Rectorul Universității Tehnice din Iași, Dan Cașcaval, ales președinte pentru Europa Centrală și Orientală a Agenției Universitare a Francofoniei, condusă de Sorin Cîmpeanu

1.018 vizualizări
Foto: USAMV
Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a fost ales, la sfârșitul săptămânii trecute, președinte pentru regiunea Europei Centrale și Orientale în cadrul Agenției Universitare a Francofoniei, organizație unde președinte este fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV). Numirea a fost făcută în cadrul unui eveniment organizat la (USAMV), potrivit unui comunicat de presă.

Cmunicatul precizează că Dan Cașcaval a fost ales în unanimitate în noua funcție, la reuniunea reprezentanților instituțiilor francofone din Europa Centrală și Orientală, în cadrul căreia au fost desemnați și patru vicepreședinți.

  • Actualul CV al rectorului Dan Cașcaval, pe site-ul TUIASI, nu menționează competențele acestuia în folosirea limbilor străine. Un CV mai vechi (2017) menționează, în ceea ce privește limba franceză, nivel mediu (B1-B2, utilizator independent) pentru elemente de înțelegere și vorbire și nivel începător (A1-A2) pentru unele elemente de vorbire și pentru competențele de scriere.

În această regiune sunt incluse 24 de țări – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia, Bulgaria, Georgia Letonia, Muntenegru, Slovenia, Kirghizstan, Macedonia, Lituania, Croația, Slovacia, Serbia, Kosovo, Polonia, Rusia, Ungaria, Republica Moldova, Estonia, Kazakhstan, Ucraina și România – cu peste 150 de instituții, inclusiv universități, incluse în AUF. 15 dintre acestea sunt universități din România.

  • Comunicatul amintește că AUF conține 1.100 de instituții, 700 dintre ele fiind universități, aflate pe teritoriul a 120 de țări, agenția fiind structurată în 10 directorate regionale, precum cel pentru Europa Centrală și Orientală.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiade școlare 2023. Etapele naționale la Matematică, Fizică și Chimie, stabilite în documente de inspectoratele școlare din țară, chiar și în vacanța din februarie / Încă n-au apărut calendarele oficiale de la Ministerul Educației

Mai multe inspectorate școlare județene din țară au publicat pe site-urile proprii sau au trimis școlilor adrese prin care stabilesc datele sau intervalele de zile în care se organizează etapele…
Vezi articolul

Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat, susține că nu poate trimite o copie a tezei sale de doctorat la CNATDCU pentru analiză pentru că „nu e la mine, nu îl am”/ Ciucă a blocat în instanță analiza tezei, după ce a obținut anularea solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat

Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, se simte vizat de declarația președintelui Iohannis, „toleranță zero” față de plagiat. El a spus că „va pune la dispoziție tot…
Vezi articolul

Profesoara Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației: Iulia Cociuba a dat o lecție uriașă de curaj profesorilor ei, aceia care reclamă un statut profesional respectat în societate, dar care nu au, adesea, curajul să lupte împotriva mediocrității și a intereselor de masă

„Am spus-o de multe ori, nu avem o cultură a copilului”, scrie profesoara Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației, într-o reacție pentru portalul totuldespremame.ro la discursul îndrăzneț…
Vezi articolul

Efecte ale Legii Bolojan. Peste 580 de posturi didactice au fost desființate în județul Hunedoara, potrivit datelor unui sindicat din Educație / 3 directori din județ și-au dat demisia sau nu au dorit prelungirea contractului de management după apariţia legii

Peste 580 de posturi didactice au fost desființate în județul Hunedoara, ca efect al Legii Bolojan, potrivit buletinului informativ al SIP Hunedoara. Concret, este vorba despre 586,25 de posturi didactice. Vezi mai jos,…
Vezi articolul