tot, de la elevi şi studenţi, de la părinţi şi (unii) profesori, de la manageri şi ideologi, de la asociaţii şi confederaţii, toţi mânaţi de nobila misiune de a ne lumina pe ceilalţi, care pricepem mai puţin şi de a preveni ‘dezastrul’ care stă să vină! Unele opinii chiar le consider pertinente şi cred că vor fi luate în consideraţie.

De pildă, ca părere personală, cred cu tărie că este nevoie de o probă unică de Limba şi literatură română, independentă de celelalte probe, pentru toţi absolvenţii de liceu”, afirmă rectorul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, în cele mai multe dintre opinii sau critici „mai de fiecare dată lipseşte imaginea de ansamblu”.


4 comments
  1. Este proba orala si proba scrisa a limbii si literaturii romane, la bacalaureat, si sa stiti ca exista o mica mare diferenta intre umanitate si dezastru, raportul leu-dolar, si ce ingurgitam zilnic, aceasta-i o proba geografica testata de mine, mi-a adus simulacrul unei vieti dizidente, criterii politice aici in stat,Romania.Parerile sint impartite!….

  2. Pai cetățeanul respectiv și senator și rector haideți oameni buni sa îl facem și președinte măcar de partid poate PNL ca de PSD e satul cu ce a primit

  3. Tot ca opinie personală: nu este normal sa fie și Rector și Senator PSD .
    Învățământul suferă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prioritățile bizare ale Guvernului PSD: Masa caldă în școli ajunge la aprobare la 2 luni de la începutul școlii, tot prin OUG și tot în doar 50 de școli

Proiectul Masă caldă în școli găsește guvernul nepregătit, chiar și în al treilea an de derulare: el va fi implementat tot prin Ordonanță de Urgență, la 2 luni de la…
Vezi articolul

Sindicatele profesorilor anunță că Ministerul Educației pregătește o ordonanță de urgență pentru a rezolva problema raportării lunare a activității pentru sporul de doctorat și pentru calcularea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță la salariul net cuvenit funcției de bază – document

O serie de modificări legislative sunt în pregătire la Ministerul Educației, anunță cele două federații sindicale din Învățământ, potrivit unei informări trimise în teritoriu, obținută de Edupedu.ro. Conform documentului, ar…
Vezi articolul

Consiliul Legislativ desființează proiectul de Ordonanță de Urgență prin care Guvernul îi forțează pe profesori să accepte majorări salariale cu 585 de lei, avertizînd că OUG-ul Guvernului Ciucă este neconstituțional

Consiliul Legislativ a acordat aviz favorabil Ordonanței de Urgență pe care Guvernul Ciucă o aprobă astăzi cu forța, ordonanță respinsă de profesori. În aviz, însă, Consiliul Legislativ avertizează că articolul…
Vezi articolul